text Eseuri

Mărturia unor oameni mari

de Petru Popovici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Popovici

"Numai proştii mai cred" e o expresie care se aude atat de des astăzi. A vorbi despre Biblie sau a citi Biblia, pentru unii înseamnă a fi înapoiat, rămas cu mult în urmă, iar a afirma că tu crezi Biblia, înseamnă a fi prost.

"Cum se poate ca azi, în secolul al XX-lea, să mai crezi ce spune Biblia?" se întreabă unii.

Datorită acestei mentalităţi pervertite de diavolul, cei necredincioşi nu voiesc s-o citească, iar unii din cei credincioşi se sfiesc să-i dea locul de cinste pe masa lor, ci o ascund şi evită să vorbească despre ea, ca să nu fie consideraţi proşti. E clar că Biblia e o carte dispreţuită, dar e dispreţuită tocmai fiindcă nu e citită şi mai mult, fiindcă nu e trăită de cei ce o citesc.

"Cand eşti cu lupii, trebuie să urli ca ei", e o părere cu totul greşită. Aceasta înseamnă să nu mai fii om. Afirmarea demnităţii sale, e caracteristica ce l-a făcut să rămană om. E adevărat că mincinoşilor nu le place să le vorbeşti de adevăr, curvarilor nu le place să le vorbeşti de castitate, de sfinţenie, furioşilor de blandeţe, nervoşilor de răbdare, guralivilor de tăcere, beţivilor de abstinenţă. Dar oare e o ruşine că nu eşti ca ei? Nu, din contra, e o cinste. Cel ce citeşte Biblia şi o trăieşte, are o viaţă curată, o viaţă paşnică în familie şi o viaţă demnă în societate. Cel ce o dispreţuieşte, trăind în desfrau îşi destramă căminul prin beţii, îşi nenoroceşte copiii şi soţia, ajunge în zdrenţe şi în noroiul şanţului. Care din aceştia doi dă dovadă de prostie? Pe scena lumii s-au ridicat bărbaţi de seamă, cu renume mondial, stimaţi şi preţuiţi nu numai în timpul vieţii, ci şi după moarte, care au citit Biblia şi au fost adanc credincioşi. Despre Newton, descoperitorul gravităţii, se spune că întotdeauna, cand rostea Numele lui Dumnezeu, îşi ridica pălăria de pe cap în semn de reverenţă. Dau aici mai jos afirmaţiile unora din ei, ca cei înţelepţi să vadă că nu numai proştii cred.

Mărturii cu privire la BIBLIE

GALILEO GALILEI, cunoscutul astronom, fizician şi matematician, declară într-o scrisoare că: "Sfanta Scriptură nu poate niciodată să mintă sau să rătăcească. Adevărurile ei sunt absolute şi neîndoielnice."

R. BOYLE, întemeietorul chimiei ştiinţifice, a lăsat aceste cuvinte prin testament: "Faţă de BIBLIE, toate cărţile omeneşti, chiar cele mai bune, sunt numai ca plantele care primesc toată lumina şi strălucirea lor numai de la soare."

BLASIE PASCAL, vestitul matematician, fizician şi filozof francez, scrie: "Scriptura are pasaje pentru a consola toate condiţiile şi pentru a intimida toate condiţiile."

Sir WALTER SCOTT, celebrul romancier englez, cand era pe patul de moarte, a rugat pe ginerele său, Lockhart, să-i citească ceva din carte.

 - "Din care carte?" a întrebat Lockhart, privind la cele 20.000 de volume, care acopereau pereţii.

 - "Nu există decît o singură carte: Biblia!" răspunse Scott.

LORDUL BYRON, ilustru poet englez a lăsat pe Biblia sa următoarea inscripţie: "În această prea sfantă Carte se cuprinde taina tuturor tainelor. Fericiţi sunt acei muritori, cărora Dumnezeu le-a dat darul de a auzi, de a citi, de a rosti o rugăciune şi de a primi cu umilinţă cuvintele acestei cărţi. Fericiţi cei care sunt în stare să deschidă poarta şi să meargă cu hotărare, pe calea arătată de ea. Iar cei ce o citesc numai ca să se îndoiască de spusele ei, sau să le dispreţuiască, aceia mai bine nu s-ar fi născut."

EMANUEL KANT, cel mai mare filozof german, scria lui Stilling, prietenul său, despre care a auzit că a început să citească Biblia: "Faci bine că îţi cauţi liniştea în Evanghelie, pentru că ea este un izvor nesecat al tuturor adevărurilor, cum nu se mai găseşte nicăieri". "Dacă Evanghelia n-ar fi lăsat să ţîşnească depe paginile ei învăţăturile morale, care să alcătuiască temelia neclintită a vieţii omenirii întregi, apoi filozofia nu le-ar fi elaborat nici pînă azi, în curăţia lor divină." Iar la 72 de ani, Kant scria: "Biblia este cartea al cărei conţinut mărturiseşte el singur originea-i divină. Ea ne descoperă cat de mare este vina noastră, cat de adancă ne este căderea, dar şi cat de mare este dragostea lui Dumnezeu. Biblia este comoara mea cea mai de preţ, fără de care aş fi nenorocit..."

JOHN F. W. HERSCHEL, astronom şi fizician englez spune: "Toate descoperirile omeneşti par a fi făcute numai cu scopul de a confirma cu o şi mai mare putere adevărurile care vin de sus, şi care sunt cuprinse în Sfintele Scripturi."

RALF W. EMERSON, mare filozof spune: "Biblia nu e o carte, ea e o literatură."

GARIBALDI, marele patriot italian, în timp ce lupta pentru eliberarea Italiei, de sub puterea papală şi a Austriei, scria lui Earl de Shaftesbury: "Cel mai bun din aliaţi, pe care ni-l puteţi procura, e Biblia, care ne va aduce realitatea eliberării."

GUIZOT F. istoric francez şi bărbat de Stat, în ale sale "Meditaţii" prima ediţie pag. 252 face următoarea remarcă cu privire la Evanghelii: "Marea putere a acestor cărţi şi a relatărilor lor, a fost încercată şi probată. Ele au biruit păgînismul; ele au biruit Grecia, Roma şi Europa barbară, ele sînt pe cale de a birui lumea. Şi sinceritatea autorilor nu e cu nimic mai prejos decît puterea cărţilor. Noi putem pune în discuţie pregătirea scolastică şi perspicacitatea critică a primilor istorici ai lui Isus Cristos; dar e imposibil să contestăm buna lor credinţă; ea sclipeşte din cuvintele lor; ei au crezut ceea ce au spus; ei au pecetluit afirmaţiile lor cu sîngele lor."

ROBERT D. WILSON, profesor cunoscător a 26 de limbi. A studiat în America, apoi la Oxford în Anglia şi la Berlin. El mărturiseşte cum a ajuns la convingerea că "toate dezbaterile privitoare la textul Bibliei şi la relatările istorisite din Biblie, ar trebui să fie aşezate nu pe terenul mişcător al părerilor personale şi al impresiilor subiective, ci pe terenul solid al faptelor dovedite în mod obiectiv." El îşi dădu seama că aceste fapte "n-ar putea să fie cunoscute în mod real, decat cu ajutorul unor adanci cercetări a documentelor redactate în limbile vechi, ce sunt în legătură cu Biblia." Dorind să aibă lumină în privinţa această, el se dedică studiului. "Eram pe atunci, spune el, în varstă de 25 de ani şi mi-am stabilit planul pentru 45 ani de muncă. Mai întai aveam să închin 15 ani studiului limbilor necesare, pentru a putea citi vechile documente, singure în stare să-mi procure informaţii de mana întaia asupra istoriei Vechiului Testament şi anume: 1) Limba ebraică şi limbile înrudite cu ea; 2) Toate limbile în care a fost tradus Vechiul Testament, înainte de secolul al VII-lea al erei creştine. 3) În sfarşit limbile care, ca persana şi coptă, puteau să-mi arunce ceva lumină asupra Vechiului Testament.După aceea aveam să închin, alţi 15 ani unui studiu foarte amănunţit al Vechiului Testament, cercetandu-l în ebraică, cuvant cu cuvant, comparand textul original, cu vechile traduceri şi făcand adnotări. În fine aveam să studiez timp de 15 ani lucrările Înaltei Critice." El istoriseşte cum, după ce a făcut studiul limbilor, s-a dus la Muzeul Britanic din Londra, cu Biblia sa ebraică în mană şi cum din toţi regii pomeniţi în Biblie, a găsit păstrat pe monumente numele a 41 din ei. Aceste 41 de nume conţin 191 consoane, scrisul ebraic nu are vocale, din care el a găsit 188, care erau întocmai aceleaşi şi pe monumente. După 30-40 de ani de studii temeinice, el a declarat: "Ştiinţificeşte, putem să afirmăm desăvarşita identitate a Bibliei ebraice actuale, cu aceea de care s-a slujit Cristos şi apostolii şi căreia ei i-au dat încuviinţarea lor." Deci pe bază de studii de o viaţă de om, nu pe prostie, s-a fondat convingerea şi credinţa lui că Biblia e adevarata.

Sir WILLIAM RAMSAY, savant englez cu renume mondial. Are la activul lui o seamă de descoperiri şi lucrări ştiinţifice. La început a fost necredincios şi susţinea că Biblia şi mai ales Faptele Apostolilor, scrise de Doctorul Luca, nu sunt demne de crezare. Ca tanăr profesor, el întreprinse o călătorie de studii în Asia Mică. El căuta să descopere divergenţele între istorisirea Biblică şi proaspetele descoperiri arheologice. După mai mulţi ani de studiu, a trebuit să renunţe la ideile sale. Descoperirile sale au confirmat în totul relatările biblice. El s-a convins că Biblia e cu adevărat Cuvantul lui Dumnezeu. În cartea sa: "Luke the Phisiycian" (Luca medicul) pp. 177-179, el îşi proclamă opiniile sale în faţa lumii, zicand: "Eu am primit convingerea că relatarea lui Luca e fără egal în ce priveşte exactitatea. Adancind puţin examinarea de fond a textului, mergand mai departe decat se obişnuieşte cu lucrările altor istorici, el suportă verificarea cea mai minuţioasă şi tratamentul cel mai dur." Iar în prefaţa valoroasei sale lucrări ce poartă titlul: "The Bearing of Recent Discovery on the trustworthings of the New Testament", editată în 1920, el spune: "Scopul meu e de a stabili anumite principii care decurg din descoperirile moderne şi de a arăta contribuţia lor faţă de Noul Testament. Metoda constă din examinarea riguroasă, frază cu frază şi cuvant cu cuvant a catorva pasaje care au fost expuse unei critici defavorabile; din această examinare rezultă că Noul Testament este o carte unică, prin coerenţa, limpezimea, bogăţia şi sinceritatea cea vie a expresiei. Aceasta nu e o caracteristică numai a uneia sau a două din scrierile care alcătuiesc Noul Testament; în diferite chipuri, această caracteristică aparţine tuturor." Şi cand auzi pe unii neisprăviţi, cu liceul abia terminat, sau uneori doar cu patru clase, care nu-şi cunosc bine, nici istoria ţării lor, dar de unde să priceapă să facă examinarea unui document istoric, că vorbesc despre Biblie că nu e adevărată, o ironizează, spun că numai proştii mai cred. Nu e bine să razi de ei, ci mai degrabă să-i compătimeşti. Şi nu e bine să te apuci la discuţii, la ceartă de vorbe cu ei, ci mai degrabă să te rogi pentru ei.

W. F. ALBRIGHT, eminent arheolog contemporan, în cartea sa "Archeology and the religion of Israel" 1942 pag. 176 zice: "Nu mai există nici o îndoială că arheologia a confirmat istoricitatea substanţială a istorisirilor Vechiului Testament".

Sir FLINDERS W. M. PETRIE, profesor Universitar mare specialist în arheologie. În primăvara anului 1937, în timp ce făcea săpături arheologice în Palestina, a fost vizitat la Ierusalim de către teologul David L. Cooper. Acesta spune în cartea sa: "What man must believe?" Los Angelos 1943 pag. 55, cum l-a întrebat dacă în timpul cercetărilor a descoperit ceva, care să discrediteze Scripturile, la care bărbatul de ştiinţă a afirmat că nu a găsit nimic, care să-i cauzeze vreo îndoială şi a adăugat următoarea observaţie: "Profesorii de catedră din Universităţi şi alte Institute de învăţămant, care nu au fost niciodată în campul cercetărilor, nu au făcut niciodată săpături, sunt singurii care se îndoiesc de relatările biblice; dar cei ce au cercetat în mod real şi au scos la lumină trecutul, sunt convinşi de exactitatea Scripturilor."

JEAN REVILLE, într-un eseu publicat în "Revue des deux Mondes" 1864, spune: "Într-o zi, la o întrunire, a fost pusă problema: ce carte ar fi mai bine să ia cu el în celulă, un om care a fost condamnat pe viaţă, dacă i s-ar permite să ia o singură carte. La întrunire erau catolici, protestanţi, filozofi şi chiar materialişti. Toţi au fost de acord că ar alege numai Biblia."

HEINRICH HEINE, poet evreu, convertit la creştinism declară: "Luminarea mea o datorez pur şi simplu unei cărţi. Unei cărţi? Da. Ba încă este o carte veche, simplă, modestă, ca şi natura şi naturală ca şi aceasta. O carte care are înfăţişarea obişnuită şi lipsită de pretenţii, ca soarele care ne încălzeşte, ca painea care ne hrăneşte. O carte care ne priveşte cu atata încredere şi bunătate, ca o lumină... Şi această carte se numeşte scurt şi cuprinzător, "Cartea Biblia". Pe drept se numeşte ea şi Sfanta Scriptură. "Cine a pierdut pe Dumnezeul său, acela îl poate găsi din nou în această carte şi cel ce nu L-a cunoscut niciodată, acela găseşte aici adierea Cuvantului Dumnezeisc. "Evreii, care îndeobşte ţin mult la lucrurile scumpe, îşi dădeau foarte bine seama de ceea ce făceau, cand, la arderea celui de al doilea Templu al lor din Ierusalim, lăsară să li se distrugă obiectele de aur şi de argint, care serveau la jertfe, candelabrele şi candelele, ba chiar şi pieptarul marelui Preot, cu deosebitele lui pietre preţioase şi scăpară din flăcări numai Sfanta Scriptură. Aceasta făcea bogăţia Templului şi slavă Domnului, flăcările n-au mistuit-o."

SILVIO PELICO, mare scriitor italian, a spus: "Biblia este codul adevărat al sfinţeniei şi prin urmare al adevărului." În cartea sa, "Închisorile mele" pag. 39 spune despre Biblie: "Cartea această dumnezeiască, pe care o iubisem întotdeauna mult, chiar cand credeam că sunt necredincios, o studiam acum, cu mai mult respect decat oricand... ea mă învaţă să-L iubesc pe Dumnezeu şi pe oameni, să doresc tot mai mult domnia dreptăţii, să am groază de nedreptate, să iert pe cei nedrepţi..."

CHARLES DICKENS, mare romancier englez, într-o scrisoare adresată fiului cel mai mic, cand acesta părăsea patria, pentru a se duce în Australia, îi scrise: "Îţi pun între cărţi un Nou Testament, din aceleaşi motive şi cu aceeaşi nădejdi care m-au călăuzit să scriu pentru tine cand erai copil, pentru că aceasta e cea mai bună carte pe care a avut-o şi o va avea lumea şi pentru că îţi dă cele mai bune reguli după care se poate conduce o fiinţa omenească, care încearcă să fie sinceră şi conştientă de datoria sa�. "Cînd au plecat ceilalţi fraţi ai tăi, am scris pentru fiecare cuvinte cum scriu acum pentru tine şi i-am rugat pe toţi să se conducă după această carte, fără a ţine seamă de interpretările şi născocirile omeneşti�. "Îţi aduci aminte că acasă n-ai fost plictisit cu practici religioase şi formalităţi seci... Vei înţelege cu atat mai bine acum adevărul şi frumuseţea religiei creştine, aşa cum provine de la Cristos însuşi şi neputinţa de a te abate de la adevărata religie, dacă o preţuieşti cu smerenie şi din inimă..." Iar cand cineva l-a întrebat pe Dickens, care i se pare că e cea mai patetică istorisire din toată literatura, acesta îi răspunse: "Pilda fiului risipitor."

JEAN JACQUES ROUSSEAU, faimosul orator, cugetător, scriitor şi pedagog francez, în cartea sa: "Emil" - sau despre Educaţie" ediţia 1839, tomul III, pp. 365367, are cuvinte de toată frumuseţea faţă de Sfintele Scripturi. El scrie: "Vă mărturisesc că majestatea Scripturilor mă umple cu admiraţie, după cum puritatea Evangheliei îşi are influenţa ei asupra inimii mele. "Răsfoiţi lucrările filozofilor noştri, cu toată pompa lor de dicţiune, ce sărace, cat de dispreţuit sunt, în comparaţie cu Scripturile! E posibil oare, ca o carte atat de simplă şi totodată atat de sublimă, să fie simpla lucrare a omului? "E posibil ca personajul sacru a cărui istorie o conţine, să fie un simplu om? Găsim ca El să-Şi fi asumat tonul unui sectar entuziast sau ambiţios? Ce dulceaţă, ce curăţie în comportarea Sa! Ce învăţături pline de har! Ce maxime sublime! Ce înţelepciune profundă în cuvantările Sale! Ce prezenţă de spirit, ce subtilitate, ce potrivire în răspunsurile sale...!� "Unde este omul, unde este filozoful care să fi trăit aşa şi să fi murit aşa, fără slăbiciuni şi fără împotrivire?... Da, dacă viaţa şi moartea lui Socrate au fost acelea a unui înţelept, viaţa şi moartea lui Isus au fost acelea a unui Dumnezeu." "Să presupunem oare, că istoria evanghelică e simplă ficţiune? Într-adevăr, prietenii mei, ea nu poartă nici un semn al ficţiunii. Din contra, istoria lui Socrate, pe care nimeni nu se gandeşte s-o pună la îndoială, nu e atat de bine dovedită ca aceea a lui Isus Cristos. O aşa presupunere de fapt, ar îmbrăca dificultatea numai în alte haine, fără s-o înlăture, căci e mai greu de conceput ca un număr de persoane să cadă de acord să scrie o aşa istorie, decat că unul singur le-ar fi furnizat materialul. Autorii evrei erau incapabili de dicţiunea ei şi străini de morala conţinută în Evanghelie. Semnele adevărului ei sînt atat de izbitoare şi de neimitat, încat inventatorul ar fi un caracter mai uimitor decat eroul..."

DENIS DIDEROT, filozof ateu împreună cu alţi liberi cugetători, a întocmit faimoasa "Enciclopedie" editată prin 1751, care e presărată cu germenii necredinţei secolului al XVIII-lea. A fost considerat ca ateu declarat pe faţă, dar către sfarşitul vieţii, spre înmărmurirea prietenilor săi, singurei sale fiice, el i-a făcut parte de o educaţie din Biblie. Iar Stier în cartea sa "Reden Jesu" partea a VI-a pag. 496, ne relatează următoarea întamplare din viaţa lui Diderot: "Într-una din acele partide de seară a Baronului de Holbach, unde obişnuiau să se adune cei mai celebri necredincioşi ai secolului, conversaţia s-a îndreptat liber, în modul cel mai hazliu spre presupusele absurdităţi, stupidităţi şi toate felurile de inconsistenţe ale Scripturilor Sacre. Filozoful Diderot, care nu a luat parte în discuţii, deodată le-a pus capăt prin următoarea remarcă: "De minune domnilor, de minune! Eu nu cunosc pe nimeni, nici în Franţa, nici în altă parte, care să fi putut scrie şi vorbi cu mai multă artă şi talent... Eu vă provoc pe toţi caţi sunteţi aici, să pregătiţi o povestire aşa de simplă şi în acelaş timp atat de sublimă şi atat de mişcătoare, ca istoria patimilor şi a morţii lui Isus Cristos, care să producă acelaşi efect, care să dea senzaţie pe cat de puternică, pe atat de simţită şi a cărei influenţă să fie aceeaşi, după atatea veacuri." "Această vorbire neaşteptată i-a încremenit pe toţi ascultătorii şi a urmat o lungă tăcere."

J.W.GOETHE, mare poet, ganditor şi om de ştiinţă german, unul din cei mai distinşi bărbaţi ai literaturii universale, a zis: "Biblia nu este o carte naţională, ci cartea naţiunilor. Ea este o carte ce va trăi veşnic, pentru că atat cat va fi lumea, nu se va găsi nimeni care să se ridice şi să spună: "Eu o pricep în tot amănuntul şi în tot cuprinsul ei." "Eu personal iubesc şi preţuiesc Biblia, căci aproape numai ei îi datorez toată cultura mea morală. Istorisirile, învăţăturile, simbolurile, pildele ei, toate s-au întipărit adanc în mine şi m-au înfluenţat într-un fel sau altul. De aceea nu mi-au plăcut atacurile nedrepte, batjocoritoare şi răutăcioase împotriva ei. Am citit-o toată de mai multe ori... am citit-o şi pe sărite şi de la început şi de la sfîrşit... Marea cinste ce se dă Bibliei de multe popoare şi generaţii, se datorează valorii ei lăuntrice... Sunt încredintat că Biblia e cu atat mai frumoasă, cu cat o citeşti mai mult... Consider Evangheliile în totul adevărate, căci în ele există o reflecţie a sublimului, care emană din persoana lui Cristos." Iar înainte de moarte cu 11 zile, a mărturisit lui Eckerman următoarele: "N-are importanţă cat va progresa mintea omenească în cultura intelectuală, în ştiinţele naturii, în lărgime şi în adancime: ea nu va fi în stare niciodată să se ridice deasupra demnităţii şi culturii morale a creştinismului, aşa cum străluceşte în Evanghelii. Viaţa şi puterea unui popor depinde de atitudinea pe care a luat-o faţă de Biblie."

MICHEL FARADAY, distins bărbat de ştiinţă, fizician şi chimist englez, fondatorul concepţiei despre campul electromagnetic, a descoperit benzenul, a descoperit fenomenul de inducţie electromagnetică, a descoperit legea electrolizei, etc.... dar a fost şi un bun creştin, un bun credincios. În timp ce ţinea prelegeri ştiinţifice, dădea şi lecţii biblice. Într-o zi a fost găsit de un prieten al său, cu capul plecat asupra Bibliei şi cu ochii plini de lacrimi. Acesta îl întrebă dacă e bolnav. Nu, răspunse Faraday, ceea ce mă umple de tristeţe, este faptul că oamenii rătăcesc aşa de mult, fără să ia în seamă această Carte, care poate să-i călăuzească."

EULER LEONHARD, mare matematician şi fizician elveţian, creatorul calculului variaţiilor, a pus bazele teoriei ecuaţiilor diferenţiale, a elaborat cinematica şi dinamica corpului solid, a pus bazele teoriei giroscopului, etc., dar ştiinţa nu l-a făcut necredincios, ci din contra, pe langă alte lucrări ştiinţifice, pe la 1767 scrie cartea "Apărarea revelaţiei divine, faţă de obiecţiunile liber-cugetătorilor". Deci, nu numai că credea el, ci în chip deschis şi documentat căuta să apere credinţa în revelaţia divină.

Dr. N.C.PAULESCU, 1869-1931, profesor, fiziolog român, a făcut cercetări importante asupra structurei splinei, asupra mecanismelor de producere a febrei, asupra fiziologiei normele şi patologice, a pancreasului endocrin, care-l situează printre principalii precursori în descoperirea insulinei. El spune: "Evanghelia Domnului Isus Cristos, e suprema treaptă a ştiinţei. Nu numai că cred în Dumnezeu, dar ştiu că este Dumnezeu."

EDMOND BARKE, mare bărbat de stat englez şi orator fără pereche, a declarat: "Toată viaţa mea am citit Biblia, dimineaţa, la pranz şi seara. Obiceiul acesta mi-a fost de mare folos."

Dr. HOWARD A. KELLY, profesor la Universitatea "John Hopkins" o autoritate în materie de radium şi herpetologie, chirurgie şi ginecologie, cunoscut în lumea întreagă, şi-a format obiceiul ca seara după cină, să nu mai citească nimic altceva decat Biblia. Iată ce spune el: "O credinţă creştină bine definită este singurul lucru cu adevărat important în viaţă. Şi aceasta în sens literal. Ea este mult mai importantă decat oricare profesiune, decat oricare cercetare ştiinţifică, decat oricare activitate umană. Experienţa mea mi-a dovedit că Biblia este un Cuvant viu, Cuvantul lui Dumnezeu, care mi se adresează mie şi tuturor oamenilor care o citesc, tot aşa de personal, ca şi cum mi se adresează mama mea în scrisoarea pe care o primesc de la ea. În acelaşi timp, Biblia conţine propria sa apărare şi nu are trebuinţă de nici un apologet sau apărător."

ISAAC NEWTON, mare matematician, fizician şi astronom englez a realizat formula binomului, care-i poartă numele, a studiat dispersia luminii, a inventat telescopul cu oglindă, a adus contribuţii la fundamentarea mecanicii, a descoperit legea atracţiei universale, etc. E unul din cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă. Cu toate că a ajuns aşa departe în ştiinţă şi atat de renumit, el a rămas pană la moarte un zelos cititor al Bibliei, pe care o considera adevăratul Cuvant al lui Dumnezeu. Pe monumentul lui din Westminster, se află următoarea inscripţie: "Interpret sarguincios, înţelept şi corect, al naturii şi al Sfintelor Scripturi. Prin filozofia sa, el a afirmat măreţia lui Dumnezeu cel Atotputernic, iar prin caracterul său, exprima simplitatea evanghelică." În legătură cu proorociile Scripturii el spune: "Dumnezeu a dat profeţiile nu spre a satisface curiozitatea oamenilor făcandu-i să vadă mai dinainte lucrurile care urmează, ci pentru că după ce s-au împlinit să poată fi interpretate prin evenimente şi astfel Providenţa Sa, nu a interpretului, să fie arătată lumii."

CHRISTOPH M.WIELAND, mare poet şi scriitor german, sceptic şi ironic, comparat de unii cu Voltaire al Franţei, a avut o întalnire cu Napoleon la Weimar. În timpul conversaţiei, ajungand să vorbească despre Biblie, despre Cristos, Napoleon îi zise în şoaptă: "De altfel mai rămane o mare întrebare, dacă Cristos a trăit întradevăr." Fără nici o şovăire poetul îi răspunse cam caustic: "Ştiu că sînt unii proşti care se îndoiesc de aceasta," şi adăugă sarcastic: "Dar aceasta ar fi o prostie tot atat de mare, ca şi cand cineva s-ar îndoi că Iuliu Cezar a existat, sau că Majestatea Voastră, trăieşte, Sire!"

NAPOLEON BONAPARTE, împăratul Franţei, într-o zi la un banchet, a cerut Arhiepiscopului de Milano să-i dea cel mai scurt posibil argument în favoarea Bibliei şi a religiei revelate. Acesta se mulţumi să arate în tăcere cu degetul pe Mareşalul Massena, care era evreu. Mai tarziu Napoleon a devenit un sarguincios cititor al Bibliei. În 19 martie 1817 a fost găsit de O�Meara citind Noul Testament în franceză. Acesta îi spuse că unii au părerea despre el că e necredincios. Napoleon rase şi îi răspunse: "Totuşi nu e adevărat, eu sant departe de a fi ateu. Omul are nevoie de ceva minunat. E mai bine pentru el să caute acest lucru în religie, decat la domnişoara Normandie (o ghicitoare renumită din Paris)�. Iar altădată a afirmat: "Evanghelia are o virtute ascunsă, ceva ce lucrează cu putere, o căldură care înraureşte mintea şi pătrunde totodată şi inima. Evanghelia nu este o carte, ci o fiinţă vie, cu o activitate proprie, care învinge tot ce i se împotriveşte. Iată-o aici pe masa aceasta, Cartea Cărţilor (o arată el cu respect) nu voi simţi oboseală citind-o şi încă în fiecare zi cu mare plăcere. Sufletul încantat de frumuseţea Evangheliei nu-şi mai aparţine sieşi, Dumnezeu se face totul Stăpan pe el; El îi conduce gandurile şi puterile. Un aşa suflet este cu totul al lui Dumnezeu."

WOODROW WILSON, fost preşedinte al S.U.A. la sfarşitul primului război mondial, a spus despre Biblie următoarele: "Datorită citirii regulate a Bibliei, am primit prin bunătatea lui Dumnezeu, ajutorul necesar care mi-a îngăduit să trec printr-o serie lungă de mari încercări, fără a slăbi. Sunt 14 ani de cand am luat acest obicei şi nu-l pot recomanda de ajuns tuturora. Dar trebuie să citim sub privirea lui Dumnezeu şi cerandu-I ajutorul, ca să pătrundem gandurile Sale. Deplang pe cei ce nu citesc Biblia zilnic. Se lipsesc astfel de un izvor nesecat de putere spirituală."

W. GLADSTONE, bărbat de stat englez, fost prim ministru în vreo patru randuri, scrie următoarele în prefaţa unei ediţii populare a Bibliei: "În singurătatea unei odăiţe, în liniştea nopţii, pe patul de suferinţă, în faţa morţii, pretutindeni Sfanta Scriptură stă alături de noi; cuvintele ei vindecă şi alină, îndreapta şi îndruma, întăresc şi dau îndemn spre tot ce e bun. Mai mult chiar, în învălmăşeala Statului, a comunei, a tribunalului, a străzii, sau a pieţii, cand deşteptarea poftelor, a pornirilor egoiste, a afacerilor, pare a pune stăpînire deplină pe orice gand al fiecărui suflet, chiar şi atunci, tocmai atunci se aude glasul Sfintei Scripturi dulce şi potolitor, şi unul sau altul din cuvintele ei dă aripi sufletului încat el îşi ia zborul ca o porumbiţă şi îşi găseşte pacea."

JOHANN H. PESTALOZZI, mare pedagog elveţian, ganditor şi scriitor deosebit de înzestrat. El a fost unul care s-a adăpat la izvoarele Bibliei. Cand i-a murit soţia, cu Biblia în mană, vorbea cu ea, ca şi cum ar fi fost vie: "Cand toţi ne ocoleau, cand boala şi sărăcia ne pricinuiau dureri amare, cine ne-a întărit atunci?" Apoi puse o Biblie pe pieptul soţiei şi continuă: "Din izvorul acesta am primit şi tu şi eu, curaj şi pace!"

FR. COPPEE, supranumit poetul umiliţilor, mărturiseşte:... "Săptămani şi luni, cat am stat în pat, am trăit cu Evanghelia. Încet, încet, fiecare verset din Evanghelie a ajuns să fie viu pentru mine. În toate versetele am văzut strălucind adevărul ca o stea şi l-am simţit palpitand în mine ca o inimă. Cum n-aş crede în minuni, după ce a săvarşit Cartea aceasta în mine însumi? Ochiul meu era orb faţă de lumina credinţei, iar acum o vede în toată măreţia ei. Sufletul îmi era surd la Cuvîntul lui Dumnezeu, iar azi sufletul mi se ridică spre cer, în avantul dragostei. Spiritele necurate de care eram stăpanit, au fost alungate pentru totdeauna..."

LABOULAYE, scriitor şi ganditor francez se destăinuie: "După ce am străbătut diversitatea de sisteme filozofice, obosit şi abătut, ca un om copleşit de un vis penibil, deschid Evanghelia: mi se pare, ca şi cum aş ieşi din imperiul umbrelor, pentru a intra în regatul adevărului.� "Acest limbaj familiar, care mi-a fermecat copilăria, mă uimeşte prin adancimea lui. Văd şi simt în el o ştiinţă care depăşeşte cu mult toate concepţiile omeneşti. După nouăsprezece veacuri, înţelepciunea veacului ne duce îndărăt la îndoielile unei lumi care se sfarşeşte: după nouăsprezece veacuri Cristos ne vorbeşte de Dumnezeu, de suflet, de mantuire, de libertate, de datorie, de dreptate, ca şi cum ar auzi glasul nostru emoţionat, ca şi cum ar răspunde la strigătul inimii noastre neliniştite."

RUDOLF WAGNER, unul din cei mai vestiţi anatomişti şi fiziologi, spune în cartea sa "Lupta pentru suflet": "Cea mai minunată însuşire a Scripturilor este fără îndoială puterea cu care încredinţează pe cei ce se adancesc în ea cu toată sinceritatea şi evlavia, că obarşia ei nu poate fi decat dumnezeiască..."

JOHANN HEINRICH VON MADLER, mare astronom, cand se mută într-o casă nouă, luă Biblia şi zise: "Înaintea tuturor celorlalte cărţi, Cartea aceasta trebuie să fie în casa mea" şi el însuşi o duse în casa nouă.

Dr. GOTTHILF HEINRICH VON SCHUBERT, consilier şi profesor la München, doctor naturalist, filozof, psiholog şi scriitor, în cartea sa "Lucruri noi şi vechi din domeniul psihologiei" spune: "Cuvîntul acela necunoscut de cei înţelepţi, are în el cea mai mare înţelepciune. Ştiinţa care cercetează fără întrerupere, de pildă Geognozia şi caută pătrunderea tot mai adanc în mitologie şi limbile popoarelor, a ajuns la rezultate uimitoare şi totuşi ele nu ne spun altceva decat ceea ce ne spune Biblia. Nu e în firea noastră însetată şi cu multe nevoi, nici o trebuinţă, nici o pornire pe care studiul adancit al acelei cărţi să n-o fi trezit, dezvoltat şi mulţumit. Şi tocmai un astfel de imbold multilateral al puterilor omeneşti, pare că este cea mai de seamă ţintă a Cuvîntului revelat: "Să lumineze nu numai părţile simţurilor întunecate, ci şi pe acelea ale cunoştinţelor limpezi şi adanci..."

FR. BETTEX, pastor german, scrie: "Biblia! O carte într-adevăr cum nu e alta. Urată şi prigonită, ca nici a altă carte, ea totuşi e indistructibilă. Ea e în acelaş timp şi dispreţuită şi venerată, luată în ras şi foarte stimată, declarată moartă şi totuşi plină de viaţă. Împăraţi, regi şi pontifici puternici nu au cruţat nici o osteneală şi nu s-au dat în lături de la nimic ca s-o poată nimici. Înţelepţii şi învăţaţii au combătut-o cu sudoarea pe frunte şi acum cand ştiinţa şi critica cred că au distrus-o, ea se răspîndeşte cu o iuţeală uimitoare în sute de limbi, în milioane de exemplare în lumea întreaga, se citeşte şi se propovăduieşte de la un pol al pămantului, pană la celălalt. Pentru credinţa în ea, negrii primesc să fie arşi de vii, armenii şi chinezii să fie torturaţi pană la moarte. Ei, voi, învăţaţilor şi criticilor, scrieţi o carte ca aceasta şi atunci vom crede în voi.� "Biblia este un pom al vieţii, printre ale cărui ramuri uriaşe şi veşnic verzi, adie cand dulce, cand cu putere, vantul ceresc, un pom cu roade care aduce sfinţenie, putere, sănătate, viaţă de veci, celor atinşi de otrava păcatului. "Ea este o carte îngrozitoare şi plăcută, plină de o cerească pace, care întrece orice pricepere, plină de tunetele şi trăznetele lui Dumnezeu cel Atotputernic, care zdrobeşte popoarele, cum sfăramă olarul oalele sale, şi înaintea căruia ele sunt ca o picătură de apă într-o vadră. E plină de cele mai delicate şi plăcute mangaieri şi făgăduinţi ale unui Dumnezeu care hrăneşte păsările văzduhului, numără perii capului şi dă sănătate copilului pentru care se roagă cu lacrămi o sărmană mamă. O carte care dezleagă cu vorbe simple cele mai adanci probleme ce au frămantat omenirea de cand există, care dă răspunsuri copilului şi se joacă cu înţelepciunea înţelepţilor; o poezie şi o epopee impunătoare, care cuprinde totul în sine, atat de înaltă şi totodată atat de profundă, cum nu e nimic din tot ce s-a scris între oameni..." Mărturiile oamenilor mari sunt multe, dar mă opresc aici. Cred că acestea sunt destule ca să ne facă să înţelegem că nu numai proştii cred că Biblia e adevărată, ci şi savanţii. Dacă nu crezi, nu fi leneş, ci străduieşte-te să ai dovezile contrare adevărului. Spre a o combate trebuie să o citeşti şi dacă vei fi sincer, vei sfarşi crezand în ea. Într-o zi, în timp ce călătorea cu trenul, generalul englez Lew Wallace, un înverşunat duşman al credinţei, îl întalni pe colonelul Robert Ingersoll, un ateu binecunoscut. Amandoi în discuţii au început să ridiculizeze creştinismul şi Biblia. Deodată, Ingersoll fixă pe general şi-i lansă provocarea: "D-voastră sunteţi inteligent şi aveţi o înaltă cultură. Pentru ce nu scrieţi o carte spre a arăta că creştinismul e absurd şi că Isus Cristos nici nu a existat?" O atare carte ar avea un mare succes!" Dorinţa generalului Wallace de a deveni cat mai celebru, l-au făcut timp de caţiva ani să adune material împotriva Bibliei şi a lui Cristos. În fine, s-a apucat să scrie. Cand a ajuns pe la capitolul patru, a început să-şi dea seama că Isus Cristos a existat în mod real. Dobandi apoi certitudinea că El a fost ceva mai mult decat un personaj istoric. Şi în varstă de cincizeci de ani generalul Wallace, pentru prima oară în viaţa sa, a îngenunchiat pentru rugăciune şi a cerut ca Isus Cristos să fie şi Mantuitorul său personal. Bogatul material adunat n-a fost lepădat. El revizui primele patru capitole şi le completă dand lumii cartea "BEN-HUR", care a pasionat pe mii de cititori din lumea întreagă. Facă Domnul lumină şi în mintea şi inima ta, cu privire la Biblie şi atunci şi tu vei repeta cuvintele Domnului Isus: "CUVÎNTUL TĂU ESTE ADEVĂRUL!"

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise