In ultimul timp are loc un exod masiv al oamenilor ce ies din Spania spre as cauta un viitor mai bun in tari precum: Olanda, Germania, Anglia, Norvegia, Suedia etc. Trist este faptul ca pe langa emigrantii care ies din Spania si se indreapta spre tarile lor de origine, fie spre tarile amintite sunt si multi spanioli ce emigreaza de asemenea, am observat ca tinerii spanioli ce au terminat o facultate si nu gasesc post de lucru in Spania invata engleza sau germana si apoi emigreaza. Spania a devenit o tara ce nu mai ofera un viitor sigur celor mai multi. Acest exod m-a prins si pe mine, asa ca am hotarat ca inca o data sa emigrez si sa incep de la zero in alta parte, am ales Germania fiind pe deplin convins ca este ultima data cand mai emigrez, asigurandu-ma pe mine insumi ca ma voi intoarce in Romania cu banii castigati, imi voi termina casa, imi voi platii datoriile si gata cu strainatatile voi face ceva util in Romania.
Pe peronul autogarii din Barcelona in timp ce asteptam autocarul pentru Germania atentia mi-a fost atrasa de discutia dintre un barbat inalt, puternic ce era din Bulgaria si o femeie acel om spunea: ,, Am lucrat in diferite locuri in Spania timp de opt ani, munci dure, am ramas cu probleme la spate, insa cel putin altadata era de lucru aici si totul era bine, insa acum nu mai este de lucru de aceea plec spre Germania, baiatul meu e de ceva timp acolo lucreaza, este mult de lucru insa principala problema este limba germana trebuie sa o invat altfel sansele sunt mici de a lucra si a reusi. Ce bine ar fi fost daca in toata Europa s-ar vorbi o singura limba nu ar mai fi atat de greu de emigrat ne-am descurca altfel.” Iar acea femeie ce era din Brazilia a spus: ,, Eu lucrez de mai mult timp in Germania la un restaurant, am invatat putin limba, este adevarat ca se poate prospera in Germania dar trebuie sa muncesti.”
Interesant ca acel om dupa cei opt ani ai sai de Spania inca mai era plin de entuziasm, de elan de a emigra mai departe de a incepe din nou in Germania in ciuda tuturor obstacolelor ce le avea in cale. Erau in acel autocar oameni din diferite parti ale pamantului arabi, africani am observat ca erau si din diferite tari ale Americii de sud, de asemenea chiar si o familie de tigani romani ce aveau bani i-am surprins cand ii numarau iar pe la toate popasurile cumparau ce era mai scump de mancare. Spanioli nu erau de obicei ei cauta cu mult timp inainte de a pleca ofertele ce sunt pe internet si calatoresc cu avionul la un pret destul de mic. Din toate franturile de dialog ce am prins de la acei oameni, din ceea ce li se citea pe fata am inteles ca aproape toti plecau spre Germania in cautarea unui nou inceput in lumea prosperitatii. Stand intre acei oameni in timp ce calatoream cu autocarul mi-am adus aminte de un film ce l-am vizionat in ajunul plecarii este vorba de filmul ,,La nave del destino” (Corabia destinului ) in care era vorba de un grup de puritani din Europa ce emigreaza in secolul XVII din cauza persecutiei religioase spre lumea noua asa cum se spunea pe atunci despre America, insa cu ajutorul tenacitatii capitanului ei ajung la destinatie unde pot sa-si inceapa viata ca coloni. Insa desi trec prin multe peripetii pana la destinatie in tot timpul drumului in film este foarte bine redat acel freamat, acel zbucium, acea dorinta a celor ce emigreaza de a incepe de la capat si apoi unele priviri si atitudini din film le regaseam printre noi cei din autocar, idea prezentata in film era ca pana la urma unii au reusit altii au murit din cauza molimelor ce apareau la bord, insa si noi cei ce emigram din nou eram constienti ca ne asteapta triumful sau esecul insa pentru noi era doar o problema de ordin material si nu o problema de viata sau de moarte ca pentru acei coloni.
La unul din popasuri atentia mi-a fost atrasa de un tanar african ce era inalt, slab, cu acele trasaturi specifice senegalezilor, statea foarte retras cu gluga hanoracului isi acoperea capul,am observat ca nu manca nimic, nu cumpara nimic, asa ca am dedus ca nu are bani m-am apropiat de el si i-am oferit ceva de mancare si am ramas surprins de ceea ce am vazut imprimat pe fata lui. Obrajii si buzele ii tremurau, intreaga fata ii era incordata, crispata, avea probleme in a articula cuvintele, am crezut la inceput ca este bolnav si ca am in fata un om suferind insa mai tarziu aveam sa aflu toata drama lui. Avea doar un singur ochi celalalt ii fusese spart si cine stie in ce imprejurari dramatice. Am vorbit putin cu el abia articula cuvintele mi-a spus in cateva cuvinte: ,, Sunt din Senegal ma duc la Dortmund pentru a cauta ceva de munca, acolo ma asteapta un prieten.” Ii tremurau obrajii si barbia in timp ce imi vorbea nu putea contenii acel tremur iar cu acel singur ochi privea atat de disperat nu mai avea destula forta nici macar sa vorbeasca asa ca l-am lasat in pace.
La intrarea in Franta jandarmii francezi au oprit autocarul si cu niste priviri iscoditoare cu care ne cercetau in timp ce ne luau pasapoartele de parca ar fi vrut sa ne citeasca in suflete. Insa cand au ajuns la tanarul african surpriza a fost mare nu avea nici un act de identitate doar biletul de calatorie ce probabil l-a putut cumpara cu pasaportul unui prieten de al sau. Am observat fata lui in acele momente era expresia autentica a prabusirii, abia atunci am inteles de ce era asa de stresat pe parcursul drumului. Cu o raceala si o duritate ce nu aveau nimic uman, jandarmii l-au dat jos din autocar oprindu-l la frontiera poate pentru al retrimite in Spania sau cine stie mai rau de al deporta direct spre Senegal. Bietul tanar african cu gesturi incete din cauza neodihnei si a foamei era extenuat asa a coborat din autocar ca un animal incoltit si vanat in cele din urma. Dupa plecarea lui unii din autocar il compatimeau, altora pur si simplu le era indiferent din privirile lor pute-ai citi ca ar fi zis: ,, Treaba lui nu stie ca fara pasaport nu se poate calatorii sa isi suporte consecintele.”
Analizand aceasta intamplare poate nesemnificativa pentru unii, am inteles ca drumul unui om spre lumea prosperitatii a fost intrerupt, de asemenea cine stie ce visuri avea si el, ce datorii in spate acolo in Africa, sau cati de-ai sa-i nu depindeau de reusita lui pentru a supravietui. Iar el incoltit la frontiera Spaniei cu Franta, oare ce era in acele momente in inima lui, iar acei jandarmi mi s-au parut duri cu un aer de superioritate in comportamentul lor. Stiu ca o anumita clasa de oameni mi-ar putea replica astfel. ,, Traim intr-o societate ce are unele legi bine stabilite ce trebuie respectate altfel totul sar transforma intr-un haos. Nu se poate calatori ca la loterie prin Europa fara acte si cu speranta ca nu te vor prinde.” Am auzit aceste voci in Spania si cunosc aceste argumente atat de bine talcuite, de asemenea am urmarit documentare despre cum unii africani ajung in Europa, apoi am vazut acele imagini ce arata cum o intrega avalansa umana se napusteste la frontera de la Mellia pentru a sari peste acele garduri inalte unde in ultimul timp le-au pus si un fel de cutite ca sa se raneasca insa acei oameni plini de disperare le sar infasurati cu carpe la maini iar unii se ranesc si inainteaza asa nu se opresc si ce bucurie au cand ajung pe pamantul spaniol sau in centrele de ajutorare pentru emigranti ce strigate, ce bucurie, unii se inchina, saruta pamantul pentru ca stiu ca cel putin ajunsi in Spania mai au o sansa de a incepe o noua viata, insa este adevarat exista si riscul repatrierii.
O astfel de voce impotrivitoare imi spunea: ,, De ce vin ne navalesc nu pot sa stea in tara lor, rau nu o duc ei nici acolo pentru ca unii sunt asa de grasuti sa-si vada de treburile lor si sa ne lase in pace?” Am inteles ca acesti africani pana a ajunge in acele ambarcatiuni fragile ce uneori se scufunda provocand adevarate dezastre au de strabatut un lung drum pe uscat ce de cele mai multe ori il strabat cu picioarele fara alte mijloace de transport. Iar apoi ajunsi la tarm se imbarca, platind sume mari sperand ca ei vor reusi, tot drumul lor spre Europa ce pentru ei este drumul spre lumea prosperitatii este facut in conditii foarte vitrege si numai faptul ca stiu ca unii de ai lor au reusit si traiesc in conditii decente umane le da forta de a inainta de a lupta pana la capatul puterilor.
Desi asa cum am aratat exista multa raceala si respingere pentru acest gen de emigrare, insa cel putin in Spania exista si o categorie de oameni ce au un umanism autentic si se poarta omeneste cu acesti emigranti africani. Sunt pareri si atitudini pro si contra insa dincolo de orice granita sau lege eu am inteles ca si acesti africani sunt oameni ca si mine ce au vise si aspiratii la fel ca mine si lupta sa le implineasca, este adevarat pe o cale ilegala insa de ce nu am recunoaste ca nu toate legile pentru emigranti sunt bune, unele ar trebui anulate iar altele schimbate. Insa dincolo de orice alta lege exista o porunca divina de a ne iubi aproapele, de al trata cu bunatate ce nu poate fi absolvita de nici o alta lege data de vreun parlament. Nu poti ca om sa calci in picioare o categorie de oameni si sa fii bun si generos cu o alta categorie, acest mod de a gandi si actiona este total impotriva idealului crestin.
Exista legi pentru teroristi, vanzatori de droguri sau pentru acei oameni ce aduc fete din Europa de est si le obliga apoi sa se prostitueze in Spania. Este normal ca intr-o societate postmoderna sa se ia masuri in asemene cazuri. Insa atunci cand un om bate pur si simplu la poarta Europei pentru o sansa de a munci si a castiga cinstit o bucata de paine lucrurile se schimba astfel de oameni au nevoie de o oportunitate fie cat de mica. Nu exista nici un contra argument care sa ma determine sa gandesc altfel pentru ca in primul rand am cunoscut multi africani de aproape, am lucrat cu ei. Cu ceva timp in urma i-am inchiriat o camera unuia intr-un apartament cel aveam pe atunci prin Valencia si stiu cum sunt acesti oameni, dincolo de diferentele culturale sau culoarea pielii sunt asemenea noua, au sentimente, valori, amintiri, vise si dorinta de a lupta in viata pentru un viitor mai bun.
Poate am dramatizat prea mult aceasta mica intamplare insa am fost miscat de drama acelui tanar si m-am gandit ca astfel de oameni merita sa li se intinda o mana de ajutor aici in Europa, poate trebuia sa fiu mai rational si sa nu ma las prea purtat de sentimente umane insa nu am putut altfel. Nu am scris de la nivelul unui om perfect ce vrea sa indrepte o societate imperfecta pentru ca imi dau seama ca am destule imperfectiuni in caracterul meu insa nu pot tacea cand vad astfel de lucruri. Din toata aceasta intamplare am invatat ca lumea prosperitatii poate sa ti se deschida ca si acele teritotrii unde intrau colonii pentru a se stabili si prospera sau te poate respinge in mod foarte dur si ce greu este pentru natura umana acceptarea acestei respingeri, dar dincolo de orice circumstanta nevaforabila asa cum afirma Nicolae Steinhardt in cartea sa ,,Jurnalul fericirii” ,,Dumnezeu poate transforma imposibilul in posibil.”
