text Eseuri

Legea duhului de viaţă

de Cristi 202
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristi 202

"Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, (...) Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele său sau pe fratele său, zicând: "Cunoaşte pe Domnul." Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic, pâna la cel mai mare." (Ieremia 31:34)

"Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii." (Romani 8:2)

Cine sunt eu? Stau şi mă întreb. Văd în mine două lucruri: persoana pe care o arăt în afară (pot să mă controlez destul de bine, încât să mă afişez într-un mod mai plăcut decât sunt), şi persoana care sunt în mod real, cu dorinţele ei, cu motivaţiile ei, cu pornirile ei. Toate lucrurile rele încerc să le stopez. Să le fac să nu iasă la suprafaţă. Uneori reuşesc. Alteori, nu. Mai ales când sunt luat prin surprindere.

Credeam că răul venea pentru că eu nu am vegheat îndeajuns. Pentru că nu m-am controlat îndeajuns. Dar nu, răul este acolo, în inima mea. Ca şi nişte şobolani într-o pivniţa întunecoasă. Dacă faci gălăgie când intri, se vor ascunde - nu-i vei vedea. Însă dacă îi iei prin surprindere, aprinzând rapid lumina, îi vei gasi acolo. Pentru că nu au avut timp să se ascundă. Surprinderea nu creeaza răul; ea doar îl scoate la suprafaţă.

Realizez, pe măsură ce trece timpul, că nu ceea ce fac este cel mai important lucru. Ci ceea ce sunt. Ceea ce fac eu pot controla într-o oarecare măsură. Pot stopa pornirile rele ale inimii mele. Dar aceasta nu înseamnă ca ele nu sunt acolo. Dacă le-aş da curs, ar face numai prăpăd. Îmi dau seama că, dincolo de ceea ce fac, am nevoie de o schimbare. O schimbare autentică a inimii. Am nevoie de o inimă care să nu mai dorească răul. Am nevoie de o inimă care să nu mai tindă mai mult spre rău decât spre bine. Unde este soluţia? Cu siguranţă că tot la El. Ca de fiecare dată. Încep să mă rog. Nu o zi. Nu două. Pe măsură ce trece timpul realizez tot mai mult răutatea inimii mele. De ce nu găsesc o soluţie? Doar El nu mă vrea aşa de rău! Trece un timp. Ani. Îmi predau inima tot mai mult Lui. Fiecare lucru la care ea ţine. Fiecare persoana. Fiecare dorinţă. Fiecare situaţie.

Pe măsură ce mă apropiu de El, descopăr un paradox: cu cât mă apropiu mai mult de El, cu atât îmi văd răutatea inimii mele mai bine. Vreau să fac binele, dar răul stă lipit de mine. Şi totuşi, cu cât mă văd mai rău, mai mic, mai nesemnificativ, cu atât mai mult realizez că El mă iubeşte. Mă acceptă aşa cum sunt - rău şi nevrednic. Eu nu ma pot accepta. Sunt prea rău. Însă nu am de ales. Nu are rost să mă văd altfel decât El: doar rău. Sunt rău, dar şi iubit. În cele din urmă accept. Accept să mă las iubit aşa cum sunt. Apoi mă accept şi eu. Tot aşa cum sunt. Realizez pe deplin că nu pot să schimb nimic. Şi de aceea nici nu mai încerc. Harul Lui îmi este de ajuns. Mă odihnesc în dragostea Lui. Nimic altceva nu mai contează. Şi atunci se întâmplă minunea. Eu nu mai realizez. Nu mai realizez ce se întâmplă cu mine. (Abia mai târziu îmi voi da seama.)

Privirea îmi este prea concentrată asupra Lui, ca să mă mai gândesc şi la alte lucruri. Părtăşia cu El este prea dulce. Harul Lui este nemărginit. În inima mea este pace. Unde este lupta cu răul? S-a dus. Încerc să înţeleg ce mă motiveaza.

Încerc să fac o evaluare a ceea ce s-a întâmplat. Văd un lucru: nu mai trebuie să lupt cu răul. Răul este acolo, dar este biruit de o putere mult mai mare. Nu mai trebuie mereu şi mereu să-mi controlez pornirile răutăcioase. Ele au dispărut. Uneori mai sunt ispitit. Dar trece. Repede. Pot să iubesc. Pot să iert. Pot să accept. Fără ca să mă mai chinui să fac aceasta. Viaţa curge. Curge din El. Realizez că El este sursa vieţii mele. Că El este cel care iubeşte. Care iartă. Care acceptă. - Prin mine.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise