Jos măştile!

Psalmii 133:1-3 "Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună! Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, se pogoară pe marginea veşmintelor lui. Este ca roua Hermonului, care se pogoară pe munţii Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viaţa, pentru veşnicie."

Estera nu fusese la Carnaval, în afară de carnavalurile copilăriei, din şcoala primară, când se costumase în Scufiţa Roşie, cu ani şi ani în urmă, când lumea basmului îi unea pe cei mici prin personajele îndrăgite de ei, de aceea visul pe care l-a avut a uimit-o foarte tare.

Se făcea că voia să meargă la Carnavalul de la Veneţia, carnaval despre care doar citise ca fiind unul dintre cele mai renumite carnavaluri din lume, pline de strălucire, de măşti şi mister. Aurii, argintii, rotunde, ovale, îmbrăcate cu mătăsuri, pene, ştrasuri, pietre preţioase, dantele, turbane, broderii cu fire aurite, măştile sunt unice.

În visul ei, drumul pe care mergea nu îl cunoştea, dar ştia că duce la acest mare carnaval.

S-a trezit deodată în mijlocul unei mulţimi, persoane mascate, care se deplasau sau stăteau în nişte loje.

Măştile erau în general frumoase, de prinţi şi prinţese, făceau plecăciuni unii în faţa altora, atmosfera era strălucitoare, părea că toată lumea este fericită. Era doar un mare... carnaval.

Estera realiză că şi ea purta o mască şi zâmbea şi ea tot timpul. Se dusese singură la acest carnaval, dar se pare că măştile îi erau cunoscute ca şi personaje.

În mijlocul acestei străluciri şi a lumii manifestate într-una din distracţiile ei, deodată a bătut gongul unui ceas uriaş şi o voce de tunet a strigat:

Jos măştile!

Se făcea o demascare, era căutat cineva? se întrebă ea.

Estera era speriată de vocea auzită şi încercă să-şi scoată masca, care parcă se lipise de faţă. Privi în jur şi observă că fiecare încerca să facă acest lucru, unii reuşeau mai repede, alţii mai greu (la fel ca şi ea). Deodată parcă a disparut strălucirea şi încetul cu încetul, de sub măşti ieşeua chipuri, dar parca le cunoştea, şi unele erau îngândurate, altele triste de-a binelea, lacrimi în ochi, suflete grele, inimi zdrobite. Motive diferite: din cauza unor copii care nu acceptau braţele deschise de nişte părinţi iubitori, din cauza unor fii risipitori, relaţii dintre soţi, care nu funcţionau cum trebuie, nevoia de a primi sau dărui iertarea, răni care trebuiau curăţate, înţelese şi rezolvate, bucurii neîmpărtăşite cu nimeni…

Estera privi în jur şi nu îi veni să creadă - sala era cea de adunare, iar cei fără măşti erau fraţii şi surorile ei de credinţă. Înţelesese visul înainte de a se trezi: lipsa de părtăşie. Se gandi la ea, că nu ar avea deschiderea de a povesti despre problemele ei şi că asta era o mare greşeală.

Se trezi de-a binelea din vis. Rămase mult timp gânditoare. Problemele împărtăşite sunt mai uşoare. Domnul spune să ne purtăm sarcinile unii altora.