Ispita lui Ispas

„Hei, Bică", îşi strigă Ispas verişorul, „haide să facem un om de zăpadă".

Era o zi perfectă pentru aşa ceva. Soarele lucea deasupra cerului albastru. Dedesubt, zăpada sclipea vesel peste acoperişul de ţiglă de pe casa unchiului Chiu. O vrăbiuţă săgeta aerul şi se aşeză pe o crenguţă a bradului din faţa casei.

Bică mormăi sceptic: „Nu vreau să fac acum un om de zăpadă. E prea plicticos. Vreau să fac altceva mai interesant."

Nu e plicticos. De unde a mai scos-o Bică şi pe asta? gândi în sine Ispas, dar nu spuse nimic cu glas tare. Bică avea întotdeauna idei năstruşnice. Poate că are el o idee mai bună.

Zăpada scârţia sub picioarele lor pe potecă. Bică o porni direct spre atelierul din spatele casei. Ispas se luă îndată după el.

„Unchiul Chiu şi-a cumpărat o sanie cu motor", îl informă Bică, în timp ce se străduia să deschidă uşa atelierului.

„Dar n-ai voie să intri acolo!" îi strigă Ispas. „De ce nu?" răspunse sfidător Bică.

„Pentru că... pentru că... " Unchiul Chiu le dăduse voie să se joace prin pădurea din preajmă. Le dăduse voie să se dea cu sania pe dealul din apropiere. Le dăduse voie să intre în hambar. Dar unchiul le interzisese cu desăvârşire să intre în atelierul lui. „...Pentru că unchiul nu ne-a dat voie."

„De unde o să afle?" spuse calm Bică. „Vreau să fac o tură cu sania asta cu motor. Vino înăuntru să o vezi."

Ispas nu acceptă ideea că ar putea călca cuvântul unchiului. El îşi întinse doar capul prin deschizătura uşii. În lumina slabă putea vedea destul de bine sania cu motor. Ochii lui străluceau. Nu se plimbase niciodată cu aşa ceva, dar îi văzuse pe alţii plimbându-se. Sania arăta extraordinar.

„Cred că dacă-l rugăm, unchiul Chiu ne va plimba el puţin cu sania." Ochii lui nu puteau părăsi tabla lucioasă şi mânerele curbate ale săniei.

„Nu-l mai aştept eu pe unchiul! Mă plimb singur", zise Bică. „Ştiu cum s-o pornesc. Ajută-mă doar să o împing până afară."

„Dar n-ai voie, nu înţelegi?" se împotrivi Ispas.

„De ce nu?"

Ispas se gândi la cel puţin câteva motive pentru care nu avea voie. Dintr-o dată îi veniră în minte nişte cuvinte învăţate duminica trecută la Şcoala Duminicală a Bisericii: „Să cinsteşti pe tatăl şi pe mama ta. Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, caci e frumos."

„Este o neascultare" zise el cu voce tare. „Biblia spune că..."

„Fugi de aici cu Biblia ta cu tot!" răspunse batjocoritor Bică. Probabil că el nu călcase niciodată printr-o Biserică. Ispas simţi că i se face milă de Bică.

„Eu nu mă sui pe sanie şi nici tu n-ar trebui să te sui", spuse Ispas hotărât. Apoi se întoarse pe călcâie şi o porni agale spre casă. Din spate, Bică îi strigă de câteva ori ironic: „Gâgă-lângă! Gâgă-lângă!" Ispas simţi că i se înroşeşte faţa de mânie, dar nu se întoarse şi nici nu-i răspunse lui Bică.

Când a intrat în casă, Ispas a găsit-o pe bunica aşteptându-i cu ciocolată şi cu cozonac de Crăciun. Dintr-o dată însă, toată pofta de mâncare îi dispăruse. Descusut de întrebările bunicii, Ispas sfârşi prin a-i spune toată tărăşenia. „Eu nici n-am intrat înăuntru. Este adevărat că tare aş fi vrut să merg şi eu cu sania cu motor, dar n-am făcut-o."

Bunica zâmbi cu înţelegere: „Ai fost ispitit din greu Ispas, dar ai stat tare. Orice om este ispitit din când în când. Chiar şi Domnul Isus a fost ispitit de diavolul. Important este că n-ai căzut în ispită."

„Tocmai mi-am amintit atunci nişte cuvinte din Biblie pe care le învăţasem la Biserică."

„Aşa s-a întâmplat şi cu Isus. Şi El i-a răspuns diavolului cu versete din Biblie." spuse bunica şi-l îmbrăţişa cald pe Ispas. „De aceea este bine să citim Biblia. Ea ne spune ce trebuie să facem."

Ispas gândi: „Biblia ştie să ne ferească de necazuri."