Inimă credincioasă

Inima credincioasă

2 Timotei 4.

Oricare om de pe pământ îşi doreşte o casă a lui.

Oricare om de pe pământ îşi doreşte un loc pe care să fie stăpân, o familie în care să poată spune: aici mă simt cu adevărat bine. Aici mă simt cu adevărat fericit.

Ceea ce este caracteristic însă, oricărui credincios, este faptul că el nu se simte „acasă” pe pământul acesta şi nu se simte în siguranţă şi nici în linişte, tocmai de aceea el îşi doreşte să se mute în casa de sus.

De ce sus în ceruri?

Pentru că acolo este casa pregătită de Minunatul nostru Domn şi Mântuitor, Isus Cristos.

El ne-a spus în Ioan 14:1 „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.”

Pe pământ, nimic nu este veşnic şi nimic nu are valoare. Tot ce este valoros este în cer lângă Domnul nostru Isus Cristos.

Casa pe care o are omul pe pământ este temporară. Astăzi eşti bucuros că o deţii, dar mâine poţi să o pierzi. Dar casa de sus, este veşnică.

Nu poate să o distrugă viiturile, nici flăcările, nici cutremurele, nici oameni nici îngeri, pentru că este construită din materiale cereşti de către Însuşi Marele Meşter Ziditor, Isus Cristos.

Familia pe care un om şi-o încropeşte pe pământ este temporară.

Atât de uşor intervine despărţirea de cei dragi, însă familia cerească, familia Domnului Isus este veşnică.

În această familie poţi să-ţi petreci veşnicia.

Ţara pe care o avem aici este temporară, însă ţara de sus este veşnică.

Bogăţiile pe care ni se pare că le avem pe pământ, sunt trecătoare. Adevăratele bogăţii, adevăratele comori sunt în cer lângă Dumnezeu.

Aici suntem străini şi călători. Nimic nu este al nostru. Unele lucruri ne sunt date în folosinţă pentru o vreme, mai scurtă sau mai lungă.

Vile, conturi în bancă, maşini, bucurii pe pământ, nu valorează nimic în comparaţie cu bogăţiile şi bucuriile pregătite de Domnul Isus, Mântuitorul sufletelor noastre, în cer lângă Tatăl.

Pentru a beneficia, însă de toate aceste bucurii şi bogăţii cereşti, trebuie să ne luptăm lupta cea bună a credinţei şi să ne ducem mântuirea până la sfârşit cu frică şi cutremur.

În versetul 7 din textul de bază, spune Pavel, uitându-se în inima lui şi cercetându-se, la sfârşitul alergării sale: „M-am luptat lupta cea bună...”

Care au fost luptele lui Pavel?

În primul rând spune el: M-am luptat împotriva lui satan Efeseni 6:12: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.”

Apoi s-a luptat împotriva învăţăturilor legaliste ale iudeilor.

S-a luptat împotriva păcatului care era în Biserica primară.

S-a luptat împotriva amestecului lumii în Biserică.

Toată lupta aceasta, însă nu a dus-o singur.

El şi-a dorit întotdeauna părtăşia cu fraţii, tocmai de aceea îl cheamă la el pe Timotei şi pe Marcu. Luca era deja împreună cu el la Roma.

Dar în părtăşia aceasta îşi doreşte foarte mult să aibă cu el cărţile. Mai ales sulurile din piele ale Sfintelor Scripturi.

Pentru că aici, în Scriptură, îşi găseşte adevărata hrană spirituală şi adevărata cale spre casa de sus.

Tu, trecătorule prin ţara aceasta, ce rută ţi-ai ales?

Ai ales Calea care duce spre cer? Sau ai ales calea care duce spre iad?

Şi mai ales ce cărţi citeşti cel mai mult?

Inspirat de textul acesta din Epistola a dua către Timotei, îţi recomand o bogată bibliotecă, legată într-o Carte a Cărţilor, numită Biblia.

Domnul să te ajute în înţelegerea Ei şi să te binecuvinteze. Amin.