Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. (Mat. 2.10,11)
Includerea de către Matei în Evanghelia sa a vizitei magilor din Răsărit, care au venit să se închine Pruncului şi să-I aducă daruri, este o idee misionară care îl poate ajuta pe cititorul evreu să înţeleagă finalul acestei cărţi: “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile…” (Mat. 28.19) Magii din Răsărit îşi găsesc un loc unic în Evanghelia după Matei întrucât această carte este singura care înregistrează învăţătura despre Biserică şi foloseşte termenul “ekklesia”. Aceşti înţelepţi ai vremii lor simbolizează neamurile cărora Dumnezeu, în harul Său, le-a rezervat un loc în Împărăţie alături de evreii care L-au primit pe Cristos. La un timp de cca. 2 ani de la naşterea lui Isus, la Ierusalim a sosit acest grup de oameni înţelepţi, despre care unii au zis că ar fi fost nişte preoţi păgâni din Răsărit cu veleităţi de astronomi care cercetau bolta cerească. Nimeni nu ştie din ce ţară erau, câţi erau la număr, cât timp a durat călătoria lor. Lor li s-a arătat o stea specială care le-a dat de ştire că la Ierusalim S-a născut un Rege, căruia ei au venit să I se închine. Situaţia ar deveni şi mai interesantă dacă am presupune că aceşti savanţi în cercetarea fenomenelor cereşti ar fi putut avea niscai cunoştinţe din Vechiul Testament cu privire la Mesia pe care poporul Israel n-a încetat să-L aştepte. E logic să presupunem, în acest caz, că ei ar fi putut cunoaşte prezicerea lui Balaam cu privire la Steaua din Iacov, cf. Numeri 27.17. Este clar că Dumnezeu, prin mesajul stelei care li s-a arătat, le-a furnizat magilor, pe cale supranaturală, o informaţie preţioasă despre Copilul născut ca Rege al iudeilor. Steaua i-a călăuzit pe magi până la casa în care locuia Isus (v. 9). Miracolul apariţiei stelei ne face să înţelegem o parte din modul în care Dumnezeu Se revelează pe Sine celor ce nu-L cunosc. Psalmistul David zugrăveşte în mod poetic, în Psalmul 19, aportul substanţial cu care prima creaţie completează revelaţia lui Dumnezeu pentru toţi oamenii: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.” (Ps. 19.1) Dumnezeu i-a vorbit şi lui Avraam prin bolta cerească asemănându-i pe urmaşii spirituali ai acestuia cu stelele de pe cer. Profetul Daniel şi apostolul Pavel fac scurte referiri la stelele cerului. Daniel compară strălucirea celor înţelepţi şi a învăţătorilor neprihănirii, în vremea din urmă, cu strălucirea stelelor (Dan. 12.3), iar apostolul Pavel vorbeşte în 1 Corinteni 15.41 despre unitatea în diversitate a astrelor cereşti: “Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea.” Magii L-au găsit pe Isus şi I s-au închinat. Nu s-au închinat Mariei sau lui Iosif. Ei au adus în desaga lor şi expresia materială a acestei închinări: aur, smirnă şi tămâie. Închinarea nu poate fi separată de aceste daruri scumpe, pe care magii le-au adus Pruncului, fără să o golim de sens. Închinarea ne conduce la mărturie şi mărturia confirmă şi împrospătează închinarea. Isus este demn de toată lauda şi închinarea noastră. Unii teologi au căutat să descifreze semnificaţia acestor daruri aduse lui Isus: * ei au spus că aurul este simbolul dumnezeirii şi al gloriei Fiului lui Dumnezeu, care a luat un trup uman şi a venit în lumea materiei fără să înceteze să fie şi Dumnezeu în acelaşi timp. Aşadar aurul vizează perfecţiunea strălucită şi infailibilitatea absolută a Copilului-Rege născut în ieslea din Betleem. * smirna este numele unei plante amară care anticipează, plastic şi în mod profetic, suferinţele pe care Isus avea să le îndure purtând păcatele întregii lumi în trupul Său pe lemnul crucii. Am putea să facem legătura dintre semnificaţia smirnei şi acea “sabie” de care i-a vorbit Mariei bătrânul Simeon, când aceasta se afla în Templu cu pruncul Isus în a opta zi de la naşterea Sa, şi cu Iosif: “Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.” (Luca 2.35) * în sfârşit, tămâia este o aromă sau un parfum ce reprezintă mireasma vieţii Sale de sfinţenie şi desăvârşire, total lipsită de păcat. Când Duhul Sfânt a venit în lume, întemeind în ziua Cincizecimii Biserica lui Cristos, vântul Său ceresc a răspândit această minunată mireasmă peste tot prin vieţile curate şi sfinte ale primilor ucenici şi apostoli. Gândindu-ne la tămâia cu care magii au venit la Pruncul Isus putem înţelege mai bine ideea apostolului Pavel care scria corintenilor următoarele cuvinte: “În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Cristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceştia o mireasmă de la moarte spre moarte (pentru că ei au respins Evanghelia şi credinţa în Isus; e vorba de moartea spirituală şi în final de moartea veşnică, n. n.); pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă (viaţă veşnică primită, prin Isus încă de pe pământ, completată în final şi cu răscupărarea trupului; n. n.).” (2 Cor. 2.15,16) Pentru viaţa noastră de fiecare zi aş vrea să accentuez caracterul practic al darurilor magilor pentru Pruncul Isus. Maria şi Iosif, urmaşi ai regelui David, nu mai erau în acea vreme de criză economică şi spirituală nişte oameni înstăriţi. Iudeea şi Galileea erau nişte provincii romane sărace şi cetăţenii lor trăiau o viaţă gea şi plină de necazuri şi ameninţări. Să ne-amintim cum tot Ierusalimul s-a tulburat atunci când, în cetate ajunşi, magii au tot întrebat, ca o mustrare pentru ignoranţa evreilor: “Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” (Mat. 2.2) Pe lângă faptul că această întrebare l-a pus pe foc pe regele Irod, împreună cu el, Matei scrie, că s-a tulburat întreg Ierusalimul, dar din motive diferite. Oamenii s-au tulburat pentru că, la situaţia lor economică disperată, nu ştiau la ce lucruri rele să se mai aştepte de la un rege atât de suspicios şi ucigaş precum era Irod cel Mare. Prin urmare aurul, smirna şi tămâia magilor erau pentru Maria şi Iosif un preţios capital de finanţare, din “fondurile cerului”, a viitoarei lor călătorii spre Egipt unde Dumnezeu avea să-i protejeze de furia criminală a mâniosului Irod. O călătorie atât de lungă mai înseamnă şi alte cheltuieli cum ar fi hrana, apa, cazarea, şi altele. Dumnezeu S-a îngrijit astfel de familia sfântă aşa cum se îngrijeşte de fiecare dintre noi. După ce Biserică din Filipi a consimţit să-i trimită apostolului Pavel un ajutor financiar, pe când el se afla întemniţat în Roma, expresia sa de mulţumire pentru donatori este cuprinsă în Filipeni 4.19: “Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Cristos.” Putem să descoperim în călătoria magilor şi în sacra lor misiune de a se închina Pruncului, un dublu şi binecuvântat rol: rolul misionarului efectiv, în teren, şi rolul de a susţine misiunea prin felul în care ei au înţeles să se închine Pruncului Isus. În Isaia 60.6 ni se spune că în viitor, în Împărăţia milenială, Neamurile vor veni cu daruri la Mesia: “Vei fi acoperit de o mulţime de cămile, de dromadere din Madian şi Efa; vor veni toţi din Şeba, aducând aur şi tămâie (ca pe vremea lui Solomon dar la altă scară, n. n.), şi vor vesti laudele Domnului.” Magii şi-au finalizat cu bine misiunea lor, dar Dumnezeu încă mai avea ceva important să le spună. Printr-un vis El i-a înştiinţat să-l ocolească pe crudul Irod şi să se întoarcă în ţara lor pe un alt drum. Niciun om care-L întâlneşte pe Isus, cu o inimă sinceră, nu-şi mai poate continua drumul vieţii în păcat. O întâlnire autentică cu Isus Cristos îi va transforma din temelie întreaga viaţă.
