text Eseuri

IN DIVORT CU DUMNEZEU

de Estela C. Manea
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Estela C. Manea

Dumnezeu îşi ţine legământul şi-ndurarea faţă de toţi acei care umblă înaintea Lui cu toată inima lor. (2 Cronici 6:14).

Te uneşti prin Credinţă cu Sfânta Treime precum un mire cu mireasa lui. Acum că Unirea s-a realizat ar trebui să petreci timp cu Mirele tău zilnic, nu doar in la sfârşit de săptămână. Ar trebui să petreci câteva ore pe zi alături de Cel cu care te-ai Unit din Dragoste ca să vă puteţi cunoaşte şi mai apoi să vă contopiţi în gânduri şi în fapte.

Cum ai putea sa-I spui Iubitului tău că nu ai timp pentru El, decât la anumite ore? Câteva minute dimineaţa şi dacă mai ai chef mai vorbeşti cu El şi seara câteva minute, aşaaaa, la rapid, pentru că eşti prea obosit; peste zi nici nu poate fi vorba să-i mai dai cate un, , bip” sau să-i trimiţi un, , sms” prin care să-i spui că te gândeşti la El şi că ÎL iubeşti. Agenda ta e prea încărcată şi uiţi cu desăvârşire de El. Dar i-ai declarat dragoste sfântă până la moarte iar acum nu ai timp de EL? ÎL neglijezi cu complet? Chiar nu te mai interesează de sentimentele Lui faţă de tine? Chiar nu mai ai sentimente faţă de EL?

De fapt, toată problema comunicării dintre tine şi Mirele tău ceresc provine de la o a treia persoană, amantul tău spiritual. Acesta din urmă te-a îmbătat cu farmecele lui şi te-a ademenit cu ofertele lui ameţitoare şi variate de plăceri momentane; a reuşit să creeze un zid de înstrăinare între tine şi Iubitul tă. Acum însă, asta nu mai reprezintă o problema pentru tine fiindcă publicului îi prezinţi poza unei Relaţii perfecte. Majoritatea celor Uniţi prin acest tip de Mariaj folosesc aceste poze-surogat salvând astfel aparenţele.

Dar relaţia voastră se înrăutăţeşte pe zi ce trece pentru că amantul tău spiritual îţi răpeşte tot timpul şi de Iubitul tău nu mai ai timp nici măcar atât cât să-i spui, , mulţumesc că încă mai Eşti lângă mine. “ Hmmm, cum ai putea să te mai uiţi în ochii Lui după ce L-ai înşelat şi ai flirtat cu un altul? Ba chiar ai mers mai departe decât atât, şi ştie inima ta câte sertărele are şi ce conţine fiecare dintre ele. Ai ajuns un prefăcut cu mai mult de două măşti pentru că este prea ruşinos să dai pe faţă relaţia ta ascunsă; cum, să se afle că la scurt timp după ce ai jurat credinţă persoanei iubite ai curvit în inima ta cu fostul prieten care acum ţi-a devenit amant spiritual?

Şi pentru ca nu vrei să-ţi mărturiseşti faptele Celui cu care te-ai Unit continui să trăieşti o viaţă dublă şi pozezi a Cuplu fericit. Iar pentru că nu ai mai vorbit vreme îndelungată cu EL prin rugăciune eşti străin de toate planurile Lui şi nu ştii că de fapt te găseşti în mijlocul unui, , proces de divorţ” urmând să pierzi orice drept asupra Moştenirii obţinută prin Casătorie cu Mirele Isus.

Cercetează-te aşadar şi ridică-te de unde ai căzut.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise