Identitatea creștinului și unitatea I

Identitatea creștinului și unitatea

“îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste şi căutați să păstrați unirea Duhului prin legătura păcii.” (Efeseni 4:2b, 3).

O caracteristică principală a identității creștinului, este trăirea în unitate cu alți creștini. Toți aceea care am acceptat invitația Mântuitorului de a-L urma, facem parte din Trupul lui Hristos (Biserica) și avem atât chemarea cât și privilegiu de a trăi în dragoste și unitate. Să ai în jurul tău frați și surori cu care să fii unit în gândire, în simțire și în scop, este dorința și rugăciunea Domnului Isus pentru tine și pentru fiecare credincios. “Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu în ei şi Tu în Mine –, pentru ca ei să fie în chip desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17:20,21, 23).

Cu cine te identifici, sau cu cine te unești, îți marchează viața aici pe pământ dar și veșnicia. Cel care a decis ca să se unească cu Domnul Isus, adică să Îl urmeze, are o nouă natură (o nouă identitate). Dacă nu ai luat încă decizia să-L urmezi pe Domnul Isus, vreau să știi că Dumnezeu te iubește și cu răbdare așteaptă ca să-L primești în viața ta. Apoi te vei putea bucura și tu de frumusețea trăirii în unitate cu alți copii ai lui Dumnezeu.

Caracteristic unui creștin este faptul că el caută părtășia cu alți creștini, într-o Biserică locală. Îmi plac foarte mult cuvintele Sfântului Porfirie din Kavsokalivia, care descriu trăirea creștinilor în unitate: “Adevărați creștini suntem atunci când avem simțământul profund că suntem mădulare ale trupului mistic al lui Hristos, al Bisericii, într-o relație neștirbită de iubire, când trăim uniți în Hristos, adică atunci când trăim unitatea în Biserica Sa, având conștiința că suntem una. De aceea Hristos se roagă Tatălui Său zicând „ca ei să fie una…Acesta este aspectul cel mai profund, semnificația cea mai înaltă a Bisericii. Aici se află taina: ca toţi să fie uniţi ca o singură persoană în Dumnezeu. Nici o altă religie nu mai spune ceva de felul acesta.” (Wounded by Love: The Life and Wisdom of Saint Porphyrios).

Creștinii caută unitatea de dragul lui Hristos, nu de dragul unității. C. S. Lewis spunea: “Caută Unitatea și nu vei găsii nici unitate și nici adevăr. Caută lumina și adevărul și vei găsi Unitatea și Adevărul. ”Înainte ca să putem găsi părtășia cu frații și surorile noastre de credință, trebuie să avem părtășie cu Domnul Isus, umblând în lumină și adevăr. “Dacă spunem că avem părtășie cu El, dar umblăm în întuneric, mințim şi nu trăim adevărul. Dacă însă umblăm în lumină, după cum El este în lumină, avem părtășie unii cu alţii, iar sângele lui Isus, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat.” (1Ioan 1:6,7).

Unitatea creștinilor, sub autoritatea și Domnia lui Hristos, este o unitate vie, organică, este însuși Domnul Isus trăind în noi, prin Duhul Sfânt, adunându-ne împreună în dragostea Lui. Această unitate nu este condiționată de pătura socială din care facem parte, de naționalitatea noastră, sau de alte elemente de genul acesta. „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus” (Galateni 3:28; Coloseni 3:11). Această uitate este condiționată de faptul că suntem făpturi noi în Hristos, având toți aceeași natură divină, căpătată în dar, odată cu mântuirea. „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:16). Toți cei care ne-am născut din Dumnezeu, Îl iubim pe Dumnezeu și Cuvântul Lui și avem călăuzirea Duhului Sfânt în viața noastră. Ca și creștini, noi trebuie să ascultăm de poruncile Domnului și să practicăm disciplina spirituală. Credința noastră trebuie unită cu fapta. „De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta;” (2 Petru 1:5). Fiecare dintre noi suntem chemați ca să lucrăm la unitatea Bisericii și să stăruim în legătura frățească și unitate Duhului. „Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” ( Faptele Apostolilor 2:42).

Creștinii nu pot experimenta unitatea spirituală cu cei care nu Îl urmează pe Dumnezeu. Nu spun că dacă ești creștin nu ai putea să ai relații cu cei necreștini. Chiar dimpotrivă, suntem chemați să-i iubim pe necreștini, să le facem bine, să îi lăsăm să vadă felul nostru frumos de viețuire ca și ei să vină la Hristos. Dar la nivel de spirit, creștinul nu va găsi unitate cu cel necreștin, pentru că din punct de vedere spiritual, creștinul este viu în Hristos iar necreștinul este mort în greșelile și în păcatele lui. Oricât am agita uleiul și apa într-o sticlă, ele nu vor fi niciodată aceeași substanță, ci vor rămâne totdeauna substanțe diferite.

Unitatea creștină nu înseamnă toleranță. Cu cât arde în noi mai tare focul dragostei pentru Dumnezeu, cu atât mai mult nu numai că fugim de păcat, dar ne și îndepărtăm de tot ce pare a fi rău. Creștinul nu poate spune răului bine, de dragul ca o persoană care trăiește un stil de viață contrar Legii lui Dumnezeu să se simtă inclus în comunitatea celor credincioși. Aceasta este ca și cum o persoană și-ar face voit o rană și ar împinge mizerie în rana deschisă. Infecția și putrefacția toleranței va cuprinde treptat tot trupul, iar dacă acesta nu este tratat și infecția nu este scoasă din organism, el poate chiar să și moară. Noi suntem chemați să fim una cu cei care Îl urmează pe Domnul Isus, dar nu și cu lumea păcătoasă. Altfel, cum vom putea să fim lumină și sare pentru cei pierduți și departe de Dumnezeu? „Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce va fi făcută din nou sărată? ! Nu mai este bună la nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru, Care este în ceruri.” (Matei 5:13,14a, 16)

În zilele de acum, contrar Scripturii, văd multe Biserici fluturând drapelul toleranței, ca și cum acesta ar fi o virtute sau ceva cu care ar trebui ca să te mândrești. Nu e de mirare că Domnul Isus a pus întrebarea: “Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:8). Mă rog ca răspunsul la această întrebare să fie: “Da!”, atât în dreptul meu, cât și dreptul fiecăruia dintre dumneavoastră.

CITEȘTE URMĂTORUL ARTICOL AICI

MARINELA BUZAS / luminipentrusuflet. com

Publicat: 25 August 2019