text Eseuri

Ești ori una ori alta, dar nu poți fi gri

de Estela C. Manea
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Estela C. Manea

Te salut!

Azi vreau să-ți vorbesc despre un subiect extrem de sensibil. Știi de ce e sensibil? Fii atent: majoritatea oamenilor au o părere foarte bună despre ei; au parte de toate binecuvântările pământești: au sănătate, au avere, au bani, își permit vacanțe, au succes în tot ce fac, numele lor este cunoscut, au faimă, se bucură de respect datorită statutului lor social, fac milostenie... ce mai, toate le merg din plin. Asta e o față a monedei. Cealaltă față a monedei arată așa: rup podeaua de dans în cluburi, paharul cu vinuri rafinate îl sorb până la ultima picătură, sorb pornografia ca apa, viața destrăbălată de noapte este normalul pentru ei, consumă droguri, înșeală, fură, sunt certăreți, sunt plini de invidie și de răutate, urăsc, își schimbă partenerii precum șosetele iar aventurile de-o noapte cu partenerul de viață al celuilalt nu stârnesc nici cea mai pală remușcare. Dimineața următoare se trezesc, muncesc și reușesc în tot pentru că sunt „binecuvântați” și sunt favoriții lui Dumnezeu, că de-aia nu duc lipsă de niciun bine. Ce minciună! Hai să vedem ce zice Scriptura despre asemenea „creștini”: preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea, închinarea la idoli (iubirea banilor e închinare la idoli), vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, invidia, uciderile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri asemănătoare cu acestea sunt faptele firii pământești și "cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu", zice Galateni 5:19 - 21. De asta e sensibil subiectul, pentru că cine nu acceptă Adevărul lui Dumnezeu va percepe mesajul ca pe o jignire, că-i plin de creștini din ăștia în România noastră creștină.

(Vreau să fac o paranteză și să vorbesc oleacă despre îmbuibare. Cum arată ea? Întrebare: la sărbătorile de iarnă și de Paști, pe lângă hrană, ai cumpărat și Colebil, Digenzim sau alt medicament pentru digestie? Le-ai trecut pe listă? Nu poți accepta ideea să te prindă sărbătoarea fără să le ai la îndemănă? Dacă da, înseamnă că ai premeditat să mănânci până ce stomacul tău stă să crape. Asta înseamnă îmbuibare. Îmbuibare mai înseamnă și să mânânci până ajungi cu degetul și când vezi că nu mai intră mergi la toaletă să-ți provoci vomă, iar apoi te așezi din nou la masă pentru că tocmai ți-ai făcut loc în stomac. Acum că te-ai edificat, dacă duhul de îmbuibare se odihnește și peste tine, mărturisește-i lui Dumnezeu acest păcat și cere eliberare de el în Numele Domnului Isus Cristos.)

Așa. Revin acum la subiect (și voi vorbi la persoana a II-a pentru ca e mai comod, nu pentru că m-aș referi neapărat la tine, dar tu cercetează-te). Probabil zici în sinea ta că din moment ce e evident că ești binecuvântat, clar că de la Dumnezeu ai tot și ești preferatul Domnului. Ei bine, acuma îți zic ceva care, probabil, te va surprinde: și diavolul dă la ai lui. E tare priceput și știe cum să facă asta și are puterea s-o facă ori de câte ori Dumnezeu îi permite. Nu crezi? I-auzi ce zice Biblia: „Ție îți voi da toată stăpânirea și slava acestor împărății; căci mie îmi este dată și o dau oricui voiesc. Dacă, dar, Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta”, zise Satana către Domnul Isus în Luca 4:6-7, iar Domnul Isus nu-l contrazice, nu zice ca n-ar avea puterea sa dea bogatie. După cum sună versetul ăsta pare-se că viața destrăbălată e o ofrandă adusă Diavolului și ca bonus el îți vâră sub nas o viață plină de bunăstare. Alt verset din Biblie zice că „... cel rău își întrebuințează venitul pentru păcat (Proverbe 10:16).” În altă parte vorbește Scriptura despre „un om bogat care se îmbrăca în porfiră și in subțire (vestimentație extrem de scumpă la acea vreme) și în fiecare zi ducea o viață plină de veselie și strălucire” dar finalul vieții lui a culminat direct cu iadul pentru că omul acesta nu-L avea pe Dumnezeu în viața lui. În Luca 16:19-31 scrie despre acest bogat. Citește, că-s mai multe detalii date acolo. Așadar, omul bogat care trăiește contrar voii lui Dumnezeu trădează faptul că e îmbogățit de Diavol.

Pesemne că la creștinii adevărați nu-i permisă bogăția, vei zice. Ba e permisă. În cazul ăsta chiar Dumnezeu e Cel care o dă. Toată diferența între creștinii fake și cei autentici o face o singură Persoană: Dumnezeu. Cei falși îl au pe Satana ca sursă a bogăției lor iar cei autentici îl au pe Dumnezeu ca sursă a bogăției lor. Avraam din Scriptură a fost un om foarte bogat dar a avut o relație de prietenie foarte strânsă cu Dumnezeu; el nu și-a folosit bogăția ca să se destrăbăleze. Dumnezeu însuși i-a promis bogăție, și s-a ținut de Cuvânt. Împăratul David a fost... împărat, ce mai, figură politică foarte importantă a vremii și împăratul de referință al poporului evreu până în ziua de azi; acest om de succes a fost numit de Dumnezeu „... om după inima Mea” în Faptele Apostolilor 13:22. Da, știu, a păcătuit josnic la un moment dat dar s-a căit de păcatele sale și s-a lăsat de ele. El nu și-a trăit viața după sloganul azi regretă, mâine repetă. Pricepi diferența dintre creștinul care păcătuiește accidental și-i pare rău și cel care se simte bine în păcat? Ce să mai zicem de neprihănitul Iov care era cel mai bogat om din țară, era putred de bogat, dar era neprihănit și-L iubea pe Dumnezeu. Crezi că vedetele care trăiesc în desfrâu dar cântă Mărețul Har, O Sole Mio și alte cântări creștine își fac pile la Dumnezeu și vor avea parte de pășuni verzi după moarte? Nici vorbă. Dacă nu se pocăiesc de viața lor destrăbălată și dacă nu se-ntorc la Dumnezeu vor pieri în iad. Diavolul jubilează văzând oamenii înșelați, amăgiți și mințiți în felul acesta. Pe Diavol nu-l deranjează să vorbească ei toată ziua de Dumnezeu, să-i cânte non-stop, să predice despre El, să meargă la biserică, să facă milostenie... n-aare el treabă cu astea. Pentru el contează doar să-i afunde cât mai tare în păcate și nu care cumva să-i scape să apeleze la Harul lui Dumnezeu. Așadar, când vezi un om bogat care trăiește contrar voii lui Dumnezeu să știi că acela e îmbogățit de Diavol; când vei vedea un bogat care trăiește în sfințenie și-n neprihănire, să știi că pe acela într-adevăr binecuvântările lui Dumnezeu l-au îmbogățit. Proverbe 10:16 zice că „cel neprihănit își întrebuințează câștigul pentru viață... ”.

Dar, ce să zic, poate că tu ești un om moral care nu trăiește ca vecinul în beții, în desfrâu, în curvii... tu nu faci din astea; ... îți vezi de familie, de slujbă și nu deranjezi pe nimeni. Tu nu faci rău la nimeni, te ai bine cu toți și cu toate sectele. Nu ai păcate strigătoare la cer. Câte-un păcățel așa mai mic mai scapi și tu uneori că, nah, ești om și tu, doar nu-i fi extraterestru. Îți faci cruce când treci pe lângă troițe și-ți citești zilnic rugăciunile din carte, dar atât. Tu nu ai o relație personală cu Dumnezeu. Doar vorbești frumos despre El și-i recunoști meritele și suveranitatea, dar atât; tu stai la distanță. Hai să-ți zic ceva. Creștinismul nu se tratează ca politica. În creștinism nu există 3 poziții ci doar două. Nu există neutralitate. Poți fi apolitic sau apatrid dar în ce privește creștinismul, ori ești creștin autentic ori nu ești creștin, punct. Ori ești alb ori ești negru, nu poți fi gri. Aici nu poți fi neutru. În Marcu 9:40 zice Domnul Isus către ucenici că „cine nu e împotriva noastră este pentru noi”. Și-acum să-ți fac traducerea: câtă vreme refuzi să accepți pe Fiul lui Dumnezeu ca Domn și Mântuitor al vieții tale înseamnă că te împotrivești lui Dumnezeu, ești împotriva Lui. El a poruncit una și tu faci taman alta. Cu Dumnezeu faci pace doar când înfăptuiești Voia Lui, când trăiești după Legea Lui, dezvolți o relație personală cu El și-ți călăuzești viața după Scriptură; te pocăiești de păcatele tale și-ți trăiești viața în sfințenie și-n neprihănire, nu doar în moralitate. Moralitatea fără Dumnezeu înseamnă pierzare veșnică, iad.

Am vrut neapărat să aduc această lămurire pentru că prea mulți care trăiesc fără Dumnezeu au impresia că sunt binecuvântați de Dumnezeu pentru simplul fapt că o duc extrem de bine. Nu proclam o evanghelie a prosperității. Să nu care cumva să-ți treacă prin minte gândul să te pocăiești ca să-ți dea și ție Dumnezeu bogății și să obții și raiul în același timp. Nu-ți imagina că toți creștinii autentici sunt bogați. Doar Dumnezeu știe de ce peste unii toarnă binecuvântări cu vagonul iar peste alții doar cu lingurița. Nu suntem noi în măsură să-i cerem socoteală. El face cum vrea și ce vrea. Așadar, acum că ai aflat că nu există poziție neutră în creștinism, de partea cui ești? ... a lui Satana sau a lui Dumnezeu? Alege acuma, până ești în viață, dar alege bine, pentru că tu ești singura persoană care va suporta consecințele veșnice ale propriilor alegeri.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise