text Eseuri

Domnul oştirilor este cu noi!

de Virgil Vîrstă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Virgil Vîrstă

Psalmul 46. „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul, şi s-ar clătina munţii în inima mărilor. Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării, şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii. Este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Prea Înalt. Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor. Neamurile se frământă, împărăţiile se clatină, dar glasul Lui răsună, şi pământul se topeşte de groază. Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile, pe care le-a făcut El pe pământ. El a pus capăt războaielor până la marginea pământului; El a sfărâmat arcul, şi arupt suliţa, a ars cu foc carăle de război. „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ. Domnul oştirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.!"

   Într-o vreme de instabilitate financiară, într-o vreme de instabilitate morală, într-o vreme de nesiguranţă pe toate planurile, într-o vreme când lumea întreagă se cufundă tot mai adânc în crize de tot felul, Domnul Dumnezeu din cer ne spune cu duioşie: Priviţi în sus, spre scaunul sfânt de domnie. Pentru că „Eu sunt sprijinul şi adăpostul vostru.” Zice Domnul!      Într-o lume tot mai nesigură, într-o lume tot mai clătinată, tot mai instabilă, zice Domnul: Eu sunt ajutorul, dar şi mângâierea celor ce Mă cheamă din toată inima.

   Suflete dragi, iubiţi cititori, Domnul este Acelaşi: ieri, astăzi şi în vecii vecilor, în El nu este nici măcar umbră de schimbare. De aceea ne cheamă să ne încredem deplin în El şi să ne apropiem de Râul care izvorăşte din Tronul Sfânt şi care curge spre inimile împovărate lăsând o înviorare cerească. Şi mă rog ca Domnul să lase să curgă astăzi apa binecuvântărilor şi să inunde fiecare inimă care citeşte acest eseu. În Evrei capitolul 4:16 Cuvântul Domnului spune: „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.”

   Suflete dragi Domnului, oricât de mari ar fi uriaşii care ne împresoară, Cuvântul Sfânt spune în versetul 7: NU VĂ TEMEŢI! Pentru că „Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.”

   Astăzi, Domnul te chemă să te opreşti din alergare şi să te aşezi la umbra aripilor Sale ocrotitoare. Pentru că scut şi pavăză este credincioşia Lui. El este Turnul de scăpare, ajutorul care nu lipseşte niciodată în nevoi. Oricât de mare ar fi criza cu care te confrunţi, astăzi Domnul Isus îţi spune: „Nu te îngrijora” „Eu sunt turnul tău de scăpare”. Neamurile, cei ce nu au pe Dumnezeu de partea lor se frământă şi chiar se clatină, dar cel ce-şi pune nădejdea în Domnul, este tare ca muntele Sionului. Aţinteşte-ţi privirea în sus, stai de vorbă cu Isus. Fii un biruitor în mijlocul necazurilor! Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise