text Eseuri

De Senectute

de Gelu Murariu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gelu Murariu

Citeam cu ceva timp în urmă o scurtă știre despre Michael Bloomberg, fostul primar al orașului New York. Omul crede că va trăi până la vârsta de 125 de ani. La fel credea o prietenă a soției mele cu câțiva ani în urmă, doar că ea plasa cifra longevității ei la 130. Creștină americană de origine olandeză, era de altfel o femeie la locul ei, cu gusturi artistice, preocupări religioase și o viață îndestulată.

Deși nu întotdeauna exprimată, dorința după longevitate pare a fi mult mai răspândită decât s-ar crede și n-ar trebui să ne surprindă. Necunoscutele plecării din această lume exercită o profundă teroare asupra multor oameni, mai ales necredincioși, care nu pot accepta o realitate asupra căreia n-au control, după ce și-au asigurat un colțișor confortabil în această lume. Deși corect percepută ca inevitabilă, moartea este un concept împins spre periferia conștienței personale, ca subiect inconvenabil. La toate acestea se adaugă orgoliul de a trăi mai mulți ani decât alte persoane din cercul personal de influență. La sate, îmi amintesc, cei mai vârstnici săteni țineau evidența vârstelor - un fel de competiție de longevitate, cu speranța de a-i întrece pe concurenți.

Detestând apropierea morții, oamenii ignoră însă inconveniețele unei bătrâneți prelungite, care o precedă, mai ales faptul că aceasta din urmă înseamnă multiplicarea segmentului neproductiv al vieții. Pentru tineri, însuși conceptul de moarte este aproape străin, iar bătrânețea de neconceput.

Longevitatea are multe necunoscute pentru omul neavizat. Eclesiastul ne face un serviciu necesar amintindu-ne că anii bătrâneții aduc ”zilele cele rele”, care ne vor împiedica să găsim vreo plăcere în ei și că astfel de zile se multiplică pe an ce trece.

Presupunând, prin absurd, că prietena noastră va supraviețui (”a trăi” nu mi se pare termenul potrivit) până aproape de 130 de ani, cu siguranță că toți prietenii ei vor fi plecat din lume de multă vreme. Existența ei se va tărăgăna sub semnul unei triste singurătăți. Abilitatea de a-ți face prieteni scade vertiginos odată cu vârsta și probabilitatea ca semeni mai tineri să-ți dorească compania la o asemenea vârstă devine virtual inexistentă. Râvnitorii de ani mulți își închipuie că sănătatea, mobilitatea, independența și resursele, îi vor însoți până la capătul drumului, deși toate acestea s-au dovedit prieteni infildeli pentru predecesori.

La 130 de ani, copiii ei vor avea în jur de 100 de ani, iar nepoții se vor sfla la peste 70 de ani, deci toți înaintați în vârstă, în ”fericitul” (poate ”nefericitul”) caz că vor mai fi în viață. Și unii și alții vor avea nevoie de asistența celorlați, dar niciunul din ei nu va fi capabil să ofere asistența reciprocă necesară. Singura alternativă va rămâne asistența socială, cu viitorul ei precar și incert, cu euthanasia amenințând la orizont în multe din țările așa-zis ”avansate”.

La urma urmei, longevitatea, ca deziderat, nu-i decât o distragere de la lucrurile care contează cu adevărat, care pot zidi o viață împlinită, indiferent de vârstă. Longevitatea este o coordonată minoră, care nu oferă calitate vieții. Dimpotrivă, împinsă prea departe, nu aduce decât dezavantaje. Biblia ne amintește că, oricum, nu putem adăuga un singur cot la lungimea vieții care ne-a fost rânduită de Creatorul ei. De ce ne-am dori mai mult decât El ne dăruiește?

http: //agapianus. wordpress. com

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise