text Eseuri

De ce sunt creștin ?

de Vladimir Pustan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vladimir Pustan

 

De ce sunt creștin? – Vladimir Pustan

 

 

Pentru că îmi doresc să dau un sens vieții mele. Ideea că mă desparte de animale doar faptul că folosesc laptopul îmi repugnă. Și că sunt îngrădit între naștere și moarte muncind ca să mănânc și să mănânc să pot munci. Dar asta nu are nici un sens. Istoric vorbind nu sunt decât o tenie în condițiile acestea.

Pentru că nu-mi permit să fiu budist… Faptul că aș putea rata intrarea în nirvana și să mă transform după repetate morți într-un câine comunitar, fugărit și eutanasiat până la urmă de către primarul Marean Vanghelie, mă blochează. Mai bine să trăiți o singură dată și bine pe pământul acesta decât să faci praf vreo zece vieți trăind cu siguranța că mai ai una de rezervă.

Pentru că nu vreau să mor nebun ca Nietzsche, sărutând caii din oraș. ,,Oricine Îl mai are pe Hristos drept însoțitor nu va cunoaște singurătatea de care am eu parte”, glăsuia în 2 iulie 1885 cel ce decretase moartea lui Dumnezeu. Lipsa lui Hristos din viață așează automat pe soclu neantul ce aduce după el schizofrenia spirituală. Spitalele de psihiatrie burdușite dovedesc falimentul vieții fără cerul aferent deasupra capului.

Sunt creștin din cauză că sufăr de o anumită doză de masochism. Zâmbesc dulce-amar când mă gândesc că fac parte din cea mai persecutată grupare de pe pământ din ultima sută de ani. Poate că așa trebuie să plătim și noi faptul de a-i fi împărtășit pe păgâni forțat, că am dospit inchiziția și i-am botezat pe evrei.

Sunt creștin și genetic. Bunicul meu a fost un sfânt, mama o femeie adevărată și amândoi creștini buni. N-am dorit să incerc altceva când modelele funcționau. În laptele matern erau ascunse și cântările lui Traian Dorz.

Sunt creștin pentru că am dorit să fiu fericit știind de la bătrânul Kant că fericirea nu-i un ideal al rațiunii ci al imaginației. Am fost liber să-mi născocesc cerul. Iar pe alocuri îl văd mai frumos decât l-a văzut Ioan în Patmos.

Sunt creștin pentru că am organic în mine speranța unei alte vieți, un necreștin lucid neputând evita disperarea știind că la capătul drumului nu-l așteaptă decât moartea.

Sunt creștin pentru că Hristos nu m-a obligat să fiu ci m-a lăsat să aleg. Orice constrângere care nu vine din interior mă sperie de moarte.

Lăsându-mi libertatea înseamnă că mă respectă. Intrarea în jug și sub cruce e opțională. Un salt în necunoscut prin credință. Și astfel moartea devine cea mai frumoasă aventură a vieții.

Dacă n-aș fi creștin, m-aș face…

 
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise