De ce SINCERITATEA compensează lipsurile sfinților

De ce SINCERITATEA compensează lipsurile sfinților

Aceasta izvorăște din harul legământului Evangheliei. Noul Legământ ușurează strictețea Legii -care chema la ascultare deplină- și vorbește mai degrabă de sinceritate și adevărul din inimă.

Când Dumnezeu a încheiat legământul cu Avraam, El a exprimat următoarea cerință: EU SUNT DUMNEZEUL CEL ATOTPUTERNIC. UMBLĂ ÎNAINTEA MEA ȘI FII FĂRĂ PRIHANĂ (sau sincer) Geneza 17.1. Este ca și cum Dumnezeu ar fi spus:

Avraame, vino și vezi ce aștept Eu de la tine și ce poți aștepta tu de la Mine! Dacă Mă pui pe Mine înaintea ta și vei căuta cu sinceritate să faci ceea ce este plăcut înaintea Mea, îți poți promite ție însuți ceea ce ar face un Dumnezeu Atotputernic, protejându-te în ascultare și iertându-te când aluneci de la ascultarea deplină. Umblă în adevăr înaintea Mea și, în Cristos, te voi accepta pe tine și efortul tău sincer, cu aceeași bunătate pe care i-aș fi arătat-o lui Adam dacă n-ar fi păcătuit!

DACĂ NU NE OSÂNDEȘTE INIMA NOASTRĂ, spunea Ioan, AVEM ÎNDRĂZNEALĂ LA DUMNEZEU (1 Ioan 3.21).

Potrivit Noului Legământ, cugetul nostru nu ne poate condamna datorită păcatului prezent în noi. Cugetul lui Pavel s-a curățit - ba încă i-a oferit slujba unei glorificări sfinte - în timp ce păcatul se răzvrătea înlăuntrul său.

Cugetul este pus de Dumnezeu să judece în locul Lui, interiorul inimii noastre. El este stăpânit de aceeași Lege prin care Cristos Însuși ne va achita sau condamna în ziua judecății.

Când vom fi judecați pentru cum am trăit înaintea scaunului lui Cristos, marea întrebare va fi dacă am fost sau nu sinceri. Și după cum El nu va condamna sufletul sincer, deși poate fi osândit pentru mii de păcate, nici inimile noastre nu ne vor condamna.

Dar cum poate Dumnezeu accepta o astfel de ascultare parțială când a fost așa de strict cu Adam încât a declarat o singură greșeală ca fiind de neiertat?

În legământul făcut de Dumnezeu cu oamenii prin Adam, nu exista vreo siguranță pentru a garanta și a-și asuma răspunderea pentru îndeplinirea datoriei care îi revenea omului, și anume ASCULTAREA TOTALĂ. Astfel, Dumnezeu pentru a-Și recăpăta gloria și a plăti El Însuși pentru răul ce l-ar fi provocat neascultarea omului, a fost ferm cu Adam.

Însă, în NOUL LEGĂMÂNT EXISTĂ O SIGURANȚĂ: ISUS CRISTOS CEL NEPRIHĂNIT- care răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru toate păcatele din viața unui creștin. Dar Domnul Cristos nu anulează numai păcatele pe care creștinii le-au făcut înainte de a se pocăi și pentru care sunt condamnați, ci și toate datoriile adunate, pe care ei le-au făcut de la convertire prin slăbiciune și neglijență.

Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Cristos cel neprihănit. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre. I Ioan 2.1,2

Astfel că, fără să-Și încalce dreptatea, Dumnezeu poate înlătura datoria sfinților Săi pentru care a plătit un mare preț prin Cristos. Ceea ce a trebuit să facă Dumnezeu reprezintă îndurare pentru sfinți dar dreptate pentru Cristos.

Ce prețioasă unitate când îndurarea și dreptatea se sărută!

De asemeni, Dumnezeu a cerut ascultare deplină în primul Legământ, deoarece omul era într-o stare perfectă, plin de putere, apt pentru aceasta. Așa că Dumnezeu nu aștepta atunci să culeagă mai puțin decât semănase.

Dar în Noul Legământ, Dumnezeu nu toarnă peste cel credincios plinătatea harului ci HAR ADEVĂRAT și, ca urmare, nu așteaptă perfecțiune ci ASCULTARE SINCERĂ.