text Eseuri

De batjocura tuturor...

de Petru Popovici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Popovici

,,Urmaşii Domnului Isus sunt dispreţuiţii pământului. (1 Corinteni 4:11-13) Apostolul Pavel insusi, a ajuns ca o lepădătură, ca gunoiul lumii acesteia. Şi aceasta nu doar din partea celor necredincioşi, ci chiar din partea unora din Corint, care se numeau creştini. Şi adevărul acesta se perpetuează peste veacuri. Ferice de cei ce sunt gata să sufere umiliri, să sufere ocara lui Cristos Domnul! Căci din pricina Lui sunt toate acestea. Cei ce iubesc şi le place să trăiască în întunericul păcătoşeniei nu pot suporta lumina şi încearcă tot ce le stă în putinţă ca să o stingă. Oricine nu a învăţat lecţia lepădării de sine, a smereniei, se prăbuşeşte. Dispreţul este o săgeată foarte ascuţită, care perforează inima mândră. A purta crucea înseamnă a renunţa la viaţa ta, a fi gata pentru răstignire, pentru martiraj...  Astăzi trăim în libertate, dar mâine se pot petrece răsturnări şi schimbări radicale. Ba chiar şi azi, în multe ţări ale pământului, atâţia fraţi de-ai noştri sunt dispreţuiţi, chinuiţi, martirizaţi. Când Domnul a vorbit despre vremurile din urmă, a zis: "Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu." (Matei 24.9). Ştiu că cei mai mulţi ar vrea să meargă în glorie fără nici o batjocură, fără nici o zgârietură. Probabil despre aceştia El a zis: "Atunci mulţi vor cădea." Ei doreau să fie răpiţi în glorie şi iată că sunt lăsaţi afara, fără pâine, fără drepturi, şi în timp ce toţi îngenunchează în faţa idolului viu, îşi pleacă şi ei genunchiul...                       O, Doamne, ai milă de noi! Spre întărirea celor preaiubiţi în Domnul, vreau să le aduc aminte că prin cruce se ajunge la coroană. În faţă e Via Dolorosa. Fiţi gata pentru marea confruntare. Apostolul Petru a scris: "Astfel dar, fiindcă Cristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire."                  (1 Petru 4.1). Azi se face prea puţin sau deloc înarmarea cu acelaşi fel de gândire. Nu vrem dispreţul, nu ne place calea îngustă, ci vrem să o lărgim cât mai mult, că doar trăim în vremuri post-moderne. Şi care vor fi consecinţele? Dispreţuiţii pământului din primele veacuri au fugit de conformarea cu lumea, de luxul ei, de păcătoşenia ei, dar s-au conformat cu Domnul lor în gândire, în vorbire, în trăire, în ţinută, în dragoste şi în spirit de jertfă.  (Evrei 11.36-38). În primele secole, fiindcă nu voiau să se despartă de Mântuitorul lor, pe care-L iubeau cu toată ardoarea, după ce erau torturaţi cum se putea mai oribil, erau dezbrăcaţi şi înainte de a li se da drumul fiarelor sălbatice să-i sfâşie, trebuiau să defileze în arena Colloseumului sau a circului de jur împrejur în râsetele şi strigătele de batjocură ale tuturor. Ei, de care lumea nu era vrednică! Valdenzii şi Albigenzii, buni credincioşi ai Domnului, au pribegit prin văgăunile şi vârfurile înzăpezite ale Alpilor, din cauza Inchiziţiei, iar când erau prinşi de copoii autorităţilor, prăpăstiile munţilor, unde erau aruncaţi, puneau capăt suferinţelor lor. Ei, de care lumea nu era vrednică! Jan Hus, preot catolic la Praga, fiindcă s-a pocăit şi a început să predice mântuirea prin Jertfa lui Cristos Domnul, a fost arestat, a fost făcut de batjocura tuturor, apoi a fost dus la locul de execuţie. Când ajunse la stâlpul de care urma să fie legat, el cânta Psalmul 23, timp în care se aprinse focul şi îl mistui... Ei, de care lumea nu era vrednica...”                   Petru Popovici 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise