text Eseuri

Dar minunat

de Stoica Simina
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Stoica Simina

   Atunci cand Dumnezeu alege sa puna un dar minunat intr-un om ales de El si acest om foloseste darul spre slava Domnului, se poate observa aparitia a trei categorii de oameni cu trei moduri de a reactiona:

 prima categorie este reprezentata de cei care privesc spre om si incep sa il sufoce cu laude, adaugand aplauze peste aplauze…, a doua categorie considera ca cea mai buna treaba este sa arunce cu cat mai multe oua stricate in omul cu pricina, iar a treia categorie il lauda pe Dumnezeu, il incurajeaza pe om si se roaga pentru inaintarea lui.

    Omul cu darul observa mai ales primele doua categorii de reactii si risca sa se afunde in amaraciune si neiertare din pricina oamenilor cu oua stricate, sau sa se inalte pe culmile mandriei ( de unde cade mai jos decat si-ar fi inchipuit vreodata ) gratie celor care l-au prea laudat. Insa, daca omul cu darul este, prin harul lui Dumnezeu, matur din punct de vedere spiritual el nu va reactiona astfel, ci va actiona precum apostolul Pavel de odinioara, fiind credincios in lucrul incredintat lui, indiferent care este reactia celor din jur.  Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos, şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.  Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.  Cât despre mine, prea puţin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun omenesc de judecată. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec pe mine. Căci n-am nimic împotriva mea;  totuşi nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă, este Domnul.”  (1 Corinteni 4: 1- 4)

     Iti doresc sa alegi sa actionezi prin credinta pentru Gloria lui Dumnezeu!

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise