text Eseuri

Credinciosul si nenorocirile

de Andrei T
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Andrei T
12:21 „Nicio nenorocire nu se întâmplă celui neprihănit dar cei răi sunt năpădiţi de rele.”

Parcă am spune că acest verset este puţin exagerat căci vedem de multe ori unele lucruri care par nenorociri pentru credincioşi. Vedem familii de credincioşi în care apar boli, lipsuri, neîmpliniri, morţi în urma cărora rămân copii orfani şi văduvi tineri. Mai se poate spune atunci că nicio nenorocire nu se întâmplă celui neprihănit ? Totuşi versetul acesta rămâne adevărat, pentru că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe D-zeu”-cum spunea şi apostolul Pavel. D-zeu are în vedere un anumit lucru când se întâmplă ceva în viaţa celui credincios, dar în orice situaţie D-zeu are în vedere binele sufletului celui credincios şi El doreşte să nu se piardă. Poate o suferinţă îl ajută să se curăţească de anumite obiceiuri rele, poate lipsa îl ajută să simtă cu cei în lipsă, unele neîmpliniri îl ajută să nu se prea laude, să nu se îngâmfe şi să nu se mândrească iar o moarte prematură poate l-a păzit de unele căderi mai mari şi să nu i se piardă sufletul. Nu la fel sunt lucrurile pentru cel necredincios care nu vrea să înveţe nimic din tot ceea ce i se întâmplă. Multe din relele ce vin asupra lui sunt rezultatele păcatelor lui, căci multe boli vin de la băut şi fumat de exemplu. Alte rele sunt pedepse de la D-zeu pentru multele lui nedreptăţi şi înselătorii.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise