text Eseuri

Comoara care mi-a schimbat viața

de Simion Ioanas
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Ioanas

Comoara care mi-a schimbat viața

Mulți se gândesc că probabil e vorba de mulți bani, probabil de-o proprietate moștenită, probabil de-o funcție bună, probabil de-o poftă împlinită, probabil de soția mea sau copiii mei, însă îmi pare rău că dezamăgesc, nu-i vorba de nimic din toate acestea.
De fapt, Comoara care mi-a schimbat viața, este Cuvântul lui Dumnezeu. Da, Biblia aceea care unii o consideră demodată și de neînțeles!
De ce oare mi-a schimbat viața? Vă voi da câteva repere:

1. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a deschis ochii minții și inimii, ca să pot vedea că fericirea adevărată, sensul vieții, împlinirea mea ca om, le pot avea doar în Hristos Domnul.
2. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dat soluția dezlegării sufletului meu din păcat, patimi, frica de moarte, de fapt m-a scos din moartea spirituală și mi-a dat Viață în Hristos Domnul.
3. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dat Înțelepciunea de Sus, prin care să pot să am discernământ, maniere din Cer, prin care să fac bine celor ce-mi fac rău, să ajut pe cei săraci, pe cei în nevoi, să știu cum să mă comport cu aproapele meu, cu familia mea, chiar cu dușmanii mei.
4. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dat adevărata integritate, în așa fel încât să iubesc dreptatea, adevărul, sfințenia, să pot să am puterea să mor pentru Adevăr, să lupt pentru Adevăr, atât în fața necredincioșilor, cât și a ereticilor, a învățătorilor mincinoși, a hristoșilor mincinoși ai acestor vremuri.
5. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dat nădejdea mântuirii, nădejdea unui viitor extraordinar dincolo de moarte, atunci când voi putea exista veșnic cu Hristos, acolo în Ierusalimul ceresc pregătit pentru toți cei Cel iubesc pe El.
6. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dat dragoste pentru toți oamenii, în așa fel încât să pot să-i iubesc așa de mult, încât să mă apropii să le vorbesc din Evanghelie, ca și ei să aibe șansa iertării, pocăinței și mântuirii, în așa fel ca indiferent de păcatele lor, să aibe șansa iertării și ajungerii lor în prezența lui Hristos.
7. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dat bogăția adevărată, pentru care am renunațat la tot, socotind ca un gunoi: beția, curvia, necurăția, fumatul, etc, lucrurile căutate de această lume și avântându-mă înainte cu credință, spre tot ceea ce mi-a promis Cuvântul lui Dumnezeu cel viu, care a avut puterea să pătrundă în adâncul meu și să-mi transforme inima și mintea, dându-mi o identitate nouă și Viață din Hristos, adăugându-mă la Trupul Lui, Biserica lui iubită și curată prin spălarea în Sângele Lui de la Cruce.

Ești gata și tu azi să renunți la tot pentru această Comoară? Ești gata să primești Cuvântul acesta și să ai o identitate nouă în Hristos? Ești gata să plătești prețul și să accepți batjocura celor din jur datorită Scripturii și datorită Mântuitorului Hristos?
Ești gata să pierzi banii câștigați murdar, să renunți la minciună, să lepezi poftele și egoismul tău pentru o viață și un viitor perfect promis de Hristos? Ești gata să accepți Norma lui Dumnezeu revelată în Biblie în defavoarea normei false pusă înaintea ta de această lume?
Fă rost de o Biblie, citește-o, crede în Ea, ascultă de ce îți vorbește Dumnezeu prin Ea, puneți nădejdea în cuvintele Ei și primește în Hristos Domnul o identitate nouă, să poți să fii o făptură nouă și să poți avea parte de Împărăția lui Dumnezeu cea veșnică.
Iar tu pocăitule, ia această Biblie, șterge-o de praf și hrănește-ți sufletul cu Ea zilnic, deoarece numai așa poți să trăiești pentru Hristos în fiecare zi și numai așa poți să te umplii de Duhul, să nu te rătăcești și să ai putere să-ți duci alergarea credinței până la capăt, ca să poți avea parte de cununa vieții.

”Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.” (Evrei 4:12-13)

Simion Ioanăș
Puteți citi materialul și aici.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise