Cind El... nu vine.

E intuneric. Nu mai e soare, nu mai e zimbet. Nu mai e bucurie, nu mai e viata. Nu mai e nimic. Doar intristare, doar pierderea suferita. Doar durerea crincena ce-ti rupe inima in doua. Doar incercarea disperata de a merge mai departe pe un drum anevoios pe care fiecare pas e atit de greu de facut! Si esti singur. Singur pe buza unei prapastii, a unui hau unde sti ca oricind, in orice moment de acum incolo poti ajunge. Nu o vrei, dar parca toate iti stau impotriva, toate sunt pentru a te arunca acolo. Te impotrivesti, dar o poti face prea putin, atit cit sa nu cazi, atit cit haul sa nu te inghita.

Ai fost cu El. Si El a fost cu tine. Asta a fost cindva. Acum nu mai e asa. Si parca singuratatea doare mai mult vazind ca El nu mai este cu tine. Te rogi. Pe degeaba. Unde e El? E strigatul inimii tale disperate. Unde e Cel ce de atitea ori te-a ajutat te-a ferit, te-a protejat? Unde e Cel ce a fost cu tine de atitea ori? Ai ramas singur - nimeni nu mai e cu tine. Prietenii te-au parasit, desigur ca e mai usor sa stai linga cineva la vreme buna si mult mai greu in necazuri. Nu te intelege nimeni, nu aude nimeni strigatul mut al inimii tale. Nimeni nu iti vede plinsul, lacrimile amare ale suferintei tale. Si aceasta pentru ca nimeni nu stie prin ce treci tu

Nu intelegi. Cauti un sens al lucrurilor. De ce trebuie sa fie asa? De ce iti e atit de greu? De ce s-a intimplat tot ce s-a intimplat? De ce nu poti face nimic? Ai vrea o explicatie. Dar nu gasesti. Nu are cine sa ti-o dea. A, da, sunt destui cei ce vin cu sfaturi, cu idei, cu pareri, insa nu e nimeni care sa simta cu tine, care sa te inteleaga. Si ramii in singuratate cu gindurile tale, macinatoare uneori, chinuitoare alteori, dar mereu grele ca niste tarusi ce iti strapung mintea si nu o lasa sa fie linistita.

Astepti. Poate, poate, El ti se va arata din nou. Astepti secunda cu secunda. Insa secundele se transforma in minute, minutele in ore, orele in zile. Iar zilele in saptamini si lunii. Si nu e nimeni care sa te auda, care sa raspunda la strigatul disperat al inimii tale. Incerci sa faci ceva, dar descoperi ca, in loc sa repari, mai mult strici. Mai mult rau faci decit ai vrea binele. Nu te mai regasesti, esti oare tu cel ce ai fost inainte? Descoperi ca fara El nu poti face nimic. Si chinul si amarul creste si din aceasta cauza.

Unde e El? Cu siguranta nu e linga tine. Daca ar fi, alta ar fi viata ta. Asa gindesti. Dar oare asa si este? Nu stii, stii doar cu mintea ca El nu parareste pe cel ce e in necaz. Insa inima iti spune mereu altceva. Si te iei dupa ea. Ai vrea ca El sa fie din nou acolo, si nu este. Si intrebarea "de ce?" te roade din ce in ce mai mult. Pentru ca nu stii de ce El te-a parasit.

Dar...

...Nu esti singur. Eu, cel ce iti scrie aceste rinduri, sunt alaturi de tine. Nu te cunosc, nu stiu cine esti. stiu doar ca existi, pentru ca viata asta a noastra pare a fi prea dura uneori cu noi. Nu cred ca as intelege povestea ta, nu cred ca as putea sa te ajut in vreun fel ca sa iesi din intunericul in care te afli. Nu inteleg de ce de multe ori avem de suferit, cind de fapt El ne-a lasat bucuria deplina ca mostenire. Dar stiu ca pot sa iti fiu, prin aceste rinduri, alaturi, ca imi pasa de situatia ta, oricare ar fi ea si ca de aceea scriu aceste rinduri. Si eu trec, ca si tine, printr-un intuneric gros ca un nor mare de ceata, si eu am momentele mele de amaraciune, si eu sunt uneori in pragul disperarii. Dar in viata, atunci cind credeam ca se va sfirsi datorita unei boli dureroase si necrutatoare,  El m-a invatat citeva lucruri pe care vreau sa ti le impartasesc:

...Stai linistit. "In liniste si odihna, in seninatate si incredere este mintuirea voastra" spune unul din cele mai frumoase versete din Biblie. Agitindu-te, nu poti decit sa strici. Stai linistit, nu te misca. Atit cit poti. Stiu, pare a fi cel mai greu lucru de facut. Dar doar stind linistit vei putea iesi biruitor, pentru ca El ti se va arata din nou atunci cind te vei linisti pe deplin (si tot El va fi cel ce te va linisti, tot El iti va aduce pacea din nou in inima)

...Acum esti in Valea Umbrei Mortii. E o vale urita a vietii. Nu e de dorit sa treci prin ea. Dar e Valea UMBREI Mortii. Nu e Moartea insasi, nu, El nu ar ingadui Mortii sa se atinga de tine, e doar umbra ei. Nu e placuta, dar e doar o umbra. Si nu trebuie sa te temi din cauza unei umbre, oricit de reala ar parea realitatea ce sta in spatele ei.

... Nu intreba "de ce?". Cauta mai bine sa vezi ce vrea El sa inveti din ceea ce experimentezi. Mai tirziu iti va fi de mare folos. Priveste la ce se intimpla in viata ta. Incearca sa vezi mina Sa ascunsa in imprejurari care incearca sa te duca pe un anumit drum, si nu te astepta ca acel drum sa fie neaparat cel al izbavirii, ci poate tocmai acel drum ce te duce in intuneric (acest lucru te va face sa iti intelegi situatia, te va ajuta sa o accepti, si astfel sa iti fie mult mai usor). Poate face El asa ceva? Da. poate! Pentru ca stie ce poate iesi din valea umbrei mortii, stie mai bine ca noi ca adevaratele perle se formeaza la mari adincimi. Focul suferintelor tale nu te va arde, va arde doar ce este nefolositor, doar ce este demn de a fi dat la o parte, si, curatit astfel, vei fi mai apoi un alt om, si experienta ta va fi de folos multor altora.

... El este cu tine! Nu Il simti, nu Il vezi, dar poti fi sigur pe asta, poti conta pe asta, El este acolo sa aibe grija de tine cum nu a mai avut niciodata pina acum! Te simti a fi parasit, dar El te poarta in brate. Faptul ca nu vezi nimic in intuneric, nu inseamna ca El nu este acolo. Dimpotriva, Lui acum ii pasa de tine mai mult ca inainte. Pentru ca El stie cel mai bine ce inseamna durerea si suferinta. Si fii sigur ca deja lucreaza ca tu sa fi izbavit din necazul care te inconjoara. Nu te teme, El este cu tine! 

... Si, desigur, nu dispera! Asteapta-L sa vina, si El va veni. Poate va intirzia (in acceptiunea ta), dar va veni. Si cind va veni, sfirsitul va fi glorios. Vei trece biruitor prin suferinta de acum, si vei face fata altora mai usor de acum inainte, pentru ca El va face din tine un om mai puternic, mai asemanator cu El. Durerea te va amprenta, insa acea amprenta se va vedea, va atinge alte vieti. Vei intelege, vei simti, vei putea patrunde acolo unde alte inimi nici nu viseaza ca ar putea ajunge. Vei putea ajuta, vei putea ridica si incuraja alte inimi frinte. Vei fi alaturi de ele, pentru ca durerea lor va deveni si a ta. Si bucuria de a sti ca ai alinat si  ridicat o inima frinta, te va insoti mereu oriunde vei merge.