text Eseuri

Banii nu aduc fericirea...

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

Ce au pierdut cei mai mari câştigători la loterie?

 

 10. Vivian Nicholson - După marele câştig de 152.300 de lire sterline în 1961 (aproximativ 3 milioane de lire sterline la valoarea de azi), Nicholson a declarat peste tot că va cheltui tot. De atunci, ea a rămas văduvă, a avut, în total, cinci soţi, a suferit un atac cerebral, a fost tratată pentru alcoolism, a fost deportata din Malta, a devenit martor al lui Jehova, a încercat să se sinucidă şi a petrecut mai mult timp într-un spital de boli mentale. În prezent, trăieşte dintr-o pensie de 87 de lire pe săptămână.

 

9. Willie Hurt - Originar din Michigan, Hurt a câştigat 3,1 milioane de dolari în 1989, însă, doi ani mai târziu, k nu mai avea un sfânt, cheltuindu-i pe toţi pe un divorţ şi cocaină. De asemenea, a fost acuzat de omucidere.

 

8. Evelyn Adams - A câştigat de două ori la loterie, în 1985 şi 1986, o sumă totală de 5,4 milioane de dolari. Şansele ca acest lucru să se întâmple este de una la 17 trilioane. Însă n-a mai avut noroc la jocurile de noroc, pierzându-şi toată averea prin cazinouri. Acum locuieşte într-o rulotă.

 

7. Shefik Tallmadge - A cheltuit ultimii săi 5 dolari pentru a cumpăra un bilet de loterie şi a câştigat 6,7 milioane de dolari. După ce a călătorit în Asia şi Africa timp de 18 ani, a cumpărat maşini şi case scumpe, a investit în nişte afaceri care au dat faliment şi a declarat falimentul în 2006.

 

6. Michael Carroll - Fost gunoier, a câştigat 9,7 milioane de lire sterline, la doar 19 ani, în 2002. Imediat, a cumpărat patru case în Marea Britanie, o vilă de vacanţă în Spania, două maşini BMW şi două maşini Mercedes şi acţiuni la clubul de fotbal Glasgow Rangers. După ce a comis câteva crime mărunte şi a fost prins cu droguri, a fost închis timp de nouă luni. Potrivit presei, în prezent, a rămas fără niciun ban.

 

5. Rhoda Toth - A câştigat 13 milioane de dolari, la loteria din Florida, în 1990. Ea şi soţul sau i-au cheltuit rapid şi, în 2006, au fost acuzaţi de evaziune fiscală. Când au fost arestaţi, locuiau într-o casă a cărei electricitate provenea de la motorul unei maşini, prin intermediul unui fir legat de sistemul electric al casei. Aşteptând procesul, soţul a murit, iar Rhoda a încercat să scape de închisoare spunând că are scleroza multiplă. În urma investigaţiilor s-a dovedit că mintea şi a fost condamnată la doi ani şi o amendă de 1,1 milioane de dolari, pe care îi datora Fiscului.

 

4. William Post - A câştigat 16,2 milioane de dolari în 1988. Când o fost iubita l-a dat în judecată, pentru a-i lua o parte din câştig, familia s-a întors împotriva lui. Fratele său a fost arestat pentru că angajase un criminal profesionist să-l omoare, iar ceilalţi fraţi l-au obligat să investească într-un restaurant şi o afacere cu maşini, care au dat faliment. Post a fost închis pentru că a tras în direcţia unui angajat al Fiscului, care venise să revendice datoriile de 1 milion de dolari pe care le avea. După ce a trăit câţiva ani din 450 de dolari pe lună şi bonuri de masă, a murit, în 2006, la 66 de ani, în urma unui blocaj respirator.

 

3. Janite Lee - În 1993, Lee a câştigat 18 milioane de dolari şi a donat o mare parte. În 2001 şi-a declarat falimentul, având doar 700 de dolari în cele două conturi bancare pe care le deţinea. Una dintre sălile de la Universitatea Washington este numită după ea şi a luat cina cu preşedintele american Bill Clinton. Lee a crescut singură doi copii şi, înainte de câştig, lucra într-un magazin de peruci, job la care a renunţat pentru a se dedica operelor caritabile.

 

2. Billie Bob Harrell - A câştigat 31 de milioane de dolari în 1997, dar la puţin timp, a trebuit să facă faţă cererilor fostei soţii şi a străinilor. A donat Bisericii, unor organizaţii caritabile, familiei şi unei iubite cu mult mai tânără decât el. Însă presiunea s-a dovedit prea mult pentru Harrell şi, la doi ani, corpul său neînsufleţit a fost găsit în propria casă, iar autopsia a confirmat că s-a sinucis. Părinţii săi şi nepoţii au rămas cu datorii pe cap, după ce averea sa a dispărut într-un mod misterios.

 

1. Jake Whittacker - A câştigat 315 milioane de dolari şi a început cu dreptul, donând bani mai multor organizaţii caritabile. Însă norocul s-a schimbat repede. A fost arestat pentru că a condus sub influenţa alcoolului, a cheltuit peste 100.000 de dolari într-un club de striptease, i s-au furat 545.000 de dolari din maşină, iar apoi alţi 200.000 de dolari. A fost dat în judecată de mai multe ori, inclusiv din cauza unor datorii în cazinourile din Atlantic City. Nepoata sa a murit în urma unei supradoze de droguri, pe care şi le cumpăra din cei 2.100 de dolari pe care Whittacker îi dădea în fiecare săptămână.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise