Astrologia “calul Troian” al creştinismului zilelor noastre
Urmărind istoria creştinismului, putem observa că de la începutul existenţei sale şi până în prezent creştinismul a fost confruntat cu mari provocări. Urmaşii lui Christos, cei care au primit numele de creştini pentru întâia dată în Antiohia; Fapte 11:26, în primul veac al erei creştine au fost confruntaţi cu “Iudaismul”
Apostolul Pavel, prin epistolele sale; în special Galateni şi Romani, precum şi scriitorul epistolei către Evrei, au arătat care a fost rostul “Legii Mozaice”, şi care este în vremea harului calea apropierii de Dumnezeu. Aceste epistole, nu autorizează o religie ceremonială a faptelor, ci o credinţă vie în jertfa Fiului Lui Dumnezeu, urmată de o viaţă de sfinţenie, trăită în ascultare de Cuvântul Lui Dumnezeu.
În prima jumătate a mileniului întâi, pentru creştini au mai fost şi alte provocări venite dinafară: “filozofiile vremii“(gnosticismul, marcionismul, montanismul, arianismul etc.) şi păgânismul, manifestat în special prin “cultul cezarului” şi practicile şi ritualurile manifestate la sărbătorile publice. O urmare a acestui fapt a fost valul celor zece prigoane deslănţuite pentru o perioadă şi intensitate deosebită, în timpul stăpânirii romane.
Din această perioadă a catacombelor, creştinismul a ieşit întărit, iar răspândirea lui a cuprins întreaga lume cunoscută.
În a doua parte a secolului întâi, au început, provocările şi luptele interne, cauzate în special de pretenţia descendentei apostolice, ierarhizarea slujitorilor(clerul), clarificarea anumitor doctrine şi mai ales relaţia cu statul.
Aceste lupte s-au intensificat, culminând în anul 1054 cu “marea schismă” despărţirea bisericii apusene de cea de răsărit .
O mare provocare pentru această vreme a fost “Islamismul” şi noile descoperiri geografice. Această perioadă poate fi considerată vremea catedralelor. Biserica arăta strălucitor înafară, dar prăbuşită şi divizată în interior.
Începând cu anul 1500, creştinismul a avut un reviriment. În mijlocul creştinismului a avut loc “Reforma”. Aceasta a adus Biblia în mâinile poporului şi a chemat pe fiecare la o relaţie personală cu Dumnezeu. În această vreme, s-au întâmplat lucruri deosebite: reformă spirituală, călătorii misionare, traducerea Bibliei în limba vorbită de populaţia fiecărei ţări, înfiinţarea şcolilor teologice etc.
Pentru creştinism în perioada modernă au fost si două provocări importante: “umanismul”, filozofia care a pus pe om în centrul atenţiei şi “materialismul”, filozofia care l-a scos afară pe Dumnezeu. În locul Scripturii, încet, încet omul modern, a pus descoperirile ştiinţei, întorcându-se astfel spre el însuşi şi spre materie. Filozofia vieţii lui este bine explicată prin afirmaţiile: “totul este aici şi acum; să mâncăm şi să bem , pentru că mâine vom muri“!
Mileniul al treilea(perioada post modernă) începe pentru creştinism cu una dintre cele mai periculoase provocări: “reînvierea păgânismului “! Deşi întotdeauna împotrivirea faţă de păgânism, a fost o luptă aprigă în creştinism, în această perioadă, păgânismul prin toate manifestările lui formează o provocare dominantă. Credinţele orientale, reînviate şi modernizate, predomină gândirea societăţii de astăzi, conducând lumea spre spiritism(satanism), pregătind astfel cadrul domniei şi stăpânirii lui Anticrist.
Scriu aceste rânduri la un nivel mediu, fără a avea pretenţia unui studiu exhaustiv asupra acestui subiect, şi fără a intra în detaliile acestui fenomen. Prin temele care vor fi expuse, mă rog ca Dumnezeu, pe toţi cei care ne numim creştini să ne ajute să deschidem ochii şi să vedem noua provocare. Să-I putem avertiza şi păzi de acest pericol, pe cei din familiile şi bisericile noastre. Apoi cu ajutorul lui Dumnezeu, să putem confrunta puterile demonice, rămânând credincioşi lui Dumnezeu până la sfârşit, pregătiţi să-l întâlnim pe Hristos.
1. Ce este”astrologia “?
Majoritatea dicţionarelor definesc “Astrologia”, ca fiind: “ştiinţa care studiază influenţa corpurilor şi fenomenelor cereşti, asupra fiinţei umane şi asupra destinului universului.
Deşi este prezentată ca un domeniu ştiinţific, astrologia îşi are rădăcinile în antichitate, fiind o practică veche care presupune că poziţia planetelor şi a stelelor are o influenţă directă asupra evenimentelor din viaţa şi destinul omului.
Vechii caldeeni(locuitorii “Babelului“ biblic), au observat influenţa soarelui asupra pământului şi influenţa lunii asupra mării. Ei au atribuit acestor influenţe, autoritate divină. Au considerat că planetele şi aştrii cereşti sunt “dumnezei”, iar poziţia şi conjuncţia lor are efect asupra războaielor, guvernelor, a vieţii de fiecare zi şi asupra viitorului fiinţei umane.
Astrologii din lumea antică, precum şi cei din lumea de azi, îşi formulează predicţiile având un punct de vedere “geocentric”(pămîntul este în centrul universului). Acest mod de a privi universul, poate fi comparat cu o roată. Centrul(butucul) unde spiţele se întâlnesc indică pământul. Iar cercul din jurul butucului, este împărţit în 12 secţiuni egale, de 30 grade fiecare, numite diviziuni, case sau zodii.
Acestea sunt măsurate din punctul în care soarele se află la echinocţiul de primăvară. Fiecare diviziune are un semn zodiacal şi caracteristici simbolice proprii, este guvernată de una sau două planete şi are asociate culori, pietre, metale, profesii, organe ale corpului uman, animale şi plante.
Ca să se stlească horoscopul(prezicerile astrale) ale unei persoane se determină poziţia astrelor şi unghiurile pe care acestea le formează între ele, la data şi ora când acea persoană s-a născut. Interpretarea acestor coordonate generează horoscopul, care defineşte trăsăturile personalităţii, predispoziţiile, activităţile de zi cu zi şi destinul acelei persoane.
2. Originea astrologiei
Deşi nu poate fi stabilită o dată a apariţiei, pentru a cunoaşte începuturile astrologiei, trebuie să ne întoarcem în istorie, cu cel puţin 5.000 de ani. Babilonienii sunt primii despre care se păstrează referinţe, precum că au interpretat evenimentele care au loc în univers într-un anume raport cu corpurile cereşti. Sunt recunoscute cel puţin trei stări ale relaţiei dintre corpurile cereşti şi evenimentele cotidiene sau viitoare:
a. planetele sunt considerate “zeităţi”; li se atribuie autoritate şi uneori chiar personalitate divină. Fiind diferite în autoritate şi influenţă; astrologii, privind cerul, văd conflicte(războaie), sau asocieri(cununii, familii), care determină reacţii predictibile în lumea cotidiană.
b. planetele sunt doar “corpuri cereşti“ care prin magnetismul propriu, sau în conjuncţie cu alte corpuri cereşti, influenţează viaţa terestră, activitatea de fiecare zi şi destinul omului.
c. planetele sunt “corpuri cereşti”, dar care intră într-o corespondenţă magică cu oamenii, pe care îi influenţează prin rezonanţă.
Urmărind felul în care este prezentat horoscopul pentru o anume persoană astăzi, observăm că se foloseşte o combinaţie între aceste moduri, în care este privită relaţia dintre aştri cereşti şi fenomenele cotidiene sau viitoare. Indiferent de măsura în care aceste trei moduri de interpretare este aplicată, totdeauna, interpretarea cuprinde o dimensiune spirituală. Cu alte cuvinte horoscopul nu este o teorie ştiinţifică, care să cuprindă numai legi ale universului, ci este asociat todeauna cu aspecte spirituale şi uneori magice !
Acest fapt este uşor de înţeles urmărind experienţa babilonienilor, ce au început să construiască o cetate şi un turn, care pe lângă motivaţia de a fi o cale de salvare în cazul unui eventual nou potop, era exprimarea spirituală a stării inimii lor. Gen.11:1-9
Nu este menţionată astrologia în mod explicit în acest pasaj, dar prin intenţia de a construi acest turn, putem observa că omul a încercat să se descurce fără de Dumnezeu.
Mai mult chiar, omul s-a întors spre el însuşi dorind “să-şi facă un nume” (Gen 11:4). Aceasta a fost o formă de manifestare a mândriei şi a aroganţei fiinţei umane, care în locul lui Dumnezeu s-a aşezat el însuşi, sau a pus anumite lucruri create.
Să construiască un turn “al cărui vârf să atingă cerul” (Gen.11:4), n-a fost doar o intenţie de a construi cea mai înaltă clădire din lume. Traducerea corectă a acestei afirmaţii este “al cărui vârf să poarte semnele cerului“. Ei doreau un turn care să se înalţe spre cer, având în vârf semnele “Zodiacului”.
Cu acest turn, au fost asociate credinţe astrologice, ce nu aveau cu nimic de-a face, cu Dumnezeul care a creat lumea. De fapt Dumnezeu nu mai avea loc în gândirea lor. Astrologia şi ocultismul deveniseră sistemul lor religios.
Scopul pe care ei îl urmăreau era: unitate socială şi politică simbolizată de “cetate” şi unitate religioasă simbolizată de “turn”. Această acţiune, evidenţia aroganţa inimii lor ce urmărea unitatea naţiunilor, fără de Dumnezeu şi începutul noului sistem spiritual, în care lucrurile create au luat locul Creatorului.
Gravitatea acestei atitudini, este descoperită de asprimea judecăţii lui Dumnezeu. Dumnezeu însuşi s-a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care îl zideau fii oamenilor. Gen.11:5; şi judecata şi pedeapsa a fost împlinită imediat! Dumnezeu a spus:
“Haidem! să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora“. Şi Domnul I-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea. De aceea cetatea a fost numită “Babel”(adică încurcătură), căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ, şi de acolo I-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului “. Gen. 11:7-9
Ce pedeapsă severă! Urmările ei sunt evidente şi astăzi. Oamenii sunt răspândiţi pe întreg pământul şi încă vorbesc limbi diferite.
Odată cu răspândirea lor, oamenii au purtat şi crezul în astrologie. Astfel întâlnim aceste practici de-a lungul istoriei manifestate la popoarele păgâne: imperiul Egiptean, imperiul Babilonian, Medo-Persan, Grecia antică, imperiul Roman, India, Persia, China etc.
Acum în perioada post modernă, asistăm la o reînviere a păgânismului şi a practicilor oculte. Astrologia şi horoscopul, formează o parte a acestor manifestări. Creştinismul zilelor noastre, trebuie să confrunte această nouă provocare şi să fie pregătit să-I demaşte pericolul, proclamând adevărul Cuvântului Lui Dumnezeu.
Capitolele 17-18 din cartea Apocalipsei, ne arată din partea lui Dumnezeu, că istoria omului începe si se termină cu Babel. Babilonul menţionat în aceste capitole este mai mult decât un oraş, sau o împărăţie. Babilonul este un sistem păgân, care urmăreşte aceleaşi lucruri ca altădată, vechii babilonieni: Unitatea naţiunilor fără Dumnezeu, având ca autoritate “omul”, iar în formă de închinare, ”creaţiunea“, a luat locul “Creatorului“. În spatele acestor provocări, sunt puterile demonice, care îndreaptă lumea spre rebeliune împotriva lui Dumnezeu, pregătind astfel cadrul apariţiei lui Anticrist.
