text Eseuri

Alegeri de comitet

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

ALEGERI de COMITET

Iertaţi-mi sarcasmul!

Ne pregătim de campania electorală în manieră neoprotestantă, cu pretextele ei de rigoare. Rugăciune după rugăciune, post după post, minţindu-ne că în felul acesta Îl vom obliga pe Dumnezeu să îngăduie şi să facă ceea ce vrem noi să facem. Deci, după ce că ne-am lepădat de El şi de rânduiala Lui, acuma ne permitem să Îl convertim pe El la sistemul nostru, crezând că facem lucrarea Lui. Bineînţeles că suportul biblic pentru toată anvergura aceasta se găseşte în contextul acela cu diaconii, unde biserica primară alege şapte persoane care să slujească la mese şi să împartă ajutoare. Episod ce nu are nimic de aface cu ceea ce se întâmplă astăzi!

Campania aceasta electorală la noi, se manifestă în aşa manieră încât, cu două luni înainte îi poţi observa pe candidaţii la comitet, cum încep să vină la biserică chiar şi atunci când nu slujesc. Minune mare! Ei care până acum nu veneau decât atunci când erau solicitaţi să predice. Evident că nu toţi, mai sunt şi persoane dedicate.

Tot în prealabil, se poate observa, cum, pe final de drum, fiecaruia dintre ei li se acordă posibilitatea să impresioneze. Dacă vă uitaţi mai atenţi, veţi putea observa solicitarea unora dintre slujitori, mult mai des decât o făceau până acum.

Cât stres,

Câte aşteptări

Ce entuziasm şi

Ce tensiune.

Vă puteţi da seama ce este în inima celor care nu întrunesc acele voturi. Nu numai în inima lor, dar şi în inima copiilor lor. Am văzut dezamăgiri incredibile şi râni adânci. Iar, pe de altă parte, vanitate şi aroganţă, pe faţa celor al căror tată a reuşit să întrunească acele voturi şi să intre în comitet. Fericire, bucurie mare! În sfârşit au ajuns şi ei cineva. (Exista şi excepţii)

Mai toţi candidaţii la comitet sunt nişte mieluşei în ziua votului. Trebuie să aibă mare grijă ce fac şi cum se poartă, ca nu cumva să o pecească şi să îşi piardă scăunelul.

La fel ca în politică, există paradoxul acesta cum că vor intra în elită, mulţi dintre cei care nici nu merită lucrul acesta şi nici nu au maturitatea necesară pentru a fi compatibil cu o astfel de slujbă. De fapt, spatele şi relaţiile contează, înainte de toate!

Chiar mă tot întreb, oare să fii fost scrutinul acesta de listă combinat cu cel uninominal, chiar şi atunci? După cum ştiţi, astăzi, eşti nevoit să alegi 10 persoane din 13 (e un exemplu), fie ca îţi convine sau nu, eşti constrâns să alegi în mod obligatoriu 10, chiar dacă nu îţi place de 5 dintre ei.

Pe lângă acestea, mai sunt multe alte lucruri din ziua votului şi din cuprinsul sistemului, care nu au nicio legătură cu pocăinţa şi credinţa în Isus Hristos.

Am aruncat articolul acesta în public, ca şi cum aş arunca o căprioară în mijlocul unor lei înfometaţi (cei pe care îi voi răni). Foarte posibil să fiu acuzat de frustrare, nemulţumire şi de lucruri neadevărate. Dar le accept macar ca nu este asa! Dumnezeu să vă binecuvinteze! Va iubesc!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise