text Eseuri

Ajută-ne să Te alegem pe Tine !

de Maria Luca
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Luca

Ce minunată este viaţa acum, când Te am alături, Părinte al veşniciilor !

Atâta timp Te-am căutat, am alergat pe cărările acestei lumi sperând că undeva, cândva, voi găsi dragostea şi pacea după care inima mea tânjea .N-am înţeles că toată alergarea mea era în zadar până în ziua când, pentru prima oară am trecut pragul casei Tale.

Atunci m-am simţit acasă! Acolo sufletul meu şi-a găsit liniştea, poverile mi-au fost luate şi am înţeles IUBIREA, iubirea fără margini pe care Domnul Isus o revarsă asupra noastră! Căci ce altceva pot fi atâtea binecuvântări ce le primim în fiecare zi, dacă nu dragostea necondiţionată a celui ce ne-a creat!

Dar mă întreb de câte ori ne-am oprit măcar pentru o clipă să admirăm un răsărit de soare, de câte ori ne-am îmbătat cu parfumul suav al unei flori, de câte ori am exclamat extaziaţi: Doamne, câte minunăţii ai creat pentru noi!

Dacă ne-am deschide inima pentru tot ce înseamnă frumuseţe, dacă am preţui cu adevărat atâtea valori pe care le-am primit prin harul Său, atunci poate sufletul nostru şi-ar găsi pacea şi ar transmite-o ca un balsam pentru cei cu inimile îndurerate.

Dacă aş putea, cumva, aş pune măcar o picătură cât bobul de muştar, o picătură din dragostea curată a Lui Dumnezeu în inima fiecărui om, şi aşa poate, nu ar mai axista ură, nici vorbe ce rănesc, nici tristeţe sau priviri pline de dispreţ! Dar nu pot! Nu este în puterea mea să fac acest lucru! Dumnezeu ne-a binecuvântat cu dragostea Lui, dar este alegerea noastră dacă vrem să o primim sau pur şi simplu o ignorăm!

Este timpul să medităm, să hotărâm pe care cale vrem să ne continuăm viaţa: pe calea îngustă care duce către cer sau pe cea largă la capătul căreia ne aşteaptă plânsul şi scrâşnitul dinţilor...

Ajută-ne Doamne pe toţi să Te alegem pe Tine ca Domn şi Mântuitor în vieţile noastre! Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise