text Eseuri

Ai văzut imaginea în ansamblu?

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

A fost un om ce avea patru fii. El a vrut să-i înveţe pe fiii lui să nu judece lucrurile prea repede, aşa că i-a trimis să vadă un copac ce era la o mai mare distanţă de casa lor.

L-a trimis pe primul fiu când era încă iarnă, pe al doilea - primavara, al treilea - vara, iar pe cel mai tanar - toamna.

Apoi, după ce fiecare din ei văzuse acel copac, el i-a chemat pe cei patru să descrie ce au văzut.

Primul fiu a zis că era un copac urât, încovoiat şi strâmb. Al doilea fiu nu a zis la fel, ci a descris copacul ca fiind înmugurit şi plin de promisiuni. Cel de-al treilea nu a fost de acord cu cei dinaintea lui, el a spus că era plin cu flori ce miroseau aşa plăcut şi frumos la privit, a fost unul din cele mai frumoase lucruri ce le văzuse. Ultimul fiu i-a dezaprobat pe toţi cei trei, zicând că acel copac era plin de fructe coapte, plin de viaţă.

După ce a ascultat răspunsurile celor patru fii, tatăl înţelept le-a răspuns:

- Fiilor, aveţi dreptate, pentru că aţi văzut doar câte un singur sezon din viaţa copacului, dar voi nu puteţi judeca copacul sau un om sau orice altceva, în urma unui sezon.

Cele mai multe lucruri pot fi judecate la sfârşit, când toate anotimpurile au trecut. Cred că fiecare din voi a judecat pe cineva sau ceva prematur şi noi probabil am experimentat durerea, fiind judecaţi în acest fel. Doamne, iartă-ne!

Trebuie să înlăturăm îndoiala, avem nevoie să privim îndeaproape, aşa încât să vedem imaginea în ansamblu, înainte de a judeca.

Domnul a făcut aceasta pentru noi toţi, în tot acest timp. Este aşa de mult lucru de făcut!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise