text Eseuri

Adevăratul ucenic

de ionel pintea
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: ionel pintea

  Adevăratul ucenic

   Adevărata credinţă, care-l  însoţeşte pretutindeni  pe ucenicul  Domnului  Isus Hristos se înfăţişează totdeauna în splendoarea faptelor care o iau de fiecare dată înaintea vorbelor. Adevăratul ucenic tace şi face, adică trăieşte învăţătura Domnului în relaţiile lui cu semenii,  fără să aştepte aplauze de la aceştia. Ba, dimpotrivă, se simte întremat în nădejdea lui când se investeşte în alţii, sau când traversează situaţii neospitaliere sau chiar dure. În asemenea ipostaze, rabdă în nădejdea că, Dumnezeu, chiar dacă nu-l scapă din ele, a promis că este alături de el , îmbărbătându-l într-o victorie sigură.

   Adevărata credinţă se cuibăreşte în acel suflet care, a fost copleşit de vestea fantastică din Evanghelia Samariteanului  milos. Aşa cum în taină  El a împlinit planul Tatălui Său, tot aşa şi adevăratul ucenic va trăi o viaţă de recunoştinţă, împlinind tacit principiile vieţii noi, pe care Duhul Sfant i le pune cu nesaţ în mintea lui reînnoită. Posesorul unei asemenea minţi evită cu tact disputele nefolositoare, indiferent cât de mult ghes îi va da egoul natural, pentru că noua lui condiţie îi leagă reverberaţiile sufletului de Cel ce l-a scos dintr-o existenţă, de care acum îi este ruşine. 

   Dorind şi luptând să fim adevăraţii ucenici ai Domnului Isus în această lume ostilă,  cu siguranţă El nu Se va ruşina de noi, în ziua în care, cei mai mulţi îşi vor pleca capetele !

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise