Visul lui Dumnezeu
sau
Proiectul Cosmic al lui Dumnezeu
Ardelean Răzvan Ioan
Orice om ar trebui să îşi pună întrebările fundamentale: Cine sunt? De unde vin? Care este scopul existenţei? Filosofii au încercat să răspundă, fără prea mare succes, acestor întrebări. Creştinii pretind că ei au găsit în Dumnezeu acest răspuns, dar eu vă întreb, practic, chiar au găsit creştinii sensul vieţii? Stim noi de ce am fost creaţi? Desigur, există răspunsuri teologice la acestă întrebare, ca de ex: suntem creaţi pentru plăcerea lui Dumnezeu, sau, suntem creaţi pentru a-L lăuda pe El şi pentru a I ne Închina, şi altele de acest fel. Dar eu vă întreb sincer, dacă vă satisfac aceste răspunsuri. Nu credeţi că e vorba de ceva mai mult decât atât?
Relaţiile cereşti
Pentru a putea primi răspunsul la această întrebare, trebuie mai întâi să privim mai adânc în sânul a ceea ce numim Trinitate.
În veşnicia dinaintea naşterii Universului, când încă nu se “inventase” timpul, exista o comuniune minunată între trei persoane –Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt- care alcătuiau o singură fiinţă. Relaţia lor era guvernată de principiul dragostei divine, a dragostei care se dăruieşte.
În acest tip de dragoste, „agape”, fiecare este preocupat nu de propria persoană ci de a-i onora pe ceilalţi şi de a le face bucurie.
Această atitudine, definitorie pentru Divinitate, o putem observa din afirmaţiile făcute în Biblie cu diferite ocazii, astfel:
- Tatăl a onorat pe Fiul şi I-a dat dat întreaga Sa autoritate (Matei 28.18): Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ”. (Ioan 5.22): Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis). (vezi şi Matei 11:27, Ioan 3.35, Filipeni 2.9-11)
- Isus n-a profitat de acest lucru pentru “a-şi face de cap” ci a onorat pe Tatăl, şi a rămas ascultător de El până la moartea pe cruce (Filipeni 2.6-11): El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul
- După încheierea completă a lucrării Sale, Fiul va restitui autoritatea în mâna Tatălui (1Corinteni 15.24-28): În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale ... Dumnezeu, într-adevăr „a pus totul sub picioarele Lui”... Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.
- In ce priveşte pe Duhul Sfânt, acesta niciodată nu se glorifică pe Sine, ci doar pe Isus şi pe Tatăl; cu toate acestea Fiul spune “Oricine va vorbi împotriva Fiului Omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor” (Matei 12.31). Astfel El îl onorează pe Duhul Sfânt considerându-l mai important decât propria persoană.
- Iată cum Tatăl şi Fiul se onorează reciproc: Ioan 5:19-23 Isus ...le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul, şi-I arată tot ce face;... Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl.
- Tatăl Îşi găseşte plăcerea în Fiul (Matei 17:5)
- Tatăl ascultă pe Fiul (Ioan 11.42)
- Fiul Îşi găseşte plăcerea in Tatăl (Ioan 4.34).
- Fiul face ce îi place Tatălui (Ioan 8.29, Ioan 14:13)
DeVern Fromke spunea[1]: “Tatăl a hotărât în Sine însuşi ca toate lucurile să graviteze în jurul Fiului Său, dar Fiul, la rândul Lui, se dedică lucrării de a-l glorifica şi mulţumi pe Tatăl.”
“Tatăl vrea ca Fiul să aibă întâietate în toate lucrurile. Fiul trăieşte pentru a –L descoperi pe Tatăl şi în acest mod Îi aduce cinste şi plăcere. Duhul nu vorbeşte despre Sine, nici pentru Sine, ci se dedică lucrării de descoperire a Fiului şi de realizare a planului Tatălui.”
Crearea Omului
La baza creării Omului pare să fi stat dorinţa lui Dumnezeu de a multiplica relaţia din Trinitate într-o familie mai numeroasă. De aceea Omul a fost creat „după chipul lui Dumnezeu”, spre deosebire de toate celelalte fiinţe create. (Geneza 1.26)
O familie lărgită în mijlocul căreia să opereze acest principiu al dragostei divine, a fost scopul lui Dumnezeu în creaţia Omului.
Dar oare acesta să fi fost scopul ultim al creaţiei Omului?
Dacă intrăm mai adânc in “Visul” divin, studiind scripturile, vom descoperi că:
- Dorinţa lui Tatălui a fost aceea de a pregăti o Mireasă pentru Fiul Său, şi un Templu pentru Duhul Său.
- Dorinţa Fiului a fost aceea ca Tatăl sa aibă mai mulţi fii asemenea Lui, in care Tatăl să-şi găsească cinstea, slava şi încântarea paternă,
- Dorinţa Duhului a fost aceea ca Tatăl să aibă Inchinători, iar Fiul mai multi fraţi animaţi de acelaşi tip de viaţă in ei, viaţa necreată a lui Dumnezeu.
Toate acestea exprima atitudinea fiecăreia din persoanele Trinitătii de a le înălţa pe celelalte, de a le onora, de a le face bucurie, de a fi chiar gata de jertfa, la nevoie, pentru aceasta, aşa cum a demonstrat Isus.
Membri Trinităţii nu sunt aşa centraţi pe Sine cum suntem noi. Fiecare dintre Ei trăieşte cumva spre slava celorlalţi. Fiecare vrea să pună în evidenţă măreţia şi frumuseţea celorlalţi.
Relaţiile sunt obiectivul cheie al lui Dumnezeu. El vrea să multiplice într-o familie mai numeroasă relaţia din Trinitate, acea atitudine de dragoste care se dăruieşte pe sine aproapelui / celuilalt, acea atitudine de dedicare reciprocă.
Noi suntem cadoul Tatălui pentru Fiul, ca Mireasă, suntem cadoul Fiului pentru Tatăl ca familie de fraţi asemenea Lui, si un cadou al Tatălui şi Fiului pentru Duhul Sfânt, ca Templu.
Am fost creaţi pentru a fi părtaşi dragostei existente în familia Lui Dumnezeu, dragoste inerentă naturii Sale. Am fost creaţi să fim divini, pentru a putea face parte din această familie divină, şi pentru a putea să ne împărtăşim din această dragoste copleşitoare .
Aproape că am putea spune că noi am fost creaţi pentru ca El să aibă pe cine să iubească, pentru ca Tatăl să aibă asupra cui să-şi reverse preaplininul dragostei Lui paterne.
Noi n-am fost creaţi doar pentru a fi răscumpăraţi (mântuiţi), si nu am fost răscumpăraţi doar pentru a deveni “mai buni”, mai morali. Destinul nostru transcede existenţa noastră terestră. Noi “cei născuţi din nou” suntem, intr-un anume sens, extratereştri. Evrei 11.13 şi 1Petru 2.11 spun că suntem doar străini şi călători pe pământ. Noi suntem cereşti, noi suntem din familia lui Dumnezeu (Efeseni 2.19).
Acesta a fost de la început Visul lui Dumnezeu, de aceea ne-a făcut, de la început după chipul Său. Acesta este în continuare Visul Său, chiar dacă acum noi suntem “pentru puţină vreme mai prejos de îngeri” (Ps 8.5;Evr 2:7). Noi avem cu adevărat un destin demn de invidiat (1Petru 1.12).
Cu toate acestea, atunci când privim lucrarea lui Dumnezeu nu trebuie să ne scape din vedere faptul că El Însuşi este atât iniţiatorul, cat si destinatarul acestui Proiect cosmic. Nu Omul în sine este motivul pentru care Dumnezeu a creat. Scopul creaţiei nu este Omul. Omul a fost creat pentru bucuria lui Dumnezeu. In centrul acestui Proiect se află El însuşi, din simplul motiv că nu există nimc mai vrednic, mai important, mai măreţ, care să fie în centrul atenţiei intregului Univers, decât El Însuşi. Tot El asigură şi calea şi resursele prin care acest Proiect va fi implinit.
“Din El, prin El, şi pentru El sînt toate lucrurile” (Rom 11:36 )
În ce ne priveşte pe noi, oamenii, partea bună este aceea că în acest plan, în voia Lui desăvârşită, este cuprins şi binele nostru, implinirea destinului nostru. (vezi mesajul „Un destin măreţ”)
De aceea suntem formaţi, prelucraţi, finisaţi de mâna Lui Suverană, suntem incercaţi în creuzetul Lui, în laboratorul Lui, pentru a se forma în noi un caracter ceresc, pentru a fi pregătiţi să intrăm în familia Lui.
Să nu uităm nici o clipă, aşadar, că acest Proiect Cosmic nu are in centru pe Om, ci pe Dumnezeu Însuşi, chiar dacă şi Omul işi are partea sa bună în acest Proiect, în anumite condiţii.
[1] Fromke, DeVern. (1996). Scopul final. Marghita: Editura Lampadarul de aur.
