Nu mi-am dorit să fiu „de geniu” și mi-ar fi groază să „am geniu”

Câți dintre noi nu am auzit expresia: „Era un geniu,” sau, familiar: „Parol, ești un geniu” sau tradiționalul: „Eminescu, geniul nostru național”? ! ... Cred că și Ceaușescu se autointitulase „Geniul Carpaților”(sau „carpatin”).

Dar, aș dori să vă povestesc etimologia acestui cuvânt, folosit deseori incorect, nu la locul său.

Romanii (și grecii antici) credeau că există zeițe ale inspirației artiștilor-muzele-, dar și mici zeități. numite „genii”, care, atunci când posedau un om, acesta avea revelații subite, inedite și chiar făcea invenții. Deci, expresia de atunci, era: „Are. . un geniu”-de unde, prin simplificare, a rezultat paradigma: „a avea geniu”

Deci, ce era geniul? Un mic „spirit” de origine obscură, semidivină (după anticii păgâni) care putea poseda din când în când mintea câte unui om, iar el devenea „ingenios”, iar unii dintre aceștia au ajuns chiar „ingineri”. Vă rog să nu trageți concluzia că aș sugera că inginerii cu studii și licența ar avea nevoie de asemenea „geniu”! Poate, doar, unii inventatori sau inovatori dintre ei, precum A. Nobel, care a inventat dinamita, dar și „premiul Nobel” ca o compensație.

Deci, originea marilor idei, de la turnul Babel, trecând prin „oul lui Columb”, „mărul lui Newton”, până la „teoria relativitățiii” poate fi atribuită unor spirite de origine întunecată? În parte, da. Geniul care i-a călăuzit pe toți cuceritorii de la Nebucadnețar, Alexandru Macedon, până la Hitler, era un geniu al distrugerii, un înger nimicitor.

Dar, la fel de „ingenios” sunt amăgiți și îi amăgesc pe alții și așa numiți „clarvăzători”, precum Nostradamus, care mărturisea că îi erau dictate catrenele de către un „geniu subtil al focului”. Vă asigur că nu era vorba de vreo manifestare a Duhului Sfânt cu „flăcări de foc” ca la apostoli... . Dintre artiștii ce aveau „dicteu automat” îl amintim pe Robert Schumann, care „primea” o mare parte dintre compozițiile sale muzicale. Acest compozitor romantic nu avea o sursă creștină a muzicii sale, întrucât a scris partitura pentru opera „Manfred” de lord Byron(un malefic). La vârsta de 46 de ani, posedatul Schumann a murit nebun, plâns de soția sa, marea pianistă Clara Schumann și de cei... zece copii, pe care ea i-a crescut aproape singură. Un destin tragic indus unui om „de geniu”, care avea „geniu muzical”, ce i-a dictat la pachet muzica și nebunia, ce l-au făcut împreună celebru. La Eminescu al nostru ce declara că „nu credea în Iehova”, ci în „zeul vedic”, poezia s-a sfârșit, din păcate, după o viață nefericită, tot în siderare și în moarte. Urmată de o glorie postumă... . La Facultatea de Medicină C. Davila din București, ne-au învățat, la Psihiatrie, că „geniul e vecin cu nebunia”. De fapt, se pare că acel spirit rău e chiar originea nebuniei unor artiști care nevânzând nici un tablou în timpul vieții, în schimb... . își tăiau o ureche și o trimiteau iubitei... . iar acum li se vând operele cu milioane de euro. Secolul nostru apreciază în mod deosebit nebunia artistică, tineretul îi găsește foarte „cool” pe toți actorii, star-urile muzicale drogați, hippioți sau de-a dreptul sataniști.

Ajung cu argumentația la concluzia că trebuie să ne rugăm să ne umplem de Cuvânt și de Duhul Sfânt, pentru a nu fi posedați, vreodată, de acele „genii”, care sunt duhuri rele, ce pot lua chiar sufletul unui om cu ele, după ce l-au amăgit cu o glorie deșartă... . Căci, „Ce este înălțat printre oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu”.