text Eseuri

Învăţătura siguranţei eterne...(2)

de J.L.Stauffer
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: J.L.Stauffer

Faptul că omul este un agent moral liber este dovedit de condiţiile puse pentru mântuirea şi păstrarea lui. Adepţii siguranţei esterne nu pot susţine în mod consecvent altfel decât că cei pe care Dumnezeu i-a rânduit să fie mântuiţi, vor fi mântuiţi, fără nici o condiţie. Dar ce spune Scriptura?

POCĂINŢA este o condiţie care duce la mântuire!

Acesta, a fost răspunsul dat celor care au dorit să fie mântuiţi la Rusalii (Faptele Apostolilor 2.8). Următoarele pasaje din Scriptură clarifică căci POCĂINŢA este absolut necesară pentru a fi mântuit: Luca 24.7, Faptele Apostolilor 8.2,1.8,7.0,6.0.

CREDINŢA este o altă condiţie a mântuirii!

Temnicierului i s-a spus: 'Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit' (Faptele Apostolilor 16.1, Marcu 16.6).

MĂRTURISIREA lui Isus Hristos ca Domn este tot o condiţie a mântuirii!

Alte pasaje din Biblie clarifică faptul că ascultarea continuă de Hristos ca şi Conducător al vieţii este absolut esenţială ca El să ne primească în prezenţa Lui veşnică (Apocalipsa 22.4).

E adevărat căci în aceste condiţii nu este nici un merit care contribuie la mântuirea noastră. Aceste condiţii pretind mărturisirea lui Isus Hristos şi renunţarea la păcat. Marturisirea păcatelor sau îndreptarea greşelilor nu poate contribul la câştigarea mântuirii.

'Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi suntem lucrarea Lui, si am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. '

'El ne-a mântuit, nu prin faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui. '

'Darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos. '

(Efeseni 2.8-10, Tit 3.5, Romani 6.3)

Imaginează-ţi că ţi se oferă un dar mare şi scump, dar mâinile tale sunt pline doar de lucruri fără valoare şi refuzi să le arunci sau să le pui deoparte. Prin urmare, refuzi primirea darului. La fel este cu Dumnezeu şi mântuirea.

Pe de altă parte, să presupunem că arunci gunoaiele şi accepţi darul. Tu nu meriţi darul atunci când întinzi mâna să îl iei, dar îndeplineşti o condiţie necesară pentru a intra în posesia lui. La fel este şi cu mântuirea. Atunci când tu accepţi darul intri într-un legământ cu Dumnezeu. Un legământ implică o dublă responsabilitate.

Legământul este un acord voluntar şi un legământ nu poate fi conceput altfel. Poate un om care intră în mod voluntar într-un legământ să se retragă din acesta? Siguranţa eternă spune 'Nu! ' dar Biblia afirmă că 'DA! ', deoarece aceleaşi condiţii care au fost esenţiale pentru a fi mântuit sunt necesare şi pentru a rămâne mântuit.


Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise