text Eseuri

Înşelătorul

de Billy Graham
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Billy Graham

   Primul călăreţ descris de Ioan în cartea Apocalipsa călăreşte un cal alb. Au existat multe controverse cu privire la identitatea călăreţului. Textul ne spune că acesta poartă o cunună, iar în mână ţine un arc. În capitolul 19, Hristos este înfăţişat pe un cal alb, purtând multe cununi. Această descriere i-a adus pe mulţi la concluzia că acel călăreţ din capitolul 6 este Hristos. Eu nu suţin această părere. În limba greacă în care e scris textul, cuvântul pentru cununa pe care o poartă călareţul calului alb este STEPHANOS, ce se referă la CUNUNA VICTORIEI, purtată de un învingător. Cununile pe care Hristos le poartă la capitolul 19, se numesc în limba greacă DIADEMA, cununi împarăteşti. Deşi călareţul alb se aseamăna cu Hristos, înfăţişarea lui este, în mod deliberat, înşelătoare. O privire mai atentă ne descoperă adevărata lui natură. El e un învingător care porneşte CA SĂ BIRUIASCĂ, nerăbdător să îi îndepărteze pe toţi cei care îi stau în cale; caracteristica lui e dorinţa de putere. Deci, cine este acest călăreţ? El nu e Hristos, ci un înşelătoar ce caută să amăgească inimile şi minţile oamenilor. Scopul lui e acela de a-i face pe oameni să îl recunoască drept domn pe el, şi nu pe Hristos.

   E necesar să ne amintim că Biblia îl numeşte pe Satan înşelător, adversar implacabil al adevărului lui Dumnezeu. Isus, vorbind despre Satan, spune:

   "El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii."

   În Apocalipsa 20, Ioan vorbeşte despre judecata finala a diavolului CARE-I ÎNŞELA.

   Călareţul care amăgeşte este în plină activitate în lume încă de la începutul ei. El a lucrat în grădina Edenului, când s-a apropiat de Adam şi Eva prin puterea lui diabolică de a amăgi i-a convins să îi întoarcă spatele lui Dumnezeu şi să nu asculte de porunca Lui clară. Drept rezultat, rasa umana a căzut din slavă, în deznadejde şi moarte.

   De la Eden până la Armaghedon există o luptă continuă între forţele lui Dumnezeu şi forţele Satanei, între lumină şi întuneric, între bine şi rău.

   Orice bărbat, orice femeie, orice copil, este prins în această luptă! Satana luptă să domine, să distrugă creaţia lui Dumnezeu, dar, în acelaşi timp, Creatorul nostru plin de dragoste şi milă încearcă să salveze ceea ce a creat. Grădina Eden a fost 'ruda dintâi' a luptei. De atunci ea a devenit ceea ce Arno Gaebelein a numit CONFLICTUL TUTUROR VREMURILOR.   Cândva, Satan şi lucrările lui vor fi distruse, iar Hristos va cuceri victoria, dar până atunci, lupta continuă.

   Conflictul dintre Cain şi Abel a fost lucrarea înşelătorului; el a semănat nemulţumire între israeliţii care au fost scoşi de Dumnezeu din Egipt, convingându-i că un viţel de aur i-ar putea salva sau că ar fi trebuit să se întoarcă la huzurul din Egipt. El rătăcea prin pustia Sinai răspândind minciuni printre copiii lui Israel, pentru a-i face să pună la îndoială promisiunile lui Dumnezeu şi pentru a-i împiedica să intre în Ţara Făgăduinţei. Lupta a continuat fără încetare; Dumnezeu îndemna omenirea să-L urmeze pe calea păcii, a siguranţei; răul, năpustindu-se pe calul său alb, pândind, ademenea, minţea, ÎNŞELA PE CEI NEPĂSĂTORI.

   Călăreţul care amăgeşte l-a sedus pe Samson, judecătorul evreu dotat de Dumnezeu cu o putere neobişnuită. A ajuns apoi la David, împăratul Israelului căruia i-a promis plăceri netulburate, pe care trebuia să le obţină prin uciderea soţului Bat-Şebei. După această faptă, sabia nu s-a mai putut îndepărta de casa lui David. Călăreţul a alergat apoi la IUDA şi i-a promis putere în schimbul trădării singurului Fiu al lui Dumnezeu. Dar Iuda a primit, în loc de putere, o frânghie cu care s-a spânzurat.

   LUCRAREA TRĂDĂRII

   Primul călăreţ năvăleşte şi-n vieţile noastre azi aşa cum face de mii de ani. Zgomotul venirii sale se aude din ce în ce mai tare. Ne promite orice în schimbul neascultării noastre faţă de Dumnezeu. Acei ce cred în Hristos, trebuie să facă tot ce pot prin puterea lui Dumnezeu să se împotrivească amăgirilor.

   Una din cele mai mari probleme ale omenirii e faptul că anii de minciună au condus la erodarea moralei si a valorilor creştine. Înşelătorul a convins amăgind oameni importanţi din guverne, mass-media, universităţi, biserici, că negrul este alb şi că răul este bine. Realitatea vieţii de zi cu zi demonstrează că morala biblică e abandonată. În timp ce principiile şi valorile dispar, chiar şi unii lideri creştini au fost şi sunt atraşi de momeala păcatului căzând din har. Apostolul Petru ne avertizează:

   "Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine sa înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca şi voi."

   Înşelătorul, călare pe calul alb, e acum liber în lume. A reuşit să amagească pe mulţi şi îşi etalează cununa victoriei...

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise