Adam era un suflet. Duhul şi trupul îi erau legate de suflet. Această putere uimitoare pe care tocmai am menţionat-o era prezentă în sufletul lui Adam. Cu alte cuvinte, sufletul viu, care este rezultatul unirii duhului cu trupul, posedă această putere supranaturală. La cădere însă, puterea care-l deosebeşte pe Adam de noi s-a pierdut. Acest lucru nu înseamnă că puterea aceasta nu mai există; el denotă că, deşi această capacitate este încă în om, ea este "îngheţată" sau imobilizată. Conform cu Geneza 6, după cădere omul a devenit carne. Carnea i-a cuprins întreaga fiinţă şi l-a subjugat. La început, omul a fost un suflet viu; acum, prin cădere, el adevenit carne. Sufletul său fusese rînduit să se afle sub controlul duhului; acum el este supus stăpînirii cărnii. De aceea Domnul a spus: "Duhul Meu nu va rămînea pururea în om, căci şi omul nu este decît carne" (Geneza 6.3, ASV). Cînd Dumnezeu aminteşte aici de om, El îl numeşte carne, pentru că aceasta este acum în ochii Săi. Prin urmare, apare menţionat în Biblie că, "orice făptură (carne în ASV) îşi stricase calea pe pămînt" (Genesa 6.12); şi iarăşi, "Să nu se ungă cu el (untdelemnul pentru ungerea sfîntă, care reprezintă Duhul Sfînt) trupul (carnea, în ASV) nici unui om" (Exod 30.32); şi mai departe, "pentru că din faptele legii nici o carne nu va fi îndreptăţită înaintea Lui" (Romani 3.20, CLV).
De ce stăruiesc atît de mult asupra acestui lucru? În Apocalipsa sunt amintite 18 lucruri care vor avea loc în zilele din urmă. Am arătat chiar de la început cum sufletul omului va deveni o marfă în Babilon - care poate fi vîndută şi cumpărată. Dar de ce este sufletul omului tratat ca o marfă? Din pricină că Satan şi unealta sa, Anticrist, doresc să folosească sufletul omenesc ca instrument al lucrărilor lor de la sfîrşitul acestui veac. Cînd Adam a căzut în grădina Edenului, puterea lui a fost imobilizată. El nu a pierdut carne şi carnea sa a îngrădit această putere extraordinară dinlăuntrul său. S-a succedat generaţie după generaţie, iar rezultatul a fost că această capacitate primară pe care a posedat-o Adam s-a transformat în urmaşii săi într-o putere "ascunsă". Ea nu este pierdută pentru om, ci este, pur şi simplu, legată de carne.
Astăzi, în fiecare om care trăieşte pe pămînt, se găseşte această putere adamică, deşi este închisă în el şi nu se poate manifersta liber. Deci, această putere se află în sufletul oricărui om, la fel cum a fost în sufletul lui Adama la început. Deoarece astăzi sufletul este închis de carne, această putere este, de asemenea, limitată de carne. Lucrarea diavolului în aceste zile este de a răscoli sufletul omului, ca să elibereze această putere dinlăuntrul său (făcîndu-l să creadă că este putere spirituală). Motivul pentru care spun aceste lucruri este de a avertiza asupra legăturii aparte dintre sufletul omului şi satan în zilele din urmă.
Am văzut deja că Adam poseda o capacitate aparte, supranaturală. Deşi ea ni se poate părea astăzi aşa, în realitate, înzestrarea lui Adam cu ea nu avea deloc ceva special sau supranatural. Înainte de cădere, Adam putea să-şi folosească cu uşurinţă această capacitate, deoarece ea era disponibilă în sufletul său. Dar după cădere, această putere a fost închisă în trupul lui. Înainte, trupul fusese un ajutor pentru sufletul puternic al lui Adam; acum sufletul căzuse şi puterea i-a fost limitată de învelişul de carne. Satan încearcă să zdrobească acest înveliş de carne şi să elibereze puterea ascunsă a sufletului, pentru a cîştiga controlul asupra omului. Mulţi nu înţeleg această strategie şi se înşeală acceptînd lucrul acesta ca venind de la Dumnezeu.
Lucrurile văzute din punct de vedere religios
Însă lucrurile nu stau aşa în creştinătate. Babilonienii, arabii, budiştii, taoiştii şi hinduşii, cu toţii încearcă, fiecare în felul său, să elibereze puterea pe care Adam a lăsat-o moştenire sufletelor noastre. În orice religie, indiferent de mijloacele sau căile de instruire, dincolo de toate deosebirile aparente se află un principiu comun. Acest principiu comun urmăreşte învingerea învelişului de carne, aşa încît puterea sufletului să fie eliberată de orice fel de scalvie, pentru a se manifesta liber. Unele lecţii de iniţiere din cadrul acestor religii sunt dirijate înspre distrugerea barierei ridicate de trup, altele spre unirea trupului cu sufletul, pe cînd altele urmăresc întărirea sufletului prin exerciţii, făcîndu-l astfel în stare să învingă trupul. Oricare ar fi căile, principiul care se află în spatele lor este acelaşi. Este important să ştim aceste lucruri pentru că altfel vom fi înşelaţi.
Nu ştiu cum ajung oamenii să-şi dea seama de această extraordinară energie ascunsă în suflet, încătuşată de carne, a cărei eliberare are drept urmare manifestarea unei puteri miraculoase, ajungînd chiar la starea unui "buda". Probail că toţi sunt înşelaţi de diavol, de duhuri rele. Felul în care ajung să-şi dea seama poate fi diferit, totuşi, principiul de bază este acelaşi şi anume, folosirea unor anumitor mijloace care să elibereze puterea sufletului. Se poate ca ei să nu folosească acea terminologie pe care o folosim noi, şi anume, puterea sufletului; totuşi, faptul este evident. De exemplu, în budism şi taoism, şi chiar în unele grupări de creştinism, tuturor le stă la îndemînă puterea supranaturală pentru a face minuni precum vindecarea de boli şi prevestirea viitorului.
Să luăm spre exemplu practicile ascetice şi respiraţiile din taoism sau chiar cea mai simplă formă a meditaţiei abstracte; toate acestea se fac conform aceluiaşi principiu - de a subordona trupul sufletului, cu scopul eliberării puterii acestuia din urmă. Nu este de mirare că se întîmplă minuni pe care nu le putem respiunge pur şi simplu ca fiind superstiţii. La origine budismul a fost ateist. Gautama Siddharta a fost ateu. Aceasta este părerea generală a mai multor oameni de ştiinţă şi critici ai doctrinei budiste. El a crezut în transmigrarea sufletului şi în nirvana (starea de fericire presupusă a fi realizată prin eliberarea de grijile vieţii, de suferinţe şi prin contopirea sufletului individual cu esenţa divină, cu ajutorul contemplaţiei şi al ascezei (DEX). Nu am intenţia de a ţine aici o prelegere despre budism; doresc numai să arăt de ce şi cîte minuni au fost făcute în această religie.
Una dintre învăţăturile budiste este aceea a evadării din această lume. Aceia care fac jurămîntul budist nu au voie să se căsătorească şi să mănînce carne. Nu au voie să omoare nici o vietate. Prin practici ascetice ei ajung chiar la eliminarea completă a hranei. Unii călugări de rang înalt pot chiar să pătrundă trecutul şi să prevestească viitorul. Ei fac multe minuni prin magia budistă. Cînd ceea ce numesc ei "sîngele inimii" ţîşneşte cu putere, ei pot prevesti lucrurile care au să se întîmple. Angrenarea în aceste abstinenţe şi practici ascetice izvorăşte dintr-un singur principiu cîrmuitor: budistul încearcă să rupă toate legăturile fizice şi materiale, aşa încît să elibereze puterea sufletului.
Cunosc cîţiva oameni mai în vîrstă decît mine care s-au alăturat Unit Club-ului. Ei şi ceilalţi memebri ai clubului practică, printre altele, meditaţia abstractă. Ei mi-au spus că fiecare treaptă pe care o ating îşi are propria dimensiune luminoasă. Lumina pe care o percep urmează unui adevăr pe care l-au descoperit. Eu îi cred, pentru că sunt în stare să se elibereze de încătuşarea trupului şi să descătuşeze astfel puterea pe care Adam a avut-o înainte de cădere. În realitate nu este nimic extraordinar în acest lucru.
Biserica scientistă a fost fondată de doamna Mary Baker Eddy. Ea a negat existenţa bolii, a durerii, a păcatului şi a morţii (deşi doamna Eddy a murit). Deci, conform învăţăturii ei precum că nu există durere, dacă cineva este bolnav, nu trebuie decît să-şi exerseze mintea împotriva oricărei recunoaşteri a durerii şi va fi vindecat. Aceasta înseamnă că, dacă cineva crede că nu există boală, nu va fi bolnav. De asemenea, dacă cineva nu crede în păcat, nu va păcătui. Prin antrenarea voinţei, a minţii şi a emoţiilor omului pînă în acel punct al negării absolute a existenţei acestor lucruri - privite drept false şi înşelătoare - el îşi va da seama că ele într-adevăr nu există.
Cînd s-a lansat pentru prima dată această teorie, foarte mulţi oameni au respins-o. Medicii mai ales, au fost împotriva ei pentru că, dacă ar fi fost adevărată, n-ar mai fi fost nevoie de ei. Totuşi, în urma examinării acelor oameni vindecaţi prin "Ştiinţa Creştină", aceşti medici n-au mai putut s-o respingă ca fiind falsă. De aceea, tot mai mulţi cred în ea; mulţi oameni de ştiinţă şi medici cunoscuţi acceptă această învăţătură. Nu este deloc surprinzător, deoarece în suflet există o sursă imensă de putere care aşteaptă doar să fie eliberată la limitările cărnii. (fragment)
