text Eseuri

Atacul New Age asupra Bisericii - Partea a II-a

de Dan Bercian
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Bercian

Atacul New Age asupra Bisericii – Partea a II-a

Cei care doriţi să accesaţi şi vizionaţi toate materialele din link-urile ataşate acestei resurse daţi clik pe link-ul de mai jos:

http: //www. radiounison. ro/editorial/atacul-new-age-asupra-bisericii-–-partea-a-ii-a. html

Continuăm să prezentăm şi să analizăm atacul prin care New Age caută să distrugă creştinismului, prin infiltrare. În episodul precedent am arătat cine a inţiat acest atac (Satan, desigur, dar prin instrumentele New Age care au infiltrat creştinismul), şi am vorbit despre faptul că principalul atac este pe direcţia compromiterii Domnului Isus Cristos, deformând imaginea şi lucrarea Lui şi punând în loc un „cristos cosmic”, un fals cristos care îi cuprinde pe toţi, din orice religii şi fără să le pretindă pocăinţă, renunţare la păcat. Azi vom vedea cum se realizează contactul cu acest cristos fals.

B. Contactul cu cristosul cosmic, cu divinitatea (în concepţia New Age), se face prin practici preluate din păgânism (meditaţia transcedentală ce a fost transformată în rugăciune contemplativă şi alte aspecte ce ţin de şi au ca sursă misticismul oriental). Acest cristos cosmic (conform New Age) trebuie și poate fi contactat doar mistic, prin experienţe extatice, nu prin Cuvântul lui Dumnezeu revelat în Scripturi.

Cuvintele vor însemna puţin acum. Le folosim doar ca ghizi de care acum nu mai depindem. Căci acum căutăm experienţa directă numai a adevărului. Adevărul poate doar să fie experimentat. Nu poate fi descris şi nu poate fi explicat.”

Sursa: Helen Schumann, autoarea cărții „Un curs în miracole”, așa numita “biblie a New Age”

Pastorul american Leith Anderson, este și președintele Asociației Naționale a Evanghelicilor din S. U. A (N. A. E). În deplin acord cu citatul de mai sus, şi în acelaşi spirit pro-misticism, el a specificat în cartea lui, “O biserică pentru secolul 21” (A Church For the 21st Century), următorul lucru: Vechea paradigmă a învățat că dacă deții învățătura corectă îl vei experimenta pe Dumnezeu. Noua paradigmă spune că dacă îl experimentezi pe Dumnezeu vei avea învățătura corectă. Aceasta ar putea fi deranjant pentru mulți care presupun că afirmațiile adevărate trebuie întotdeauna să preceadă și să dicteze experiențele religioase.

Sursa: http: //nae. net/about-nae/leadership/; http: //apologeticindex. info/wpn/wp-content/uploads/2016/08/biserica-emergenta. pdf, pag. 67

Iată ce spune și foarte popularul teolog, neo-evanghelic american Leonard Sweet (foarte bun prieten cu Rick Warren). Leonard Sweet este și un invitat de seamă al unor mari conferințe evanghelice de azi. El dă dovadă că este condus de același spirit pro-misticism, când afirmă în cartea lui “Spiritualitate cuantică: o apologetică postmodernă”: misticismul este situat în centrul tradiției creștine acum în postmodernism... Misticismul, numit de Einstein „religiozitate cosmică”, este metafizică sosită prin experiența minte-trup. Misticismul începe prin experiență și se sfârșește în teologie.

Sursa: http: //apologeticindex. info/wpn/wp-content/uploads/2016/08/biserica-emergenta. pdf, pag. 65

Să ne întoarcem acum la citatul de la începutul acestui subcapitol şi să vedem cine a fost Helen Schucman, autoarea cărţii „Un curs în miracole”, așa numita “biblie a New Age”. Ea a fost profesoară universitară de psihologie medicală la Columbia University, U. S. A, a fost o scriitoare contemporană de literatură ocultă (mistică) New Age. A scris prin anii '70 o carte intitulată "A Course in Miracles" (Un curs în miracole), care a fost publicată în 1975. Cartea este considerată ca o adevărată "biblie" New Age, fiind o carte de referinţă, cu mare greutate în misticismul New Age. Ea susţine că a primit revelaţia acestei cărţi începând cu anul 1965, prin dictare de la "o voce interioară". Vocea care-i dicta s-a prezentat ca fiind "Isus" (Cristosul cosmic al New Age-ului). Helen Schucman este considerată una din continuatoarele muncii spirituale oculte a spiritistelor şi totodată a foarte popularelor scriitoare Alice Bailey şi Helena P. Blavatski pentru pregătirea omenirii în vederea acceptării domniei Cristosului universal (pentru toate religiile), Cristosului cosmic al New Age-ului.

Printr-un concurs de împrejurări, deloc întâmplător, această carte, această adevărată "biblie" New Age, cum e ea considerată de specialişti, a devenit extrem de populară în occident după ce în 1992 la mega-emisiunea TV din S. U. A. , denumită "Oprah Winfrey Show", prezentatoarea emisiunii, arhicunoscuta promotoare a mişcării New Age, Oprah Winfrey, i-a facut o extraordinară reclamă.

Cartea "A Course in Miracles", este foarte bine travestită în limbaj creştin contemporan cu un scop precis, fiind eretică în profunzime. Practic deconstruieşte doctrinele esenţiale (vitale) ale Creştinismului Biblic şi apoi reconstruieşte altele, apostate. Realizează aceasta prin îmbrăcarea atentă a doctrinelor panteiste, universaliste, care se regăsesc în Hinduim/Budism cu o haină ţesută din îmbinarea genială dintre limbajul creştin contemporan cu cel secular contemporan.

O să dăm câteva citate din această carte New Age ("Un curs în miracole" de H. Schucman, versiunea din limba engleză,) ca să vă convingeţi de ereziile ei. Citatele sunt, susţine H. Schucman, revelaţii directe de la "Isus" („cristosul cosmic” al New Age-ului). Dar Adevăratul Isus, Cristosul lui Dumnezeu, nu-i putea revela aşa ceva. Majoritatea acestor învățături le veți găsi și în diferitele forme eretice de creștinism, aşa cum veţi observa. Voi grupa exemplele de citate din această carte pe secţiuni marcate cu cifre arabe si voi da exemple de paralelisme (asemănari) ale acestor erezii în mediul creştin infestat de erezii. Ne-am folosit în această analiză şi de cartea False Christ Coming. Does Aybody Care?” („Un Cristos fals vine. Îi pasă cuiva?”) de Warren B. Smith, carte care ne-a fost de ajutor deoarece analizează în profunzime afirmaţiile H. Schucman.

1. "Nu faceţi eroarea patetică să rămâneţi ataşaţi de vechea cruce mohorâtă" (pag. 52);

"Călătoria spre cruce ar trebui să fie ultima călătorie inutilă."

Majoritatea carismaticilor îmbrăţişează această doctrină, care, aşa cum se vede, este 100% new age. Grupările carismatice care sunt cunoscute după numele ereziei lor, „word of faith” (adică cuvântul credinței sau puterea cuvântului rostit), sunt cunoscute că promovează această învăţătură care urmărește deconstrucția doctrinei biblice a sacrificiul ispășitor al lui Isus pe cruce. Creştinii din acest segment neagă sacrificiul ispăşitor al Lui Isus Cristos pe crucea de pe Golgota, așa cum este el afirmat foarte clar în Scriptură, ei învățând literar că Isus ar fi fost chinuit în iad pentru noi, de demoni, după care El ar fi fost “născut din nou”.

Un exemplu concludent este foarte populara predicatoare Joyce Meyer, promovată intens şi în România prin canalul de televiziune Alfa şi Omega.

Joyce Meyer este un adevărat rezervor de erezii, dar travestite într-un limbaj dulce, psihologizat, motivațional, care prinde în cursă numeroşi oameni, mai ales pe femei! Ea susţine în “predicile” sale, învățături care neagă și răstălmăcesc elemente fundamentale ale învățăturii Scripturii. Câteva exemple:
-”Isus a devenit păcat şi a murit spiritual şi a încetat să fie Fiul Lui Dumnezeu pe cruce (Jesus Became Sin and Died Spiritually and Ceased to be the Son of God on the Cross)”;

-”Isus a fost născut din nou (Jesus was born again)”;

-”Isus a fost chinuit/torturat în iad de Satana şi demonii lui (Jesus Tormented in Hell by Satan and Demons)”;

-”Isus a plătit pentru păcatele noastre în iad... (nn. deci nu pe cruce! )/(Jesus paid for our sins in hell)”;

-”Dacă nu crezi că Isus a mers în iad nu poţi să fii mântuit ( If you don’t believe Jesus went to hell, you cannot be saved)”;

-Joyce Meyer a spus că ea „nu este o păcătoasă … (sau) că nu mai este o

păcătoasă” (Joyce Meyer said she is not a sinner …Joyce Meyer Claims She is

no Longer a Sinner – Sinless Perfection Heresy/Achieving Sinlessness). Erezia atingerii/realizării stării de “Perfecţiune/Fără păcat” în timp ce cineva este încă în viaţă;
-Joyce Meyer pretinde că primeşte “cunoştinţă/informaţie (nn. extrabiblică),

revelată/descoperită ” (Revelation Knowledge ), acolo unde, spune ea: ”Biblia nu poate gasi o cale sa ne explice (un aspect)”.

Scurte informaţii de apologetică creştină în lb. engleză despre Joyce Meyer: Bibliografie: http: //carm. org/joyce-meyer

http: //www. letusreason. org/popteac17. htm

http: //craigbrownsreformedtheology. wordpress. com/2011/09/21/word-of-faith-false-teacher-joyce-meyer%E2%80%99s-shocking-doctrine-and-heresy/

2. Alte citate din cartea "Un curs în miracole" de H. Schucman:

Este el (Isus), Cristosul? O da, împreună cu tine." (pag. 87)

"Când Dumnezeu te-a creat El te-a făcut parte din El" (pag. 100) "Recunoaşterea lui Dumnezeu este recunoaşterea ta însuţi " (pag. 147)

În mişcarea New Age, autorul Neal Donald Walsch este un prolific scriitor şi vorbitor internaţional. El este și autorul bestseller-ului "Conversations with God" (Conversaţii cu Dumnezeu). Şi el susţine că a primit revelaţiile prin dictare de la nimeni altul decât... "Dumnezeu". Iată ce-i dictează "Dumnezeu" lui N. D. Walsch în cartea sa "Conversaţii cu Dumnezeu", aproape similar cu ceea ce-i dicta Isus-ul cosmic lui Helen Schucman:

  • "Tu (omul) eşti deja un Dumnezeu. Dar pur si simplu nu o ştii." (pag. 202)

  • "Tu (omul) eşti Creator şi Creat." (pag. 395)

  • "Tu (omul) eşti exact literalmente Cuvântul Lui Dumnezeu, făcut trup." pag. 395

  • "Mulţi au fost Cristoşi nu numai Isus din Nazaret. Tu poţi fi Cristos, deasemenea." (pag. 202)

  • "Tu (omul) gândeşte, vorbeşte si comportă-te ca şi Dumnezeul Ce Eşti. Viitorul tău este creabil. Creazăţi-l aşa cum îl doreşti."

În excelenta carte de apologetică creştină evanghelică, numită „Invazia ocultă”, scrisă de cunoscutul apologet evanghelic american dr. Dave Hunt, la pag. 336, este citat popularul pastor penticostal-carismatic american, multimilionarul în dolari americani, Kenneth Copeland, care afirmă următoarele elucubrații new age: „Omul a fost creat în clasa zeilor. Suntem o categorie de dumnezei. Dumnezeu însuşi ne-a creat din fiinţa Lui cea mai profundă”. Tot Kenneth Copeland, referindu-se la Exod 3:14, afirmă cu altă ocazie într-o predică televizată: „Când citesc în Biblie unde (Dumnezeu) spune: „Eu Sunt” (Exod. 3:14), zâmbesc doar şi spun: „Și Eu Sunt de asemenea!”.

Mogulul media carismatic, multimilionarul Paul Crouch, fondatorul postului TV „creştin” TBN, a endorsat personal de mai multe ori, în emisiunile sale TV, aceeaşi erezie: „noi suntem mici dumnezei”. „Evanghelistul” multimilionar Benny Hinn, nu a pierdut nici el ocazia de a promova personal, în emisiunile TBN, aceeaşi erezie. Şi lista poate continua generos, din nefericire…

Pentru creştinii care şi-au făcut bine temele, studiind atent Cuvântul Evangheliei, este cunoscut faptul că primul în Istoria Creaţiei care a învăţat pe om doctrina că el (omul) poate deveni dumnezeu, a fost Satana în grădina Edenului (Genesa 3:5). Având în vedere rolul important în apostazia acestor zile din urmă, jucat de gigantica mişcare ecumenică mondială patronată de Biserica Catolică, care a cuprins ca o epidemie toate denominaţiunile evanghelice, aş cita doar pentru a se vedea „conecţia de erezie” cu Catehismul Bisericii Catolice: „Fiul lui Dumnezeu a devenit om pentru ca noi să putem deveni DUMNEZEI”. În aceeaşi ordine de idei aş cita şi Dogma Centrală a Ortodoxiei: „Dumnezeu S-a făcut pe Sine Însuşi om, pentru ca aşa noi oamenii să putem deveni DUMNEZEU.” (Emil Bartoş, Conceptul de Îndumnezeire în teologia lui Dumitru Stăniloaie, pag. 34 ).

3. Cităm din nou din "Un curs în miracole" de H. Schucman.

„Numele lui Isus Cristos aşa cum e, este doar un simbol... ” Este un simbol

care este folosit fără niciun risc ca o înlocuire pentru multele nume a tuturor zeilor la care voi vă rugaţi. ” (pag. 58)

"Un Cristos măcelarit (crucificat) nu are nici un sens. " (pag. 88)

"Nu este nici o separaţie între Dumnezeu şi creaţia Sa. " ( pag. 147)

"Mintea poate face credinţă în separare* foarte reală şi foarte înfricoşătoare,

şi această credinţă este 'diavolul'." ( pag. 50)

(*separare în New Age înseamnă că tu nu realizezi că eşti Dumnezeu, adică Una cu El, egal cu El.)

"Dumnezeu este totul în toate, într-un sens foarte literal. Toată creatura este în El, Care (Dumnezeu) este toată creatura. Prin urmare tu eşti în El deoarece fiinţa ta este a Lui. "

În cartea Semnătura lui Isus, (tradusă de editura Stephanus), autorul Brennan Manning citează sfinți catolici, mistici medievali și călugări, inclusiv Charles de Foucauld, Francis de Sales, Meister Eckhart, Tereza de Avila (Tereza de Isus) și Ecaterina de Siena. Sursele citate cel mai frecvent de Manning fac parte din comunitatea clerului romano-catolic care a contribuit la promovarea spiritualității moderne contemplative: Thomas Merton, Anthony de Mello, William Shannon, Henri Nouwen, Peter Van Breemen, William Reiser, David Steindl-Rast și Basil Pennington. Deși cuvântul contemplare ne duce cu mintea la o viață monastică dedicată meditației, izolată între zidurile mănăstirii, aceasta nu e cazul cu acești „Noi Călugări”. Pentru „Noii Călugări”, toate religiile la nivelul lor mistic cel mai profund folosesc mituri și simboluri ca să spună același lucru. Astfel acești “Noi Călugări” cred că noi trebuie pur și simplu să ne dăm seama de faptul că prăpastia care pare că separă umanitatea „păcătoasă” de un Dumnezeu neprihănit nu a existat niciodată; noi suntem și am fost întotdeauna una cu Dumnezeu. Pentru Noii Călugări, aceasta este dragostea necondiționată și harul lui Dumnezeu.

sursa: http: //apologeticindex. info/wpn/2017/06/18/noii-calugari-ai-lui-brennan-manning-si-monahismul-lor-contemplativ-periculos/

Renumitul mistic catolic contemporan Thomas Merton, menţionat şi el mai sus, extrem de popular între liderii și scriitori neo-evanghelici de talie internaţională, vorbind despre consecințele spirituale ale călătoriei sale prin misticism, concluzionează că el „este adânc impregnat cu Sufism (misticismul Islamic)” și că „religiile (Islamul, Zen Budismul, celelalte religii ale Asiei, etc.) au venit toate împreună în viața lui, astfel că ar fi o nebunie pentru el să încerce să creeze o viață monastică pentru el însuși fără acestea toate, căci nu ar mai fi atunci în întregime un călugăr”. Tot el spunea și următoarele lucruri: “este un destin glorios să fii membru al rasei umane…Dacă toți oamenii ar putea să se vadă pe ei înșiși, ceea ce ei sunt cu adevărat în realitate... cred că atunci marea problemă ar fi că am cădea la pământ și ne-am venera unul pe altul…În centrul ființei noastre există un punct al neantului, care nu este atins de păcat și de iluzii, un punct de adevăr pur…Acest punct mic…este gloria pură a lui Dumnezeu din noi. Aceasta este în toţi oamenii.”

În cartea lui intitulată, „Aici și acum” (Here and Now), misticul catolic Henri Nouwen afirmă la pagina 22 următoarele: „Dumnezeul care locuiește în sanctuarul nostru interior este de asemenea Dumnezeul care locuiește în sanctuarul interior al fiecărei ființe umane.” Biblia, care este Cuvântul Lui Dumnezeu, are însă o cu totul altă părere. Dumnezeu locuiește, prin Duhul Sfânt, doar în cei care cred și L-au primit pe Fiul Său, pe Domnul Isus Cristos (Ioan 1:12,1 Cor. 3:16; 6:19,1 Petru 2:5, Efeseni 2:22,2 Cor. 6:16, Rom. 8:9, etc.).

Henri Nouwen (care a fost și profesor de psihologie la Oxford), socotit într-un sondaj făcut pe 1500 de lideri (neo)evanghelici americani, al doilea în topul preferinţelor acestor lideri, imediat după Billy Graham, afirmă cu toată convingerea, în cartea sa „Călătoria sabatică” (Sabatical Journey) următoarele lucruri, care-i conturează și definesc teologia lui anti-exclusivistă, vădit universalistă, New Age: „Astăzi, eu personal cred că din momentul când Isus a venit să deschidă ușa de intrare în casa lui Dumnezeu, toate ființele umane pot intra prin această ușă, fie că știu ori cunosc despre Isus sau nu. Astăzi o văd ca pe o misiune (chemare) personală pentru mine, să ajut fiecare persoană să-și revendice propria ei cale, sau propria lui cale, spre Dumnezeu.

Sursa: http: //apologeticindex. info/wpn/2016/07/11/biserica-emergenta/ pag. 77-89

Cel mai renumit pastor neo-evanghelic din lume Rick Warren a afirmat și el aceeași doctrină New Age: “Cunosc în mod personal oameni din alte religii care sunt urmaşi ai lui Cristos.

Sursa: http: //apologeticindex. info/wpn/2016/12/30/universalismul-in-actiune-de-la-prolificul-si-ilustrul-scriitor-de-literatura-oculta-masonul-manly-p-hall-la-megapastorul-american-rick-warren/

Este deosebit de important, vital am putea spune, să cunoaştem care este calea de a contacta „cristosul cosmic” şi de realiza unitatea mistică a tuturor religiilor, aşa cum învaţă spiritualitatea New Age. Această cale este „rugăciunea contemplativă“, nimic altceva decât meditaţie orientală deghizată în haine creştine.

Vorbind despre introducerea rugăciunii contemplative în creştinismul monastic, ascetic, al sec. 4, cercetătorul evanghelic Ray Yungen ne precizează în cartea lui despre spiritualitatea bisericilor emergente, intitulată „A Time of Departing”, următorul fapt: „părinții deșertului au crezut eronat că, atâta timp cât cineva e sincer în dorința lui pentru Dumnezeu, orice mijloc poate fi utilizat pentru a ajunge la Dumnezeu (să-L experimenteze pe Dumnezeu). Astfel, dacă o metodă funcționează pentru hinduși, ca să-i ajute să ajungă la (să experimenteze) zeii lor, atunci „mantrele creștine” pot fi folosite ca să ajungi la Isus (să-L experimentezi pe Isus)”.

Unealta spirituală numărul unu (în misticismul creștin) pentru realizarea uniunii mistice cu divinitatea este rugăciunea contemplativă. Aceasta presupune efectiv golirea minții printr-o tehnică de meditație ce presupune repetarea în tăcere, în sine, a unui cuvânt, sau grupuri de cuvinte (mantra), un anumit timp, sau, și, concentrarea pe tehnici de respirație, chiar concentrarea pe un anumit obiect, având ca efect intrarea într-o stare de transă hipnotică adâncă. Această metodă, de rugăciune contemplativă, este diametral opusă înțelesului de rugăciune din iudeo-creștinism, adică așa cum ne este prezentată rugăciunea în Sfânta Scriptură. Rugăciunea contemplativă este însă similară cu practicile spirituale de meditație ale marilor religii păgâne ale Asiei (Hinduismul și Budismul).

Sursa: http: //apologeticindex. info/wpn/2016/07/11/biserica-emergenta/ pag. 77-82

Pe pagina de internet a unei populare biserici penticostale (neo-moderne) din Arad, numită Ekklesia, este afişat un citat din scrierile lui Grigore de Nazianz (unul din cei “trei sfinţi părinţi capodocieni” care au susţinut conceptul mistic ne-biblic, numit “teosis; el fiind socotit sfânt şi părinte al bisericii de Biserica Ortodoxă). Acest citat spune așa: “Cuvântul lui Dumnezeu (Isus) s-a întrupat pentru ca eu (omul) să fiu tot atât de mult Dumnezeu pe cât a fost el om.” Dat fiind faptul că Isus a fost în acelaşi timp 100% om şi 100% Dumnezeu, ceea ce învăţa Grigore de Nazianz este faptul că Isus Cristos s-a întrupat pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu. Aceasta este erezie.

Bill Johnson, probabil cel mai popular lider N. A. R. (Noua Reformă Apostolică) a spus: “Dumnezeu conduce, dar el nu deţine controlul. El (Dumnezeu) ne-a lăsat nouă controlul.” Şi, dacă noi deţinem controlul, atunci ce suntem noi? ...

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise