Suntem la frontieră. Am trecut cu 13 ani de sfârșitul lumii anunțat pentru anul 2000. Am trecut cu un an peste sfârșitul lumii anunțat de mayași. Acum ne urăm un an nou fericit.

   Haidem să facem o hermeneutică necesară acestei urări banale. În primul rând e vorba de un an. Adică 365 de zile, 8.760 de ore, 525.600 de minute, 31.536.000 de secunde. Suficient să mori tot de atâtea ori. Biblia zice că mai bine e să numărăm în zile. E mai practic și mai aproape de adevăr. Putem să le trăim sau să le murim clipele acestea. Sau să le pierdem la TV, calculator, scriind SMS-uri, sau prin mall-uri la o cafea. Putem să le răscumpărăm.

   Un an. Atât ne putem ura și e o urare de bun simț. Apoi un an nou. Sau altfel. Sau luat de la capăt. Un an nou în care putem intra vechi sau nou-nouți. Cu dorințe noi, cu vise noi, cu hotărâri noi. Ne putem înnoi garderoba, garajul, casa sau viața. Și mai ales, fericit. Aici e o poveste lungă pentru că fiecare înțelege prin fericire ce-l taie capul. Fericirea e o sumă de lucruri mărunte, zice Thoreau. Fericirea nu înseamnă să ți se împlinească orice dorință ci să poți dori cu toată inima ceva, asta e de la Paler. Există oameni care trăiesc fericiți fără să știe – Vauvenargues. Fericirea nu e un ideal al raținunii ci al imaginației – o știm de la Kant, iar bătrânul Shakespeare mulțumește cerului și zice ”Ferice de noi că nu suntem prea fericiți”. Biblia are alte idei despre fericire. Suma tuturor definițiilor biblice despre fericire e aceasta: cu Dumnezeu în inimă ești fericit. Chiar dacă ești dator la bancă, pâinea e amară, copiii îți fac probleme, diabetul e 170. Vă doresc un an pe care să-l trăiți. Să-l trăiți fericiți. La anul o să vă doresc iarăși un an… Până nu vor mai fi ani, nici zile. Până va fi doar fericire…