Tot mai mult, constat în ultimul timp, o răutate crescândă în relațiile interumane; de altfel, acest teribil conflict dintre a ne deschide spre semenii noștri cu iubire creștină sau a le plăti cu aceeași monedă, răspunzând celor ce se poartă rău cu noi sau cu cei din jurul nostru cu o doză mai mare de răutate, probabil că e generat în primul rând de natura noastră degenerată de păcat. Observ tot mai mult cum oamenii aproape că se calcă în picioare unul pe celălalt și ce este mai trist, este faptul că și în unele biserici creștine se întâmplă același lucru.
În această societate post modernă, în care trăim, și în sânul căreia ar trebui să existe o adevărată civilizație, mă surprinde răutatea cu care oamenii se raportează unul în fața celuilalt. Iar mai mult de atât, modul cum omul ajunge să fie tratat și exploatat de cei puternici cu bani care conduc lumea, pur și simplu ca o unealtă de care te poți folosi un timp iar apoi, când nu îți mai este folositor pur și simplu îl abandonezi încercând să-i încalci pe cât se poate toate drepturile sale civile și umane. Tot mai mult în aceste timpuri atât de grele îmi stăruie în minte cuvintele lui Hristos din Evanghelia după Matei (24; 12,13) :
,,Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci. Dar cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit.”
Este îngrozitor faptul că dragostea tot mai multor oameni se răcește lăsând loc răutății și urii, și observ că nu numai dragostea creștină se stinge din viețile oamenilor ci și iubirea umană, mă refer la dragostea din familii sau dintre prieteni. Ce-i de făcut? Mă întreb în primul rând în dreptul meu ce pot face eu pentru ca viața mea spirituală să nu se stingă din cauza asalturilor Satanei sau a atracțiilor păcatului expuse în atâtea forme în ziua de astăzi; de asemenea, există riscul ca atunci când sunt lovit cu răutate de semenii mei să mă las și eu transformat de răutatea lor; așa, s-au pierdut oameni deosebiți. Toate aceste pericole pe care le-am enumerat, sunt foarte reale și ne pot distruge pe oricare dintre noi.
Există însă un remediu: să alergăm la Hristos ce ne îmbrățișează cu dragostea Sa și pot să spun că atunci când procedez așa, se întâmplă o minune cu mine din punct de vedere spiritual; are loc o transformare în ființa mea; pot să răspund cu iubire la răutate, iar pe cei ce-și asupresc semenii îi văd mici ca pe niște bieți oameni nenorociți ce nu au înțeles că mărețul sens al vieții este să primești iubirea agape ce vine din univers de la tronul lui Dumnezeu și se revarsă în inimile celor ce o doresc.
Cred că, oricât de tare ar apăsa cineva cu răutate pe semenul său, cel mai nefericit va fi tot agresorul pentru că am fost creați cu capacitatea să iubim; avem nevoie să înțelegem un mare adevăr revelat atât de frumos de apostolul Ioan pe paginile Sfintelor Scripturi:
,,Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.” ( 1 Ioan 4;8 )
Înțelegând acest mare adevăr, descoperim de fapt, sensul existenței noastre pe pământ. Se spune că un student a venit la marele teolog Karl Barth și la întrebat: ,,Care este cel mai înalt subiect la care se poate gândi un om?” Iar teologul a răspuns: ,,Dragostea lui Dumnezeu exemplificată prin Iisus Hristos la cruce, acesta este cel mai înalt subiect la care poate medita un om,” apoi i-a recitat câteva versuri dintr-un imn creștin care lăuda iubirea răscumpărătoare a lui Dumnezeu pentru omul păcătos.
Apostolul Pavel, în mărețul său poem al iubirii din prima sa epistolă către corinteni, ne învață și el cum este dragostea agape:
,,Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.” ( 1 Corinteni 13;4-7 )
Trăim într-o lume ce a realizat mari performanțe în domeniul stiințific și tehnologic însă, ca oameni, suntem foarte vulnerabili iar adeseori ne simțim răniți și abandonați de semenii noștrii; avem atâta nevoie să fim iubiți. Însă, să nu uităm exemplul lui Iisus Hristos acela de a începe să-i iubim noi mai întâi pe oameni chiar dacă sunt plini de ipocrizie sau de dorința de a ne face rău, sau poate că unii au unele caractere cu mari diformități morale; cel mai important este să urmărim în Evanghelii cum i-a tratat Iisus pe astfel de oameni. Este într-adevăr, o misiune grea din punct de vedere omenesc însă, oferă o fericire reală celui ce o îndeplinește prin harul răscumpărător al lui Hristos.
În mijlocul haosului și răutății acestei lumi, în care, ce-i drept, mai întâlnești și oameni ce sunt animați de idealuri creștine; există o făgăduință a lui Hristos și anume, cel ce va răbda până la capăt, va fi mântuit. Nu vreau să afirm că, creștinii trebuie să devină niște oameni călcați de toată lumea în picioare renunțând la demnitatea lor umană și la drepturile lor civile. Să nu uităm că și Iisus pe când era în sala de judecată a întrebat la un moment dat pe unul din aprozii care îi dăduse o palmă:
,,...Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar dacă am vorbit bine, de ce mă bați?” ( Ioan 18;23 )
Ceea ce doresc să scot în relief prin intermediul acestui articol este faptul că dacă noi toți ne vom purta cu răutate, atunci când suntem agresați în anumite aspecte ale vieții atunci totul în lumea aceasta se va preface în întuneric. De asemenea, se poate răspunde cu armele luminii despre așa ceva ne învață apostolul Pavel în epistolele sale, există însă și acea persecuție pe care de exemplu a suportat-o Ioan Botezătorul când pur și simplu nu mai ai ce face decât să te abandonezi în mâna cea bună a lui Dumnezeu fie pentru moarte sau viață.
Consider că, esența adevăratei civilizații se găsește pe paginile Sfintei Scripturi unde ne este explicată știința mântuirii și toate standardele pentru atingerea unei vieți fericite sau cel puțin există făgăduința că omul ce va urma în viața sa aceste standarde va gusta licăriri de fericice iar în final, va avea viața veșnică. Principiul iubirii divine ne este atât de frumos revelat pe paginile sacre ajungând la noi dintr-o altă lume ce este condusă pe baza acestui principiu încât privind la lumea noastră care este guvernată după legea celor ce dispun de bani îți dai seama că cele două lumi sunt într-un mare contrast. Meditând la această imensă diferență ajungem să înțelegem că a ne zdrobi unii pe alții cu răutate, nu face parte din planul lui Dumnezeu pentru omenire.
Zi de zi, fiecare dintre noi, în sfera unde ne desfășurăm viața, suntem puși în situația de a alege cum să răspundem atunci când suntem provocați fie ca cei mai mulți cu răutate sau prin contrast lăsând iubirea agape să ne cucerească cu măreția ei ca apoi să se reverse de la noi spre cei ce ne lovesc sau ce e și mai frumos spre cei însingurați, abandonați, răniți sufletește; există atât de mulți oameni fără speranță în această lume care au o uriașă nevoie doar de puțină iubire. Iar dincolo de tot greul ce-l implică viața trăită în spirit creștin există promisiunea biblică că Dumnezeul dragostei va triumfa asupra Celui rău.
,,Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea și Proorocii.” ( Matei 7;12 )
