Smerenia
(Prov. 15.3; 18.2; Iacov 4.0; 1 Petru 5.6)
Una din caracteristicile unui om mântuit, este smerenia. Domnul Iisus Hristos, a spus: Adevărat vă spun că, dacă nu vă …veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor (Matei 18.3).
În 1 Cor. 14.0, este scris: „Fraților, nu fiți copii la minte; ci, la răutate fiți prunci; iar la minte, fiți oameni mari”.
Așadar, în continuare vor fi prezentate însușirile smereniei.
1. Teama de Domnul ( Neemia 6.6; Ier. 44.0).
În Prov. 22.4, citim: „ Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava şi viaţa”.
- David este un indice în viața de credință a fiecărui individ care dorește mântuirea. Din 2 Samuel 16:5-1, putem învăța smerenia lui David, atestată prin abaterea comiterii unei crime, cu toate că avea puterea și îndreptățirea să o facă. Dar cu toate acestea alege smerenia, conștientizând că Domnul îl încearcă prin acel beniamit.
2. Pocăința.
- În 2 Regi 22.9 și 2 Cronici 34.7, citim cum s-a smerit împăratul Iosia, după găsirea și citirea legii (2 Regi 22.8-11).
- În 1 Regi 21.7-29, citim cum s-a smerit împăratul Ahab, în momentul în care Dumnezeu a spus că-l va pedepsi, pentru că l-a omorât pe Nabot și ia furat via (1 Regi 21.9).
- În 2 Cronici 33.2-13, citim cum s-a pocăit (smerit) împăratul Manase, când a fost prins de împăratul Asiriei și pus în lanțuri.
- În Iov 42.6 citim cum s-a smerit Iov, când i-a vorbit Domnul:
„De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”
3. Să privim pe altul mai presus, decât pe sine.
- În Filipeni 2.3, citim : „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.”
Orice om, cel puțin o dată în viață a avut această doză de mândrie, de a privi pe cel de lângă el, ca fiind mai mic din punct de vedere: intelectual, spiritual, al cunoștinței, al avuției etc. Dar, orice creștin autentic, trebuie să dea întâietate (Rom. 12.0), să nu se dea ca fiind ceva (Luca 17.7-10; 2 Cor. 3.5).
- În Luca 18.0-14, citim: „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, prea-curvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat”.
4. Creștinul nu este mândru.
În Prov. 29.3, este scris: „Mândria unui om îl coboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste.”
5. Modestia.
- În Zaharia 9.9 este scrisă, proorocia făcută despre prima venire a Domnului Iisus. Unde citim că El, vine „smerit și călare pe un măgăruș, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe”.
- În Luca 14.7-11, citim: „ Apoi, când a văzut că cei poftiţi la masă alegeau locurile dintâi, le-a spus o pildă. Şi le-a zis: „Când eşti poftit de cineva la nuntă, să nu te aşezi la masă în locul dintâi; ca nu cumva, printre cei poftiţi de el, să fie altul mai cu vază decât tine, şi cel ce te-a poftit şi pe tine şi pe el să vină să-ţi zică: „Dă locul tău omului acestuia.” Atunci, cu ruşine, va trebui să iei locul de pe urmă. Ci, când eşti poftit, du-te şi aşază-te în locul cel mai de pe urmă; pentru ca atunci când va veni cel ce te-a poftit să-ţi zică: „Prietene, mută-te mai sus.” Lucrul acesta îţi va face cinste înaintea tuturor celor ce vor fi la masă împreună cu tine. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi cine se smereşte va fi înălţat.”
6. Să dăm cinstea cuvenită.
- În 2 Cronici 12:5-7, citim: „ Atunci prorocul Şemaia s-a dus la Roboam şi la căpeteniile lui Iuda, care se adunaseră în Ierusalim, la apropierea lui Şişac, le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Voi M-aţi părăsit; vă părăsesc şi Eu şi vă dau în mâinile lui Şişac.” Căpeteniile lui Israel şi împăratul s-au smerit şi au zis: „Domnul este drept!” Şi, când a văzut Domnul că s-au smerit, cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Şemaia: „S-au smerit, nu-i voi nimici, nu voi zăbovi să le vin în ajutor, şi mânia Mea nu va veni asupra Ierusalimului prin Șișac;”
În versetele citate mai sus, descoperim, cum s-au smerit căpeteniile lui Israel și împăratul, dând cinste hotărârii lui Dumnezeu, când a spus Dumnezeu că-i va pedepsi, pentru că L-au părăsit. Dumnezeu văzând că s-au smerit astfel, a spus că nu-i va mai nimici, ci va fi cu ei.
7. Blândețea.
- În 2 Cor. 10.1, citim: „Eu, Pavel, vă rog, prin blândeţea şi bunătatea lui Hristos – eu, cel „smerit când sunt de faţă în mijlocul vostru, şi plin de îndrăzneală împotriva voastră, când sunt departe.”
Din acest verset, putem deduce, că Pavel era (smerit) blând, când era înaintea Corintenilor, dar îndrăzneț prin epistole (2 Cor. 10.0).
- În Filip. 4.5, citim: „Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape.”
- În Matei 5.5, citim: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!”
8. A suferii nedreptatea.
- În F. A 8.2-33, citim: „Locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura; în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ.”
Domnul, în smerenia Lui, a suferit să fie nedreptăţit la judecată. El, a fost fără păcat, dar a fost pus în rândul celor fărădelege (Luca 22.7) în locul nostru (1 Petru 3.8).
- În 1 Cor. 6.7, citim: „Chiar faptul că aveţi judecăţi între voi este un cusur pe care-l aveţi. Pentru ce nu suferiţi mai bine să fiţi nedreptăţiţi? De ce nu răbdaţi mai bine paguba?”
9. Creștinul smerit nu se laudă.
- În Prov. 25.7, citim: „Nu este bine să mănânci multă miere: tot aşa, nu este o cinste să alergi după slava ta însuţi.”
- În 2 Cor. 12.2-4, citim că, Pavel vorbește despre sine, că a fost răpit până în al treilea cer: „Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie) a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească.”
În versetul 6, spune că nu se laudă, și chiar dacă s-ar lăuda, n-ar minții, dar se ferea, ca nu cumva ceilalți, să aibă o părere mai înaltă decât ceea ce vede la el, sau aude de la el.
- În 2 Cor. 11.0 și 12.5, citim: „mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea.”
Pavel, se lăuda cu slăbiciunile sale, deoarece în slăbiciune puterea lui Dumnezeu este desăvârșită (2 Cor. 12.9).
10. Să răsplătim binefacerea Domnului.
- În 2 Cronici 32.4-26 este scris: „În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav de moarte. El a făcut o rugăciune Domnului. Domnul i-a vorbit şi i-a dat un semn. Dar Ezechia n-a răsplătit binefacerea pe care a primit-o, căci i s-a îngâmfat inima. Mânia Domnului a venit peste el, peste Iuda şi peste Ierusalim. Atunci Ezechia s-a smerit din mândria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, şi mânia Domnului n-a venit peste ei în timpul vieții lui Ezechia”.
Din aceste versete putem observa că Ezechia trebuia să facă o binefacere, datorită însănătoșirii pe care a avut-o, dar i s-a îngâmfat inima, și atunci mânia Domnului a venit peste el. Dar după aceasta, observăm că el s-a smerit și, a dat binefacerea.
- În 2 Cor. 1.1 citim: „Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi.”
Din acest verset, reiese că putem răsplăti binefacerea, prin rugăciuni.
11. Să plângi pentru alții.
- În 2 Corinteni 12.1 este scris: „Mă tem ca, la venirea mea la voi, să nu mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi şi să trebuiască să plâng pe mulţi din cei ce au păcătuit mai înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia, curvia şi spurcăciunile pe care le-au făcut”.
Din acest verset, putem deduce, că, Pavel se smerea, plângând pe cei care au păcătuit.
12. Postul.
- În Ezra 8.1 și Ps. 35.3, citim că, postul este și el o însușire a smereniei.
- În Isaia 58 pus în context cu Matei 6.1-6; 16-18, aflăm care este postul plăcut lui Dumnezeu.
13. Pacea spirituală.
- În Psalmul 131:2, citim: ” Dimpotrivă, sufletul îmi este liniştit şi potolit, ca un copil înţărcat, care stă lângă mamă-sa; da, sufletul meu este ca un copil înţărcat.”
14. Ascultarea.
- În Filipeni 2.6-8 este scris: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.”
Ascultarea față de Dumnezeu, trebuie să fie de așa natură încât, să fim gata să ne dăm viața pentru El, dacă este nevoie. Domnul Iisus Hristos, a spus: ”Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga.” (Matei 16:5)
15. Supunerea
- În 2 Cronici 30:9, citim: ”Dacă vă întoarceţi la Domnul, fraţii voştri şi fiii voştri vor găsi milă la cei ce i-au luat robi, şi se vor întoarce în ţară. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este milostiv şi îndurător, şi nu-Şi va întoarce Faţa de la voi, dacă vă întoarceţi la El.” Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate prin ţara lui Efraim şi Manase, până la Zabulon. Dar ei râdeau şi îşi băteau joc de ei. Însă câţiva oameni din Aşer, din Manase şi Zabulon, s-au smerit şi au venit la Ierusalim.”
- În Exod 10:3, citim: ” Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: „Până când ai de gând să nu vrei să te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească.”
În final, doresc să evidențiez că, smerenia este absolut obligatorie în credința, în dragostea și în sfințenie.
În 1 Timotei 2.5, citim: „…va fi mântuită… dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie”.
