"Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia, pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa cum v-am propovăduit-o, altfel degeaba aţi crezut" (1 Corinteni 15:1,2)
Suntem chemaţi de Dumnezeu, prin Fiul Său, la o viaţă de credinţă. Avem mereu tendinţa să renunţăm, să ne abatem, să ne plângem, să cârtim, să simţim că suntem neputincioşi, însă toate se întâmplă pentru că privim la noi şi nu la Isus Hristos, căci noi suntem slabi, suntem neputincioşi, însă de aceea Dumnezeu ne-a ales, ca să Îşi arate El puterea şi mărimea, prin lucrurile slabe, dându-le de ruşine pe cele tari, chiar şi cele inexistente, să le dea de ruşine pe cele ce sunt.
Poate mai demult prigoneam şi noi Biserica lui Hristos, ca şi Pavel, poate aveam o credinţă în Dumnezeu, dar una deformată, nu în întregime, neputând fi eliberaţi pentru a trăi o viaţă în biruinţă, sau o credinţă, neavând dorinţa de a-L urma pe Dumnezeu în interior, sub un Nou Legământ, ci dorind lucrurile exterioare, formele exterioare de închinare, precum fariseii, având un tunel prin care privim, de cele mai multe ori întunecat total, trăind sub Vechiul Legământ, care n-a adus eliberare, n-a adus decât binecuvântări pământeşti, cele duhovniceşti le-am primit în Hristos, prin care a venit harul şi adevărul.(Ioan 1:17). Legea, care trebuia să aducă viaţă, ne-a pricinuit moartea, ne-a amăgit prin păcatele noastre, am fost abătuţi de la realitate, fiind robi păcatelor, robiţi si neputând fi eliberaţi. Prin Hristos am primit acest har, să primim adevărul care ne eliberează.(Romani 7:10-12).
Sub acest nou legământ avem făgăduinţe mai bune, dacă cel vechi a îmbătrânit, era spre pieire, Dumnezeu a adus unul nou, sub care avem făgăduinţa de a primi Duhul Sfânt şi o inimă de carne, trăind în bucurie şi viaţă din belşug, curgând un râu de apă vie, având fiecare în inimă scrise legile şi poruncile Lui, cunoscându-L fiecare personal pe Dumnezeu, căutându-L cu toată inima. Chiar de aici de pe pământ putem fi părtaşi firii dumnezeieşti, trăind prin credinţă această viaţă, şi nu prin vedere. Prin vedere e atât de uşor, ştiind fiecare pas ce aduce, dar prin credinţă noi nu ştim ce urmează, dar suntem cârmuiţi prin Duhul Sfânt, ocolind circumstanţele dăunătoare, lucrările rele, capcanele, şi fiind urcaţi treaptă cu treaptă, pentru a ajunge într-o zi cu Domnul Isus. Cel rău ne întinde mereu capcane, mereu cere să fim cernuţi, dar trăind prin credinţă în această alergare, Dumnezeu ne va scăpa întotdeauna, El ia aminte la rugăciunile celor neprihăniţi şi ascultă glasul lor.(1 Petru 3:12) . Neprihănirea pe care o dădea Legea era una bazată pe fapte, dar acum s-a arătat o neprihănire ce se capată prin credinţă. De aceea credinţa e importantă, pentru a fi socotiţi neprihăniţi, ca rugăciunile noastre să fie ascultate, din pricina neprihănirii ce am primit-o prin credinţa în Hristos. Aceasta e pentru fiecare şi toţi putem fi părtaşi firii dumnezeieşti, Dumnezeu nu e părtinitor cum cred unii, ci fiecare care vine la El va fi primit şi nu va fi izgonit. El a fost trimis pentru noi ca o uşă de salvare, fără de care azi n-am putea trăi liberi, ci am fi tot robi lucrurilor de care suntem robiţi.
Această Evanghelie a fost incredinţată unor apostoli rânduiţi de Domnul, pentru a fi propovăduită, după planul Lui, acolo unde a fost propovăduită a fost primită şi cei ce au primit-o au rămas în ea, au continuat să creadă, neabătându-se de la credinţa în El. Prin această veste bună, în Hristos, suntem mântuiţi, dacă o ţinem aşa cum am primit-o.
În aceste zile din urmă, când apar învăţători falşi, erezii nimicitoare, care nu dau eliberare poporului, ci îl duc în robie, unii din ştiinţă fac aceste lucruri, alţii din neveghere, dar se vede în popor felul cum străjerii conduc şi veghează asupra turmei. Pavel ne spune că, după plecarea lui, vor apărea lupi răpitori, care nu vor cruţa turma, ei vor veni îmbrăcaţi în haine de oi, dar prin cuvintele lor rănesc, fac rană, vatămă, duc înapoi în lume pe cei care nu au ajuns la credinţa deplină în Hristos, pe cei mai slabi, în loc de struguri, ei dau spini, şi în loc de smochine, mărăcini. Nici cuvânt de îmbărbătare, nici cuvânt de zidire, hrană spirituală, ci doar bătaie. Acolo unde se întâmplă astfel de lucruri, nu este Duhul Sfânt, acolo sunt învăţături nimicitoare, care nu fac altceva decât să aducă pieire. După roadele lor îi veţi cunoaşte, dar dacă Cuvântul nu e cunoscut personal de fiecare şi se bazează turma pe câţiva veghetori, care poate fac pentru bani ceea ce fac şi nu căutând foloasele lui Hristos, vor cădea, vor fi amăgiţi, şi unii chiar vor pieri. Avem harul ca fiecare să Îl cunoaştem pe Hristos şi fiecare să Îl urmăm pe El, nu pe vreun păstor al vreunei Biserici sau vreun alt străjer, ci pe Însuşi Hristos. În vechiul Legământ tot poporul era condus de Moise sau de un alt proroc pe care Dumnezeu îl ridicase din mijlocul lor. Acum însa, având o inimă vie şi adevărul, trîind vremuri în care există libertate religioasă, de rugăciune, de citire, e atât de uşor să te apropii de El şi să-L cunoşti personal. Cum îţi petreci cele 24 de ore, aşa vei fi răsplătit de Dumnezeu, nu vedem de pe o zi pe alta, dar într-un an se vede o schimbare, cine înaintează sau cine stagnează. Ajungem la anumite nivele şi ne mulţumim cu starea în care suntem, dar eu am învăţat ca mereu să urc mai sus şi în această alergare să nu existe vreo staţionare şi nici coborâşuri, ci doar urcare. Prin credinţă înaintăm şi toate obstacolele nu le vom ocoli, ci vor urca peste, căci El ne-a dat putere să călcăm peste orice şarpe şi târâtoare. Când barca e în mare şi avem de trecut o barieră şi nu mai putem înainta, El nu dă bariera la o parte, ci măreşte nivelul apei, ca să putem trece, El nu dă ceea ce ne răneşte la o parte întotdeauna, ci ne dă Duhul Sfânt, pentru a putea trece peste. Există răni care sunt îngăduite pentru a fi modelaţi până la venirea Lui, să fim trecuţi prin cuptor pentru a fi o pâine bună de mâncat, dar sunt şi răni care sunt făcute din neveghere. Însă El ne va da întotdeauna untdelemn şi ne va vindeca, dacă vom stărui în facerea binelui, căutând foloasele Lui Hristos.
Înainte de toate, am învăţat că Hristos a murit pentru noi, pentru păcate şi a fost îngropat şi a înviat, toate după Scripturi. Cuvântul Domnului nu se întoarce fără rod, El întotdeauna face voia Lui. El dă o eliberare deplină şi o bucurie deplină, având totul sub picioare, să înaintăm fără nici o frică de vreo barieră ca fiind prea grea sau că ne-ar putea doborî, ci privind mereu la Hristos, înaintând în deplină credinţă. Avem un Mare Preot, care ne-a deschis o cale nouă şi vie, prin trupul Său, care ne dă putere, ne dă credinţă, dar ca final al credinţei ne dă mântuirea. De aceea, să ne apropiem cu o inima curată, cu credinţă deplin, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.(Evrei 10:20-24). Toţi înaintaşii noştri au fost lăudaţi pentru credinţa lor nestrămutată, prin care au primit numeroasele răsplătiri, dar măcar că au fost lăudaţi, n-au primit ce le fusese făgăduit, pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca sa nu ajungă ei la desăvârşire fără noi (Evrei 11:39,40). Ei au făcut ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare din acest har păstrat nouă. Fiindcă avem o asemenea mântuire care ne stă înainte, să dăm năvală, să ne îmbărbătăm, să ne întărim, să ne ridicăm şi să înaintăm zi de zi, până la venirea lui Hristos din nou, care Se va arăta a doua oară, ca să aducă mântuirea celor ce Îl aşteaptă.(Evrei 9:28).
Suntem întristaţi prin multe feluri, pentru puţină vreme, pentru încercarea credinţei, ca să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Hristos, în care credem fără să-L vedem şi ne bucurăm cu o bucurie negrăită şi strălucită, pentru că vom dobândi, ca sfârşit al credinţei, mântuirea sufletelor noastre.
Avem o alergare ce ne stă înainte, şi aici pe pământ unii aleargă pentru o cunună ce se poate veşteji, noi trebuie să alergăm pentru una care nu piere, ci este veşnică, nu se poate veşteji. Trebuie să alergăm, ştiind încotro alergăm, să dăm cu pumnul, dar nu în vânt, veghind mereu asupra noastră şi asupra celorlalţi. Să alergăm cu stăruinţă în această alergare ce ne stă înainte, căci acum, după numeroşi preoţi care erau supuşi slabiciunii şi morţii, Fiul a fost făcut desăvârşit pentru veşnicie şi înviat din morţi, El este ţinta spre care alergăm, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre. Pavel alerga ştiind în ce direcţie aleargă, pentru că a intrat sub un legământ nou, cunoscându-L personal pe Hristos. El alerga zi de zi, alerga înainte pe drumul drept şi călcând pe urmele lăsate pe Hristos, făcând un singur lucru: uitând ce este în urmă şi arucându-se spre ce este înainte. Alerga înainte, dând năvală. Tot ceea ce este scris e pentru învăţătura noastră, ca şi noi să trăim o astfel de viaţă ca înaintaşii noştri, care alergau spre Hristos, dar în biruinţă, desăvârşiţi, asemenea Lui Hristos, trăind precum a trăit Hristos.
Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc. (Filipeni 3:12-14).
