Rămânerea în Domnul Isus Hristos - condiție esențială de mântuire (Ioan 15.6) *
de prof. Mihail Dimitriu, scriitor (poet și prozator) creștin
Pentru a fi mântuit, un om care este în Domnul Isus Hristos (2 Cor. 5.17), fiind unit cu El (Ioan 14.20; 1 Cor. 6.17), trebuie să vegheze în permanenţă (Matei 24.42; Marcu 13.33-37; Luca 21.36; 1 Cor. 16.13) astfel încât să poată rămâne unit cu Domnul Isus Hristos (1 Tes. 5.10) întreaga sa viaţă. Un astfel de om se va strădui ca să nu se despartă (Gal. 5.4; Evrei 7.26) de El, altfel spus, să rămână în El.
Există oameni care, după ce L-au primit pe Domnul Isus Hristos în inima lor, nu rămân întreaga lor viaţă în părtăşie cu Domnul Isus Hristos (1 Tim. 5.15; 2 Petru 2.1,15; Iuda 4), datorită influenţelor amăgitoare ale diavolului (1 Petru 5.8), care induc instabilitate şi nechibzuinţă. Întrucât Domnul Isus Hristos ştia că în această situaţie sunt mulţi oameni, El li s-a adresat unor iudei, despre care se presupunea că ar fi crezut în El (Ioan 8.30-31), astfel: “Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei” (Ioan 8.31). Desigur că iudeii respectivi, care doreau să-L omoare (Ioan 8.37,40), fiindcă îl aveau ca tată pe diavolul (Ioan 8.44), nu crezuseră într-adevăr în Domnul Isus Hristos (Ioan 8.45-46).
Din modul cum li s-a adresat Domnul Isus Hristos acelor iudei (Ioan 8.31), aflăm că există oameni care consideră (1 Cor. 8.2) că sunt creştini, adică ucenici ai Domnului Isus Hristos (Gal. 6.3), dar acest lucru nu corespunde realităţii (Matei 18.15-17; 1 Cor. 5.11; 2 Cor. 5.16; 2 Tes. 3.6,11-14; Apoc. 2.2-5,14-16,20-24; 3.1-3,15-18).
Orice om care doreşte să rămână pe calea mântuirii, trebuie să rămână în cuvântul Domnului Isus Hristos, adică să asculte (Evrei 5.9) întreaga viaţă de învăţăturile Sale (Ioan 15.6-7). Desigur că această ascultare, constă în cunoaşterea (Osea 4.6; Matei 7.14; 22.29) şi aplicarea efectivă a tuturor (Matei 28.20) învăţăturilor Domnului Isus Hristos. Este normal să fie aşa, întrucât un om rămâne ucenicul unui maestru, doar atât timp cât acel om învaţă meseria respectivă de la maestrul său. Desigur că pentru a putea învăţa meseria respectivă de la maestrul său, ucenicul trebuie să stea cât mai mult timp împreună cu acesta (1 Tes. 5.10) şi să asculte de el.
Există posibilitatea ca anumiţi oameni care L-au primit în inima lor pe Domnul Isus Hristos, la un moment dat, să se lepede de El (Matei 10.33; Luca 12.9; 1 Tim. 4.1; 2 Tim. 2.12; 2 Petru 2.1; Iuda 4). De aceea, Domnul Isus Hristos i-a îndemnat pe ucenicii Săi astfel: “Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămânea în voi” (Ioan 15.4). Din acest îndemn al Domnului Isus Hristos, rezultă că există posibilitatea ca Domnul Isus Hristos să nu mai rămână într-un om, şi că rămânerea Domnului Isus Hristos într-un om este condiţionată de rămânerea respectivului om în Domnul Isus Hristos.
Datorită faptului că un om care doreşte să fie mântuit, trebuie să fie unit cu Domnul Isus Hristos (Ioan 14.20) la nivel de duh (1 Cor. 6.17), este evident că Domnul Isus Hristos ne spune că El va rămâne într-un om, atât timp cât şi acel om va rămâne în El (1 Cron. 28.9; 2 Cron. 15.1-2; 24.20; 2 Tim. 2.12).
Domnul Isus Hristos i-a învăţat pe ucenicii Săi astfel: “Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard.” (Ioan 15.6). Din acest verset aflăm că un om care nu rămâne în Domnul Isus Hristos, nu va fi mântuit, ci va ajunge în iazul de foc. Iată ce pericol iminent planează asupra unui om care doreşte să fie mântuit, dar care nu rămâne în Domnul Isus Hristos, făcând astfel “cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului” (Ier. 48.10).
În continuare vom afla ce are de făcut un om, pentru a putea rămâne într-adevăr în Domnul Isus Hristos.
În primul rând, este evident că un om îşi poate pune problema cum să rămână în Domnul Isus Hristos, numai dacă omul respectiv se află în El.
Oamenii care sunt în Domnul Isus Hristos (Rom. 12.5; Ef. 2.10; Col. 2.7), au următoarele caracteristici:
- Îl cunosc pe Domnul Isus Hristos (1 Ioan 5.20),
- L-au primit pe Domnul Isus Hristos (Col. 2.6),
- sunt născuţi din nou (1 Cor. 4.15; 2 Cor. 5.17; Gal. 6.15; Ef. 2.6,15; Col. 2.12), astfel că nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului Sfânt (Rom. 8.1),
- împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită în ei (1 Ioan 2.5),
- sunt îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă (1 Cor. 1.5),
- sunt sfinţi (Fil. 1.1).
În cele de mai jos, vom aminti care sunt criteriile prin care un om se poate testa pentru a afla dacă a rămas într-adevăr în Domnul Isus Hristos.
Primul criteriu rezultă din versetul: “oricine rămâne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut” (1 Ioan 3.6).
Apostolul Ioan ne învaţă astfel: “cine păcătuieşte, este de la diavolul” (1 Ioan 3.8); “oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.” (1 Ioan 3.9-10).
Domnul Isus Hristos este sfânt (F. A. 4.27; Rom. 1.4; Evrei 4.15; 1 Petru 2.22), şi nu poate avea părtăşie cu păcătoşii (Evrei 7.26). Atunci când un om păcătuieşte, acesta ascultă de diavol (1 Ioan 3.8) şi în acest fel nu mai poate rămâne în părtăşie cu Domnul Isus Hristos (Matei 6.24), ci va intra în părtăşie cu diavolul (1 Tim. 4.1; 5.15). Astfel, dacă Domnul Isus Hristos era în inima sa (Ef. 3.17), respectivul om care se leapădă de Domnul Isus Hristos (Matei 10.33; Luca 12.9; 1 Tim. 4.1; 2 Tim. 2.12; 2 Petru 2.1; Iuda 4), Îl izgoneşte în mod deliberat pe Domnul Isus Hristos din inima sa (Matei 6.24; 12.30).
Ca urmare a faptului că un om care păcătuieşte nu rămâne în Domnul Isus Hristos, conform celor spuse de către Domnul Isus Hristos, nici El nu va mai putea rămâne în respectivul om (Ioan 15.4), adică într-un loc unde domneşte diavolul (F. A. 26.18; 1 Ioan 5.19) prin păcat (F. A. 5.3). Iată că omul care păcătuieşte Îl determină pe Domnul Isus Hristos să-l părăsească (Luca 16.13).
Pentru ca un om să poată rămâne pe calea mântuirii, trebuie să nu-L izgonească pe Domnul Isus Hristos din inima sa, păcătuind. Astfel, orice om care doreşte să rămână pe calea mântuirii, trebuie să ştie în ce constă păcatul. Amintim că noţiunile generale care definesc conceptul de păcat, au fost deja enunţate în capitolul consacrat pocăinţei.
În lumina adevărurilor de mai sus, rezultă că orice om care doreşte să rămână în Domnul Isus Hristos, trebuie în primul rând să se străduiască în permanenţă să nu mai păcătuiască (Ps. 4.4). Pentru aceasta va trebui să se împotrivească “până la sânge”, în lupta sa contra păcatului (Evrei 12.4; Matei 5.29-30; 18.8-9; Marcu 9.43-47).
Al doilea criteriu rezultă din versetul: “Cine păzeşte poruncile Lui, rămâne în El, şi El în el”.
Al treilea criteriu rezultă din versetul: “Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.” (1 Ioan 4.16)
Al patrulea criteriu rezultă din versetele: “cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul, pe care ni L-a dat” (1 Ioan 3.24); “cunoaştem că rămânem în El şi că El rămâne în noi prin faptul că ne-a dat din Duhul Său” (1 Ioan 4.13).
Desigur că, după ce un om a primit botezul cu Duhul Sfânt, pentru a rămâne în continuare în Domnul Isus Hristos, respectivul om trebuie să nu-L întristeze pe Duhul Sfânt (Ef. 4.30) şi să nu stingă Duhul Sfânt (1 Tes. 5.19). Mai mult decât atât, omul trebuie să înflăcăreze mereu darul Duhului Sfânt care este în el (2 Tim. 1.6), şi să trăiască potrivit îndemnurilor Duhului Sfânt (Rom. 8.1,4-5), ţinând seama de faptul că una dintre lucrările realizate de către Duhul Sfânt, este de a-i învăţa pe creştini să rămână în Domnul Isus Hristos (1 Ioan 2.27).
Al cincilea criteriu rezultă din versetele: “Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” (Ioan 15.4-5).
Sfânta Scriptură ne învaţă că roada pe care trebuie s-o aducă un om care se află pe calea mântuirii, se referă la oricare dintre acţiunile sale (Gen. 41.52; Ps. 1.3; Prov. 1.31; 11.30; 31.31; Is. 27.6; Luca 8.15; Rom. 6.21; 7.4-5; Fil. 1.11; Evrei 12.11; Iacov 3.18).
Verbele care descriu principalele acţiuni ale oricărui om sunt: a gândi, a vorbi şi a face diverse fapte. Există deci roada gândurilor (Ier. 6.19), roada vorbelor (Prov. 13.2-3; 18.20-21; Osea 14.2; Evrei 13.15) şi roada faptelor (Is. 3.10-11; Ier. 17.10; 21.14; 32.19; Col. 1.10).
Pentru ca roada multă pe care o aduce creştinul, să fie într-adevăr folositoare semenilor săi, aşa cum este roada viţei de vie, trebuie ca aceasta să fie şi bună (Matei 3.10; 7.17; 12.33-35; Luca 3.9; 6.43-45; Rom. 6.22; Iacov 3.17-18).
Pentru a aduce cât mai multă roadă bună, trebuie ca un om să aibă cât mai multe gânduri bune (Prov. 12.5; 1 Cor. 2.16; 2 Cor. 10.5; 11.3; Gal. 4.17; Fil. 2.5-7; 3.15; Col. 3.2; 1 Tim. 1.5; Evrei 13.18; 1 Petru 3.8), să aibă un mod de exprimare numai după voia lui Dumnezeu (Ps. 34.13; 39.1; Prov. 15.2,4; 18.21; Matei 12.36-37; Ef. 4.29; Col. 3.8; 4.6; 2 Tim. 2.16; Tit 2.8; Iacov 1.26; 3.2-12; 1 Petru 3.9-10; 4.11) şi să facă numai ceea ce-I este plăcut lui Dumnezeu (1 Ioan 3.22), adică numai fapte bune (Is. 1.16-17; 3.10; Matei 5.16; 2 Cor. 9.8; Gal. 6.9-10; Ef. 2.10; Col. 1.10; 1 Tes. 5.15; 1 Tim. 6.18; Tit 1.16; 2.14; 3.8,14; Evrei 13.21; Iacov 2.14-26; 3.13; 1 Petru 2.12; 3.11).
Iată un îndemn dat de către Ioan Botezătorul: “Faceţi, deci, roade vrednice de pocăinţa voastră.” (Matei 3.8). Din acest îndemn aflăm că acest criteriu poate fi pus în conexiune cu pocăinţa.
Desigur că acest criteriu presupune şi faptul că într-un om care a rămas în Domnul Isus Hristos, trebuie să se manifeste încontinuu roada Duhului Sfânt (Gal. 5.22-23).
Ca o încununare a roadei care a fost descrisă succint în rândurile de mai sus, oamenii care rămân în Domnul Isus Hristos vor rodi, de asemenea, neprihănirea (Fil. 1.11) şi sfinţirea (Rom. 6.22).
Al şaselea criteriu rezultă din versetul: “Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, şi el în Dumnezeu.” (1 Ioan 4.15).
Referindu-se la roada buzelor noastre, Domnul Isus Hristos îi îndeamnă pe creştini astfel: “să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână... ” (Ioan 15.16). Întrucât Domnul Isus Hristos îi învaţă pe creştini că pentru a aduce roadă este necesar să meargă, şi tot El îi îndeamnă pe aceştia astfel: “Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16.15), deducem că a aduce roadă, înseamnă printre altele, şi a merge pentru a vesti Evanghelia (Rom. 16.5; 1 Cor. 16.15). Acelaşi lucru se poate deduce şi din versetul: “Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei 13.15). Iată că acest criteriu poate fi pus în conexiune cu cel precedent.
Al şaptelea criteriu rezultă din următoarele învăţături ale Domnului Isus Hristos: “Eu sunt Pâinea vieţii. Pâinea, care se pogoară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea, şi să nu moară” (Ioan 6.48,50); “Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.” (Ioan 6.53-56).
Din ultimul verset citat, rezultă că pentru a rămâne în Domnul Isus Hristos, orice om care se află pe calea mântuirii trebuie să participe cât mai des posibil (F. A. 2.42,46) la sfânta împărtăşanie cu trupul şi sângele Domnului Isus Hristos, acţiune numită şi “frângerea pâinii” (Luca 22.19; F. A. 20.7,11; 1 Cor. 10.16-17; 11.23-25). Prin această acţiune, care a fost inaugurată (Matei 26.26-28) şi poruncită (Luca 22.19) de către Domnul Isus Hristos, creştinii vestesc (comemorează) “moartea Domnului, până va veni El” (1 Cor. 11.26). Pentru a putea participa la această minunată comemorare, care îi va ajuta să aibă mereu în minte minunata jertfă mântuitoare a Domnului Isus Hristos, creştinii se vor sili să aibă întotdeauna o comportare perfectă (1 Cor. 11.27-30).
Al optulea criteriu rezultă din versetul: “Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus” (1 Ioan 2.6).
Sunt unii care afirmă că nu este posibil ca oamenii să trăiască aşa cum a trăit Domnul Isus Hristos. Desigur că aceia care afirmă acest lucru, nu ştiu cum anume trebuie să procedeze un om ca să trăiască aşa cum a trăit Domnul Isus Hristos.
Au existat oameni care au fost şocaţi (Ioan 6.60-68) de unele afirmaţii făcute de către Domnul Isus Hristos. Cu toate că Domnul Isus Hristos a spus că are toată puterea atât în cer cât şi pe pământ (Matei 28.18), El a spus că nu a putut să facă nimic de la Sine Însuşi (Ioan 5.19,30; 8.28) şi că nu a vorbit de la Sine Însuşi (Ioan 12.49; 14.10,24), ci a făcut şi a vorbit, numai ceea ce Dumnezeu-Tatăl voia ca El să facă şi să vorbească. Iată că Domnul Isus Hristos a făcut numai voia lui Dumnezeu-Tatăl (Matei 26.39,42; Luca 22.42; Ioan 4.34; 5.30; 6.38), adică numai ce I S-a poruncit de către Dumnezeu-Tatăl (Ioan 14.31; 15.10). Desigur că Domnul Isus Hristos nu a luat vreo hotărâre fără de Dumnezeu-Tatăl, întrucât a lua hotărâri fără de Dumnezeu înseamnă a păcătui (Is. 30.1), iar Domnul Isus Hristos nu a păcătuit absolut deloc (2 Cor. 5.21; Evrei 4.15; 1 Petru 2.22; 1 Ioan 3.5).
Pentru a reuşi să trăiască în acelaşi mod cum a trăit Domnul Isus Hristos, orice om care doreşte să fie mântuit trebuie să acţioneze exact ca şi Domnul Isus Hristos (Ioan 13.15; 1 Petru 2.21), adică trebuie să împlinească efectiv în orice moment al vieţii sale numai voia lui Dumnezeu (Matei 7.21). Pentru aceasta, un astfel de om va fi în permanenţă foarte receptiv la îndemnurile Duhului Sfânt (Rom. 8.1,4-5), pentru a putea înţelege (Ef. 5.17) dacă acţionează după voia lui Dumnezeu. Dacă va afla (1 Ioan 2.20) că o acţiune pe care ar dori să o întreprindă, nu este în concordanţă cu voia lui Dumnezeu, atunci nu va mai întreprinde respectiva acţiune, şi dacă este posibil îşi va modifica modul în care va trebui să acţioneze, pentru a lucra în concordanţă cu voia lui Dumnezeu. Desigur că, procedând în acest fel, omul respectiv nu va mai acţiona aşa cum ar fi dorit el, adică nu va mai face ce doreşte el (Gal. 5.17), ci va face efectiv doar voia lui Dumnezeu, exact cum a făcut şi Domnul Isus Hristos în timpul cât a trăit pe Pământ. Pentru a reuşi să acţioneze în acest mod, omul care se află pe calea mântuirii trebuie să se lase în permanenţă călăuzit numai de către Duhul Sfânt (Rom. 8.1,4, 13-14; Gal. 5.16,25), şi nu de firea sa pământească (Rom. 8.5-8,12-13; 2 Cor. 10.3; 1 Petru 2.11).
Pentru a ne arăta cât de preţioşi sunt pentru El oamenii care fac voia lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos a spus: “... oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă.” (Marcu 3.35).
Ca să putem înţelege (Ef. 5.17) care este voia lui Dumnezeu, atunci când trebuie să luăm o decizie, vom ţine seama de următorul îndemn: “Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Rom. 12.2).
Omul care doreşte să trăiască în acelaşi mod cum a trăit Domnul Isus Hristos, ţine seama de următorul îndemn al apostolului Pavel: “Orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu-Tatăl.” (Col. 3.17).
Dacă va proceda în modul descris în cele de mai sus, omul care se află pe calea mântuirii va putea să fie sigur că toate: acţiunile (Iacov 1.23-25), vorbele (1 Petru 4.11; Ef. 5.19; Col. 3.16), gândurile (1 Cor. 2.16), hotărârile (deciziile) sau planurile (Is. 30.1) sale vor fi în deplin acord cu voia lui Dumnezeu (Matei 7.21) şi cu Cuvântul lui Dumnezeu aflat în Sfânta Scriptură.
Din cele de mai sus am aflat cum trebuie să procedeze un om pentru a trăi ca Domnul Isus Hristos.
Dacă un om doreşte cu adevărat să fie mântuit, el se va strădui să aibă în orice împrejurare a vieţii sale, un comportament tot aşa de frumos ca şi al Domnului Isus Hristos (Ioan 13.15; Rom. 8.29; 1 Petru 2.21-23; 1 Ioan 4.17), dovedind astfel că este “înrădăcinat şi zidit în El” (Col. 2.7).
Cine doreşte să aibă o trăire asemănătoare cu cea a Domnului Isus Hristos, trebuie să se străduiască să împlinească îndemnul Său: “învăţaţi de la Mine” (Matei 11.29). Pentru a urma acest îndemn, şi a ne lăsa învăţaţi de către Domnul Isus Hristos, în primul rând trebuie să cunoaştem care a fost modul Său de comportament din timpul cât a trăit pe Pământ.
Este demn de amintit faptul că un om care trăieşte ca şi Domnul Isus Hristos, este desăvârşit (Matei 5.48) ca şi Domnul Isus Hristos (Evrei 5.9; 7.28). Desigur că un astfel de om va lua toate deciziile sale în acord cu voia lui Dumnezeu (Col. 4.12; Evrei 13.21), ca şi Domnul Isus Hristos (Ioan 4.34; 5.19,30; 6.38; 8.28-29; 12.49; 14.10), pentru că în caz contrar ar păcătui (Is. 30.1), şi deci nu ar mai fi desăvârşit! Să nu uităm că orice om care ignoră porunca Domnului Isus Hristos de a fi desăvârşit (Matei 5.48), este mort spiritual (Apoc. 3.1-2).
Spre uimirea ucenicilor săi (Matei 19.25), Domnul Isus Hristos a spus foarte clar că desăvârşirea este o condiţie de mântuire (Matei 19.20-21,25).
Analizând modul de vieţuire al Domnului Isus Hristos, constatăm că El a trăit exact aşa cum îi învăţa pe ucenicii Săi (F. A. 1.1). Dacă ne străduim să aplicăm efectiv în vieţile noastre toate învăţăturile Domnului Isus Hristos, vom ajunge să trăim ca El, şi astfel vom avea un comportament admirabil ca al Domnului Isus Hristos, care a fost desăvârşit (Evrei 5.9).
Dumnezeu aşteaptă (Is. 5.4,7; 30.18) să vadă dacă noi ne străduim într-adevăr, să aplicăm efectiv în vieţile noastre fiecare dintre învăţăturile Sale. Dacă Dumnezeu vede că facem tot ce ne stă în putinţă pentru aceasta, El ne va ajuta să realizăm ce ne-am propus (Is. 41.10,13; Deut. 33.26; 1 Sam. 7.12; Ps. 33.20; 40.17; 46.1; 62.1-2,7; 63.7; 86.17; 121.2; Prov. 20.22; 2 Cor. 3.5; Fil. 1.19), întrucât El ne dă atât voinţa cât şi înfăptuirea (Fil. 2.13).
Desigur că Dumnezeu ştie foarte bine, dacă ne-am străduit cu adevărat să aplicăm aceste învăţături, întrucât El cunoaşte cu mare exactitate faptele (2 Împ. 19.27-28; Iov 31.4; 34.21-25; Ier. 12.3; 16.17; 32.19; Ps. 11.4; 33.13-15; 139.1-24; Prov. 5.21; Evrei 4.13) şi gândurile (1 Cron. 28.9; Ps. 94.11; 139.2,23; Amos 4.13; Matei 9.4; 12.25; Marcu 2.8; Luca 5.22; 6.8; 9.47; 11.17; Ioan 2.25; 1 Cor. 3.20) fiecărui om. Dacă Dumnezeu va constata că preocuparea noastră de bază, constă în aplicarea efectivă în vieţile noastre, a poruncilor şi învăţăturilor Sale (Ps. 116.14-16,24, 112,167-168), atunci El va duce la bun sfârşit lucrarea (Ps. 57.2) Sa minunată, pe care a început-o cu fiecare dintre noi (Ps. 138.8; Fil. 1.6).
Din cele de mai sus rezultă că un om care este în Domnul Isus Hristos (2 Cor. 5.17), va rămâne în El, dacă:
- nu mai păcătuieşte (1 Ioan 3.6),
- împlineşte poruncile lui Dumnezeu (1 Ioan 3.24; 2.5),
- Îl iubeşte pe Dumnezeu şi-i iubeşte pe oameni (1 Ioan 4.16,20-21),
- a primit botezul cu Duhul Sfânt (1 Ioan 3.24; 4.13), şi după primirea acestui botez, trăieşte într-un asemenea mod, astfel încât: nu-L întristează pe Duhul Sfânt (Ef. 4.30), nu stinge Duhul (1 Tes. 5.19), ci înflăcărează darul Duhului Sfânt care este în el (2 Tim. 1.6), trăind potrivit îndemnurilor Duhului Sfânt (Rom. 8.1),
- aduce cât mai multă roadă (Ioan 15.4-5),
- vesteşte Evanghelia (1 Ioan 4.15),
- participă cât mai des la sfânta împărtăşanie cu trupul şi sângele Domnului Isus Hristos (Ioan 6.56),
- se străduieşte să trăiască la fel cum a trăit Domnul Isus Hristos (1 Ioan 2.6).
* Textul redat mai sus, provine din cartea MÂNTUIREA, scrisă de către prof. MIHAIL DIMITRIU, scriitor (poet și prozator) creștin
