text Eseuri

Piedici în calea rugăciunii -3-

de R. A. Torrey
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: R. A. Torrey

IDOLI ÎN INIMĂ

Deschideți acum în Ezechiel 14.1-3, unde vom găsi o a treia piedică în calea rugăciunii:

Câțiva din bătrânii lui ISRAEL au venit la mine și au șezut înaintea mea. Și CUVÂNTUL DOMNULUI mi-a vorbit astfel: Fiul omului, oamenii aceștia își poartă idolii în inimă, și își pironesc privirile spre ceea ce i-a făcut să cadă în nelegiuire! Să Mă las Eu să fiu întrebat de ei?

Bătrțnii lui Israel veniseră la Ezechiel pentru ca el să se roage pentru ei; se părea că ear o zi de mare biruință pentru Ezechiel. De mult timp, de zile și luni, poate chiar de ani, Ezechiel așteptase momentul în care bătrânii lui Israel să-și vină în fire, să vină la el și să-i ceară să se roage pentru ei; și se părea că timpul sosise. Cu o inimă bucuroasă, Ezechiel era pe punctul de a veni înaintea Domnului în rugăciune pentru ei și pentru popor. Dar Dumnezeu îl oprește dintr-o dată și-i spune:

Ezechiel, nu te ruga pentru oamenii aceștia; ei își poartă idolii în inimă și își pironesc privirile spre ceea ce i-a făcut să cadă în nelegiuire. Să Mă las Eu să fiu întrebat de ei?

Aici, ni se spune clar că idolii din inima noastră fac imposibil ca Dumnezeu să se ocupe de rugăciunile noastre.

În Japonia, China, India și în alte țări păgâne, locuitorii își instalează idolii în templele și în casele lor dar evreii, și de asemeni noi, creștinii ne instalăm idolii în inimile noastre. Nu există imagini cumplite pe polița căminului nostru sau în alte locuri din casa noastră dar în inimile multora dintre noi există idoli care fac imposibil ca Dumnezeu să răspundă la rugăciunile noastre și este ca și cum am ține în casele și în bisericile noastre cele mai oribile imagini de idoli.

CE ESTE UN IDOL?

IDOL este orice lucru pe care omul îl pune înainte de Dumnezeu.

Mulți bărbați fac din soțiile lor un idol. Nici un bărbat nu-și poate iubi soția prea mult, dar cu cât mai sincer Îl iubește un om pe Dumnezeu cu atât mai blând și mai profund își va iubi soția. Însă un bărbat își poate pune soția în locul greșit, o poate pune pe ea înaintea lui Dumnezeu. Mulți bărbați creștini practicanți, mulți bărbați creștini activi fac unele lucruri pentru a le face pe plac soțiilor lor măcar că știu că acele lucruri nu-I fac plăcere lui Dumnezeu. Astfel, fac un idol din soțiile lor; nu se află pe tărâmul propice rugăciunii. De asemenea, multe soții fac un idol din soții lor. Nici o femeie nu-și poate iubi prea mult soțul. Cu cât mai saincer Îl iubește o femeie pe Dumnezeu cu atât mai profund și mai blând își va iubi soțul, dar, o femeie își poate pune soțul în locul greșit, îl poate pune pe el înainte de Dumnezeu și poate face unele lucruri pentru a-i face plăcere soțului ei deși stie că acele lucruri nu-I fac plăcere lui Dumnezeu. Câte femei nu fac acest lucru în aceste zile? Câte femei nu fac unele lucruri în privința îmbrăcăminții, a angajamentelor sociale, a distracțiilor și în alte privințe doar pentru a face plăcere soților lor când știu foarte bine în inima lor că acele lucruri lui Dumnezeu nu-I fac plăcere. Ele fac un idol din soții lor și nu se află pe tărâmul propice rugăciunii.

Putem să ne facem idoli din copiii noștri. Nu putem să ne iubim copiii prea mult; cu cât Îl vom iubi pe Dumnezeu cu atât mai profund și mai blțnd ne vom iubi copiii; este posibil ca noi să ne punem copiii pe un loc înaintea lui Dumnezeu și putem face unele lucruri doar pentru a face plăcere copiilor noștri deși știm că acele lucruri nu-I fac plăcere lui Dumnezeu. Câți creștini nu fac tocmai acest lucru azi? Câți tați creștini și câte mame creștine nu îngăduie în casele lor diferite forme de amuzament, de distracție socială și alte lucruri despre care știu că nu-I fac plăcere lui Dumnezeu dar pe care copiii le vor? Acești părinți fac idoli din copiii lor și nu se află pe tărâmul propice rugăciunii. Câți părinți creștini practicanți nu au o fiică frumoasă pentru care caută o jumătate sclipitoare, un bărbat bogat sau cultivat sau cu poziție socială și de câte ori nu se întâmplă ca bărbatul pe care-l socotesc potrivit ca viitor soț pentru frumoasa lor fiică creștină să fie necreștin? El e înzestrat, e talentat, poate că e cel mai bogat, poate că are o personalitate încântătoare dar nu este creștin; și, în ciuda faptului că știu foarte bine că în 2 Corinteni 6.14 Dumnezeu poruncește clar: NU VĂ ÎNJUGAȚI LA UN JUG NEPOTRIVIT CU CEI NECREDINCIOȘI (și aici necredincioși nu înseamnă păgâni în sensul Noului Testament adică cei care nu cred în Isus Hristos cu o credință vie, cu o credință care-L acceptă ca Mântuitor și Domn). Știind acest lucru, prin neascultare intenționată de legea scrisă a lui Dumnezeu ei doresc ca acest bărbat să fie jumătatea fiicei lor. Acești părinți fac un idol din fiica lor, din viitorul ei progres și viitoarele ei perspective. Nu se află pe tărâmul propice rugăciunii.

Mulți creștini fac un idol din poziția lor socială. Câte femei și câți bărbați creștini practicanți -oameni serioși în multe privințe- nu fac astăzi anumite lucruri doar pentru a-și asigura sau pentru a-și menține poziția socială pe care doresc s-o aibă și fac aceste lucruri având conștiența faptului ca ele nu sunt plăcute înaintea Domnului.

~&,"&,"&~. . În mod ciudat, tentația de a face in idol din reputație este foarte real și în cazul slujitorilor Evangheliei. Noi, predicatorii, știm foarte bine că, în zilele acestea în care trăim și în care se pune un mare și absurd accent pe ceea ce se numește IDEI AVANSATE ȘI GÂNDIRE ORIGINALĂ, dacă un predicator este loial vechilor doctrine date de Dumnezeu, indiferent cât de învățat și strălucit ar fi, va fi etichetat de majoritatea oamenilor ca fiind neînvățat și învechit. Totuși, pe de altă parte, indiferent cât de puțin învățat este un om sau cât de sărac este în gândire, dacă renunță la vederi care pot fi puțin înguste sau chiar foarte înguste acesta va fi imediat catalogat ca un mare gânditor, permanent în pas cu moda, un mare învățat. Mulți slujitori care au vederi corecte în principiu lasă din când în când să se înțeleagă că sunt în pas cu vremurile, lucru care va diminua credința tinerilor din congregația sa. În acest fel, ei fac un idol din reputația lor și își pierd puterea în rugăciune. Sau noi, predicatorii, deseori ne dăm seama că dacă ne folosim de retorica ornamentată, colorată și de modurile teatrale de adresare vom obține o reputație de buni oratori de amvon, dar nu vom câștiga prea multe suflete pentru Hristos cum am câștiga dacă am predica simplu și direct Evanghelia; astăzi, mulți oameni ai amvonului și-au sacrificat adevărata putere din lucrarea lui Dumnezeu în favoarea cultivării unei retorici complicate și finisate și a unor metode retorice care au trezit admirația și aplauzele oamenilor superficiali și care i-au jefuit de adevărata putere a lui Dumnezeu. Astfel de oameni au făcut un idol din reputația lor și nu se află pe tărâmul propice rugăciunii.

Oh, dacă râvniți să aveți putere în rugăciune duceți-vă singuri cu Dumnezeu și lăsați-L să vă cerceteze, cereți-I să vă arate dacă este vreun idol în inimile voastre și când vi-l arată, scăpați de el imediat!

NU CONTEAZĂ CARE IDOL AȘ FI CUNOSCUT, AJUTĂ-MĂ SĂ-L RĂSTORN DE PE TRONUL SĂU ȘI SĂ MĂ ÎNCHIN DOAR ȚIE!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise