text Eseuri

Menirea omului pe pământ

de Rîpă Emanuel
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rîpă Emanuel

Lucrarea de față își propune să răspundă la următoarele întrebări:

Cum a ajuns omul să fie condamnat pentru Iad?

De ce omul trebuie să ajungă în Iad, dacă nu se încrede în Domnul Iisus și nu se pocăiește?

Este Dumnezeu rău?

Care este scopul nostru pe pământ?

Există iertare prin fapte bune?

Este bine de menționat faptul, că Dumnezeu l-a creat pe om (Gen 1. 26; 2. 6 etc. ), să trăiască, să fie fericit și să-L reprezinte pe pământ (Gen. 1. 28). Dar, datorită faptului că, omul a păcătuit în grădina Eden, ascultând de Satan, omul a ajuns să fie alungat din această gradină; rupându-se astfel legătura cu Dumnezeu datorită neascultării; omul a pierdut totodată și autoritatea pe care Dumnezeu i-a dat-o, ajungând în final să fie condamnat pentru Iad (Gen. 3. 23-24; Rom. 6. 23).

Firesc vorbind, când un om, încalcă legea aceasta firească, ca de exemplu: să fure, să încalce legile de circulație etc. , justiția, trebuie să aplice legea. Dacă justiția nu face astfel, înseamnă că este nedreaptă, coruptă. Din acest motiv, legea trebuie împlinită, ca astfel, brațul legii, să nu fie nedrept.

Un alt exemplu: dacă un criminal, omoară copilul unei familii, și acest criminal, ajunge înaintea judecătorului, iar judecătorul iar zice: eu sunt un judecător bun, de aceea îți dau drumul, pentru că ai și fapte bune pe lângă toate crimele comise, ce-ar zice această familie? Oare va fi ceva drept din partea judecătorului, sau va fi o nedreptate, pentru că, nu aplică legea? Da, ar fi mare nedreptate!

De aceea, legea trebuie satisfăcută, altminteri, cel care trebuia s-o aplice, și n-a făcut-o, este nedrept.

Noi, toți oamenii, am încălcat legea lui Dumnezeu (Rom. 3. 10-18), lege care spune că, plata păcatului este moartea (Rom. 6. 23). Dacă Dumnezeu, nu ne-ar trimite în Iad, conform legii, El ar fi nedrept. Acest fapt, este imposibil, pentru că El, a spus, că nu consideră pe cel vinovat, nevinovat (Exod 34. 7). Deoarece, cine consideră pe cel vinovat, nevinovat, este o scârbă (Prov. 17. 15).

Concluzia este că, noi suntem vinovați, și dacă Dumnezeu ne-ar considera nevinovați, El (Dumnezeu), ar deveni o scârbă. Dar, acum intervine dragostea cea fără de margini a lui Dumnezeu (1 Ioan 4. 10) care este drept și sfânt, nu rău (Lev. 19. 2; Ps. 5. 4; Ier. 12. 1). El, L-a trimis pe Singurul Său Fiu, să plătească pentru păcatele noastre, murind pe cruce, să devenim din vinovați, nevinovați. Și astfel, să avem o șansă să scăpam de iad (Ioan 3. 16).

Domnul Iisus, ne-a plătit păcatele, dar pentru a beneficia de jertfa Lui, El pune condiția, să ascultăm de El, adică să împlinim poruncile Lui (Evrei 5. 9). Și, în definitiv, scopul nostru pe pământ, acesta este: să ne temem de Dumnezeu şi să păzim poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău (Ecles. 12. 13-14).

De aceea, la judecată înaintea lui Dumnezeu, nu există iertare prin fapte bune (Efes. 2. 8), ci, numai dacă aici pe pământ am primit pe Domnul Iisus la cârma vieții noastre (Matei 9. 6), ca la judecată, Domnul Iisus să fie Apărătorul nostru.

Domnul Iisus, va mântui de Iad (Rom. 5. 9) pe oamenii care ascultă de El (Evrei 5. 9) pentru că, El le-a plătit toate nenumăratele păcate (Rom. 6. 23). Întrucât, El a purtat pedeapsa păcatelor (1 Petru 2. 24), și nu va mai fi nevoie ca cei care ascultă de El să mai fie pedepsiți pentru ele, pentru că, a fost dat sângele Fiul lui Dumnezeu ca plată (F. A 20. 28; Evrei 9. 12; Apoc. 1. 5), ca prin credința în El, să ajungă în Împărăția Cerurilor (Rai).

Domnul Iisus, ieri, a fost creator (Ioan 1. 1-3; Col. 1. 16; Apoc. 4. 11), astăzi, mântuitor (Evrei 5. 9), dar mâine, judecător (Iosua 22. 18; F. A 17. 30-31; Rom. 2. 16; 2 Cor. 5. 10); nu te lăsa amăgit, spunând: ”mâine”, fiindcă, aceasta este de la cel rău.

Astăzi, mântuiește-ți sufletul, nu-ți împietri inima, zice Domnul, întoarce-te la El din toată inima (Evrei 3. 7-8), și vei fi mântuit.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise