Lucrarea de față este făcută cu scopul de a aduce înaintea cititorilor, adevărul despre Vechiul Legământ și Noul Legământ.
Orice creștin autentic, va lua aminte doar la Cuvântul din Scripturi și nu va umbla după învățăturile pe care le-a auzit sau pe care presupune că le-a experimentat, iar ca urmare a căpătat o așa zisă binecuvântare de la Domnul, cu toate că în Sfânta Carte, Biblia, respectiva învățătură nu se află în Sfintele Scripturi, căci, aceea nu e binecuvântarea Domnului, ci înșelăciunea lui Satan; căci și Satan se preface în înger de lumină (2 Cor. 11.4).
Așadar, în Sfânta carte Biblia, ne sunt prezentate două legi: Legea Vechiului Testament și Legea Noului Testament. Despre legea Vechiului Testament, Biblia ne învață, că, a fost dată din pricina călcărilor de lege (Gal. 3.9); de asemenea, mai suntem învățați, că, ea n-a făcut nimic desăvârșit, datorită faptului că, această lege arăta doar umbra lucrurilor viitoare (Evrei 7.9; 10.1); ea fiind doar un îndrumător spre Hristos (Gal. 3.4).
Domnul Iisus Hristos, a spus, că, El n-a venit să strice Legea, ci să o împlinească (Matei 5.7). Însă, din învățăturile pe care le-a propovăduit, putem observa ceva foarte interesant.
În Matei 5.1-22,7-28,1-32 (completarea cuvintelor Domnului Iisus, găsite în versetele 31-32, se găsește în 1 Cor. 7.0-11), 33-34,8-39,3-44, putem observa că, Domnul Iisus, desăvârșește poruncile Legii Vechiului Testament.
Legea veche, osândea doar păcatul înfăptuit, acum, Legea Noului Testament, osândește până și dorința de a păcătui (Matei 5.7-28; 1 Ioan 3.5).
În F. A 6.4, aflăm că, Domnul Iisus schimbă obiceiurile lui Moise, inclusiv toată Legea, dar, în orânduirile ei (Efes. 2.5). Domnul Iisus Hristos, a venit și a împlinit Legea, dar în momentul în care, El a devenit Marele Preot, Legea Vechiului Testament a fost schimbată cu Legea Noului Testament (Evrei 7.2), care mai este numită Legea Duhului (Rom. 8.2), Legea desăvârșită, Legea slobozeniei (Iac. 1.5).
Să vedem, deci, din Sfintele Scripturi, care sunt schimbările majore pe care Domnul Iisus Hristos, le-a făcut în urma instaurării noului legământ (Evrei 8.3).
Potrivit Legii Vechiului Testament, un Iudeu, nu avea voie să se ducă în casa unui om care nu face parte din Israel și nici să stea la masă cu el (Matei 9.1; F. A 10.8). Cu toate acestea, din F. A 10.9-15, aflăm că, Duhul Domnului îl trimite pe apostolul Petru, în casa unui astfel de om (F. A 10.8). De altfel, Însuși Domnul Iisus, vestește Evanghelia unui femei samaritene, iar mai târziu mai multor samariteni (Ioan 4.7-42). Schimbând și întărind prin acest fapt, că, Dumnezeu nu mai face părtinire între oameni (F. A 10.4), căci El i-a curățat (F. A 10.5)
În Legea Vechiului Testament, sfinții Domnului, nu aveau voie să mănânce decât anumite tipuri de animale (Lev. 11), dar acum vine Domnul Iisus, și ne spune că, nu există nimic din exteriorul trupului, care să-l poată întina pe om, căci nu intră în inimă, ci în pântece (Marcu 7.5,9; Rom. 14.2-3).
Pe această cale, aș vrea să mai adaug, că, învățăturile celor care spun că transfuziile de sânge sunt un păcat, este falsă, datorită faptului că, sângele este viață (Lev. 17.1,4), iar Legea Noului Legământ, ne învață să ne dăm viața pentru aproapele nostru (Ioan 15.3; Efes. 5.2), așa cum a făcut și Domnul Iisus Hristos: Și-a dat viața, Sângele, pentru salvarea noastră (Rom. 3.5; 1 Petru 1.9;).
În Legea veche, pentru iertarea păcatelor trebuiau aduse diferite jertfe de animale, dar care niciodată nu-i desăvârșea pe oameni (Evrei 10.1-4). De aceea, în Legea desăvârșită, aflăm că, aceste jertfe, au fost înlocuite cu o singură Jertfă, iar această Jertfă este Însuși Fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos (1 Ioan 4.0).
Din aceeași Lege a Vechiului Testament, mai aflăm că, omul care se întina, prin contactul cu o necurăție, trebuia să-și spele hainele și trupul, după care să aducă o jertfă, iar până seara sau peste o săptămână, era curat (Lev. 15.5,4; 22.6;).
În Legea Noului Legământ, aflăm că, împlinirea poruncilor amintite pentru curățire, sunt împlinite prin Botezul în apă și prin jertfa Domnului Iisus Hristos (Efes 5.6; Evrei 10.2), care ne-a sfințit pentru totdeauna (Evrei 10.0).
De aceea, la frângerea pâinii, sau cina Domnului, după mărturisirea păcatelor înaintea Marelui Preot, care este Domnului Iisus Hristos (1 Cor. 11.8; 1 Ioan 1.9), trebuie să ne spălăm picioarele ca să fim curați de tot; căci ”Cine s-a scăldat” (Ioan 13.0) adică scufundat cu alte cuvinte, făcând referire la botezul în apă, se curăță prin Cuvânt (Efes. 5.6).
În Legea Vechiului Testament, mai citim despre tăierea împrejur, care se făcea în jurul prepuțului (Gen. 17.9-14). Însă, în Legea desăvârșită, aflăm că, tăierea împrejur, este e a inimii în duh, adică dezbrăcarea de trupul poftelor (Rom. 2.9; Col. 2.1).
Pe această cale, întrucât a mai fost amintit și de împărtășanie, aș vrea să mai completez, faptul că, împărtășania o poate lua numai aceia care au fost dezbrăcați de trupul poftelor, și îngropați împreună cu Domnul Iisus Hristos prin botez (Exod 12.3-44; Col. 2.1-12).
În Legea Vechiului Testament, aflăm despre zeciuială, că, aceasta era dată de poporul Israel, Leviților, preoților (Num. 18.1). Despre aceasta, mai citim că, trebuia adusă din toate veniturile, în Templul lui Dumnezeu (Lev. 27.0; Deut. 12.7-18; 14.2).
Legea Noului Testament, ne învață, că, datorită jertfei mântuitoare a Domnului Iisus, cu toții suntem preoți (1 Petru 2.5; Apoc. 1.6; 5.0), și că, casa, Templul lui Dumnezeu, de asemenea, tot noi suntem (1 Cor. 3.6; 1 Tim. 3.5; Evrei 3.6).
În pofida celor spuse, putem concluziona în felul următor: întrucât, zece la sută, este ceva finit, și fiind conștienți că, Domnul a desăvârșit toate poruncile, nu mai trebuie să dăm doar zece la sută, ci cât ne pune Dumnezeu pe inimă (2 Cor 9.7).
Mai suntem învățați de Scriptură că, aceasta dărnicie se face între preoți, pentru că, așa cum am amintit, toți suntem preoți. De aceea, trebuie să ne dăruim unul altuia, însă cu o potrivire: prisosul unuia să acopere lipsa altuia, ca și prisosul celuilalt să acopere nevoile aceluia (2 Cor. 8.3-15).
Întrucât, noi suntem casa lui Dumnezeu, această dărnicie, nu trebuie să fie adusă într-un templu unde se cheamă Numele Domnului, ci acolo unde este nevoie.
Cât despre întreținerea unui templu unde se fac strângeri pentru Numele Domnului Iisus, se poate da dare: pentru apă, curent, și pentru orice necesitate de care este nevoie (2 Cron. 24.9)
În Legea Vechiului Testament, mai aflăm despre Sabat, despre care citim că, era ținut din șapte în șapte zile (Exod 20.9-11), din șapte luni în șapte luni (Lev. 23.4,2-37), și din șapte ani în șapte ani (Lev. 25.4).
Sabatul a fost dat în primul și în primul rând, ca omenii să aibă o adunare sfântă în acea zi, să i se închine în totalitate Domnului, și ca sufletul și trupul lor să se odihnească (Exod 20.0; Lev. 23.3).
Din epistola către Evrei, aflăm că Dumnezeu făgăduiește o odihnă poporului Său (Evrei 4.9). Și această făgăduință (Evrei 4.1), este valabilă atâta timp cât se zice ”astăzi” (Evrei 4.7); în această odihnă, pot intra toți cei care cred în vestea bună (Evanghelia). Pentru că oricine crede în Evanghelie, Domnul Iisus îi dă odihnă (Matei 11.8-30); El fiind Domn al Sabatului (Matei 12:8; Marcu 2:8; Luca 6:5).
În Evrei 4.4-11, aflăm că, această odihnă despre care Dumnezeu o făgăduiește poporului Său, nu corespunde cu ziua a șaptea, în care Dumnezeu S-a odihnit, deoarece Dumnezeu vorbește de-o altă zi de odihnă, în care vor intra doar „unii”, mai exact, cei care cred în ”vestea bună”; aceștia se vor odihni de ostenelile lor, așa cum S-a odihnit și Dumnezeu la isprăvirea lucrărilor Sale :
„Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El, când a zis: „Am jurat în mânia Mea, că nu vor intra în odihna mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.
Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui.” Şi aici este zis iarăşi: „Nu vor intra în odihna Mea!”
Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta, şi pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea buna n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor, El hotărăşte din nou o zi: „Astăzi” -zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”
Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi dumnezeu după aceea de o altă zi.
Rămâne, deci, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. fiindcă cine intră în odihna lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum s-a odihnit dumnezeu de lucrările sale. Să ne grăbim, deci, să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.”
Din epistola către Tesaloniceni, aflăm despre această odihnă, că Dumnezeu o dă poporului Său, la descoperirea Domnului Iisus din cer (1 Tes. 1.7).
Cât despre odihna aceasta trupească, Pavel spune că: ” Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face” (Rom. 14.5-6).
Deci, această zi de odihnă trupească, poate fi aleasă, dar fiecare să fie deplin încredințat în mintea Lui. Căci, despre încredințare ne este scris că, trebuie păstrată pentru sine (Rom. 14.2). De aceea, nu trebuie să osândim pe cel care nu se odihnește trupește, în aceeași zi pe care ne-am putea alege-o noi, de asemenea, nici pe cel care nu are o zi anume în care să se odihnească (Rom. 14.4).
Referitor la ziua pe care o poate alege cineva să se odihnească trupește, aflăm că, după orânduirile Legii Vechiului Testament, nu se permite să se facă nici o lucrare în ziua aceea (Lev. 23.3). Dar din Legea Noului Legământ, putem observa, că, aceasta s-a schimbat (Matei 12.1-8; Ioan 5.7). Va fi o zi ca oricare alta, lăudându-L pe Domnul, fără de a se eschiva să se facă vreo lucrare, dacă este necesar.
În încheiere, doresc să reamintesc versetul din Rom. 8.4, pentru a înțelege că, Dumnezeu ne-a scos de sub blestemul Legii (Gal. 3.3), ștergând zapisul cu poruncile Lui, care ne-a era potrivnic (Col. 2.4), și ne-a făcut slujitori prin Duhul (2 Cor. 3.6), având Legea credinței (Rom. 3.7), Legea Duhului (Rom. 8.2), Legea lui Hristos (1 Cor. 9.1; Gal. 6.2), Legea desăvârșită, legea slobozeniei (Iacov 1.5) în inimă (Evrei 8.0), pe care orice creștin autentic o împlinește prin Duhul (Gal. 5.5), în urma pocăinței (schimbării gândirii).
Prin urmare, nu mai suntem robi, ci slobozi (Rom. 8.2). Nu mai trebuie, deci, să ne aplecăm iarăși sub jugul robiei (Gal. 5.1), sub învățăturile începătoare (Evrei 6.1), căci cine caută să fie neprihănit printr-o neprihănire pe care o dă Legea Vechiului Testament (Filip. 3.9), a căzut din har (Gal. 5.3-4) și se află pe calea pierzării, în urma întunecimii minții de către stăpânitorul lumii acesteia, pentru faptul că, a fost necredincios noului legământ (2 Cor. 4.3-4; Evrei 2.1; 1 Ioan 2.4).
