Intrarea pe Calea mântuirii
În 1 Tim. 2. 4, citim că, Domnul Dumnezeu dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și vină la să cunoștința adevărului. Însă, această dorință a lui Dumnezeu nu este realizată.
În Luca 13. 23, cineva Îl întreabă pe Domnul Iisus Hristos: „Doamne, oare puțini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii? ”
În Matei 7. 13-14, Domnul Iisus Hristos spune: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puțini sunt cei ce o află”.
Acest dezacord dintre dorința lui Dumnezeu și ceea ce se întâmplă în lume, se datorează faptului că, puțini sunt cei ce află care este Calea pe care trebuie să meargă și puțini cunosc Ușa prin care trebuie să intre.
În Ioan 14. 6, citim că, Calea adevărată care duce la Tatăl, este doar Domnul Iisus Hristos. Astfel, cine Îl cunoaște pe Dumnezeu - Tatăl și pe Fiul Său ce l-a trimis în lume, are viaţa veşnică (Ioan 17. 3).
În Luca 13. 24, Domnul Iisus Hristos spune: „Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea”.
Potrivit cu Ioan 10. 9, Domnul Iisus Hristos este Ușa, prin care oamenii trebuie să treacă, pentru a ajunge în Raiul lui Dumnezeu. Piedicile ce sunt puse înaintea celor mai mulți, sunt pricinuite de dorința de a împlini propriile principii sau porunci de sorginte omenească, adică principiile unei religii (Galt. 1. 14); punându-și fiecare o neprihănire a lor (Rom. 10. 3; Filip. 3. 9).
De aceea, omul este îndemnat să se silească (F. A 17. 27; 2 Cor. 5. 9; 2 Petru 3. 14) să-L caute pe Dumnezeu (Is. 55. 6; Amos 5. 4; Osea 10. 12), cercetând Scripturile pentru a cunoaște voia Lui și pentru a o împlini (Deut. 29. 19-20; Iac. 1. 22).
În cele ce urmează, am să aduc în lumină învățătura biblică, care arată pașii premergători pentru a intra pe calea mântuirii.
În introducere, să vedem cine este Creatorul acestei căi, care începe de pe pământ și se sfârșește în cer. În Evrei 10. 19-20, citim:
„Astfel, dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Iisus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt (cer), pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său”.
După cum putem observa, Creatorul acestei căi către cer, este Domnul Iisus Hristos. Porunca lui Dumnezeu pentru noi, cu privire la această Cale, este să o urmăm. În Ioan 12. 26, citim: „Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti” (Ioan 12. 26).
În urma celor zise, să vedem care sunt elementele indispensabile, pe care omul trebuie să le aibă, pentru a putea intra pe Calea mântuirii.
În F. A 16. 31, citim: „Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Iisus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta. ”
Conform standardelor biblice, potrivit cu versetul amintit, inclusiv Ioan 3. 16, 36; 6. 29; 14. 1; 1 Ioan 3. 23; primul pas, este credința în Domnul Iisus Hristos.
Domnul Iisus Hristos, face o afirmație de-a dreptul înfiorătoare în Ioan 8. 24, unde citim : „De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre. ”
Așadar, dacă omul nu-L recunoaște pe Domnul Iisus Hristos, ca Fiul lui Dumnezeu (Ioan 3. 16; Ioan 11. 50, 51); dacă nu crede în El (1 Ioan 3. 23); și, dacă nu ascultă de El (Evrei 5. 9), omul acela va muri în păcatele lui.
Să vedem, conform Sfintelor Scripturi ale lui Dumnezeu, ce spune Dumnezeu că este credinţa: În Evrei 11. 1, aflăm definiţia credinţei:
”Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”.
Credinţa nu este ceva ce se poate moșteni, nu este ceva, ce-și poate crea omul, și nici n-o poate da nici-o religie, căci este ceva dumnezeiesc; această putere de încredere în lucrurile care nu se văd, este un dar de la Dumnezeu (Iuda 3). Iar acest dar, Dumnezeu îl dă omului, prin cunoștința Evangheliei (Rom. 1. 17; 10. 17).
Conform Cuvântului din Scripturi, în lume sunt două feluri de credințe, una drăcească (Iacov 2. 19), și una mântuitoare (Efes. 4. 5).
Credința cea mântuitoare, este aceea care îl transformă pe om din păcătos în neprihănit. Omul ce are această credința mântuitoare, se încrede din inimă în Numele Domnului Iisus Hristos pentru iertarea păcatelor (F. A 10. 43; 26. 18; Rom. 10. 10); crede cu tărie în toate cuvintele spuse de El (2 Cor. 4. 13); se lepădă de sine (Luca 14. 26-27, 33); se împotrivește poftelor firii pământești (Iac. 4. 7; 1 Pet. 1. 14; 5. 9 ); se hrănește zilnic, citind Scripturile și trăindu-le (Matei 4. 4; Ioan 4. 32-34; 1 Tim. 4. 6 ); ca atare, caută zilnic sfințirea sa (1 Tes. 4. 3).
Pe cât timp, acea credință ca a dracilor, este doar o cunoștință asupra existenței lui Dumnezeu, ci nu o încredere în făgăduințele Sale; nu o încredere în Numele Domnului Iisus, că pot fi iertați, împlinind poruncile Sale.
Cert este faptul că, dracii nu pot avea credința mântuitoare, pentru că, Domnul Iisus nu a venit să moară pentru ei, ci pentru oameni (Evrei 2. 16). Șansă iertării, o au doar oamenii, nu și dracii.
Așadar, tu cel fel de credință ai: mântuitoare sau drăcească? ? ?
Cel de-al doilea pas care precede din credință și care arată dacă cineva crede în Domnul Iisus Hristos, este pocăința, fără de care omul nu poate fi mântuit (2 Cor. 7. 10).
În Luca 13. 1-5, citim: ”În vremea aceea au venit unii, şi au istorisit lui Iisus ce se întâmplase unor Galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeţi voi” le-a răspuns Iisus „că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi Galileeni, pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi peri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam, şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni, care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. ”
În concluzie, indiferent de nenumăratele păcate și gravitatea lor, oamenii care nu se pocăiesc, vor ajunge în Iad.
Să vedem, ce este pocăința:
- Pocăința, este un proces numit ”metanoia”, adică schimbarea felului de gândire, o minte nouă (Efes. 4. 23).
- Pocăința debutează printr-o întristare (Ier. 31. 19; 2 Cor. 7. 10), datorită păcatelor săvârșite, având ca urmare a acestei păreri de rău, schimbarea inimi (Ecles. 7. 3) și a modului de gândire.
În Romani 12. 2, citim: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită”.
Fără pocăință, omul nu-și poate schimba felul de gândire în ce privește păcatul, iar acest lucru, duce la rămânerea în necunoștință a voii lui Dumnezeu (2 Tim. 2. 25) și rămânerea în robia păcatului; căci, numai prin cunoașterea adevărului (Ioan 14. 6), omul ajunge slobod față de păcat (Ioan 8. 32).
Pocăința este autentică, atunci când plăcerile care odinioară îl biruiau pe om, și care aveau stăpânire asupra lui, să ajungă să le deteste, privindu-le cu scârbă și făcându-i-se rușine de toate faptele lui, care au fost călăuzite de firea pământească (Rom. 6. 21).
Omul care se încrede în Domnul Iisus Hristos și se pocăiește, va fi născut din nou, din Dumnezeu (Ioan 1. 12-13; 1 Ioan 5. 4), devenind astfel, o făptură nouă (Gal. 6. 15) cu un duh și o inimă nouă (Ezec. 36. 26).
Dar, pentru că Satan știe, că oamenii fără de pocăință îi sunt discipoli, și ca consecință din acest fapt, vor ajunge în Iad, continuă să orbească omenirea aceasta, ponegrind Calea cea adevărată, la baza căreia, primordială, este pocăința (F. A 3. 19), ca să aibă un număr cât mai mare în prezența lui, când va ajunge în Iad.
Este alegerea omului, dacă dorește să rămână în întunericul celui rău. Domnul Iisus Hristos a spus: „Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric”. (Ioan 8. 12)
Ultimul pas, pentru a intra pe calea mântuirii îl aflăm din Evanghelia după Marcu 16. 16, unde citim: „Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit”.
Din această afirmație a Domnului Iisus Hristos, aflăm că, cel de-al treilea pas, pentru a intra pe calea mântuirii, este botezul.
În principiu, să vedem ce este botezul:
- Prin botez, omul mărturisește că, datorită credinței în Domnul Iisus Hristos, cugetul său este curățat (1 Petru. 3. 21), luminat de Duhul Sfânt (Rom. 9. 1; Evrei 9. 14).
- Prin botez, omul se îmbracă cu Hristos (Gal. 3. 27).
- Prin botez, omul este dezbrăcat de faptele firii pământești (Rom. 6. 6-8; Col. 2. 11-12).
- Prin botez, omul vechi, este îngropat și înviat la o viața nouă (Rom. 6. 4).
Așadar, botezul nu îl curăță pe om de păcate, ci este mărturisirea omului, că datorită credinței în jertfa Domnului Iisus Hristos (Evrei 9. 14), povara păcatelor nu mai este (Matei 11. 28-30).
Din cele amintite, mai putem conclude, că botezul îl poate face un om care își conștientizează starea lui dezastroasă și schimbarea lui într-o stare binecuvântată de Dumnezeu (Ps. 24. 4-5), datorită credinței în Domnul Iisus Hristos, care a avut, ca urmare o pocăință adevărată (Matei 3. 8).
În F. A 8. este vorba de un om, pe nume Simon, care spunea că a crezut şi el în Domnul Iisus Hristos și a fost şi botezat (F. A 8. 13), dar, Petru, insuflat de Duhul Sfânt, i-a spus că nu are nici parte nici sorț în toată treaba aceasta, căci n-are inima curată; și-i spune să se pocăiască de răutatea lui (F. A 8. 21, 22).
După cum se poate observa, un om se poate înșela că are credință în Domnul Iisus Hristos, așa cum a făcut Simeon; și mulți alții, ca de exemplu, cei din Ioan 8. 30, 31, unde se spune, că mulți iudei au crezut în Domnul Iisus Hristos, dar Domnul Iisus Hristos, le spune, că nu au crezut (Ioan 8. 45-46) și că au ca tată pe diavolul (Ioan 8. 44).
De aceea, să vedem care sunt semnele, că un om are credință și este pocăit, pentru a înfăptui botezul; ca nu cumva, să se înşele, cum a făcut Simon, crezând că are credinţă şi că este pocăit, şi făcând acest botez într-un mod pripit, creându-şi iluzii derizorii, că s-ar afla pe calea mântuirii.
După cum s-a menționat mai sus, semnele credinței mântuitoare sunt: importanța pe care o dă lecturării Cuvântului lui Dumnezeu, Sfintele Scripturi; stăruința în rugăciune pentru a-L chema în viața lui pe Domnul Iisus Hristos și perseverenţa în a căuta să se lepede de sine, pentru a fi un adevărat creștin (Luca 9. 23; 14. 27), ucenic al Domnului Iisus (F. A 11. 26-).
Semnele pocăinței care preced din credință, sunt următoarele: schimbarea modului de gândire (Rom. 12. 2), de vorbire (Efes. 4. 29; Col. 4. 6) și de trăire (Rom. 6. 12), potrivit cu Scriptura.
La cel care a debutat schimbarea celor amintite, va putea face botezul. Intrând astfel, pe calea mântuirii, el va trebui să stăruie în acestea, până va ajunge la statura şi plinătatea Domnului Iisus Hristos (Efes. 4. 13-15), pentru că, schimbarea nu se face brusc, ci treptat, din slavă în slavă (2 Cor. 3. 18); şi gândirea, și vorbirea, și trăirea, vor fi schimbate din slavă în slavă, după caracteristicile Domnului Iisus Hristos.
Acestea fiind zise, te îndemn în Numele Domnului Iisus Hristos, încrede-te în Domnul Iisus Hristos și pocăiește-te, căci toate lucrurile pe care le faci în contradictoriu cu Biblia, sunt vătămătoare sufletului tău. Dar, dacă vei face ceea ce este plăcut Tatălui ceresc (Ioan 6. 29), sufletul ți se va înviora (Ps. 23. 3).