HRISTOS taina lui Dumnezeu
Am să vă fac cunoscut o mare taină, descoperită de Domnul robilor Să-i (Amos 3. 7), şi anume, despre dubla existenţă a Domnului Iisus.
Domnul Iisus zice în Ioan 3. 13: „Nimeni nu s-a suit la cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului care ESTE în cer. ”
Luaţi seama bine: Domnul vorbeşte pe pământ (Ioan 3. 12) despre El, care în clipa când vorbea, ERA şi în cer (F. A. 10. 36). Ce taină mare! Cu adevărat o taină, fiindcă Domnul Hristos este taina lui Dumnezeu (Col. 2. 2).
El mărturiseşte aceasta, fiindcă în cer se afla Cuvântul lui Dumnezeu, pe care Îl cunoştea şi de care asculta chiar şi Domnul Iisus (Ioan 8. 55), prin care toate lucrurile au fost făcute, şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El (Cuvântul).
Pe pământ era doar trupul ce-i fusese pregătit (Ev. 10. 5; 1 Cor. 15. 47) – făcut -, tot prin acelaşi Cuvânt prin care toate lucrurile au fost făcute (Ev. 10. 7). Acest trup al Domnului Iisus, a fost coborât de la cer şi sădit în pântecele Mariei (Luca 1. 31), sau cum mai spune Scriptura, altoit dintr-o sămânţă care NU poate putrezi (Rom. 11. 19-24; 1 Petru 1. 23). De fapt, Trinitatea Dumnezeirii Celei Sfinte nici NU poate lucra dispersată, şi nici la această mare lucrare pentru mântuirea omenirii, NU putea lucra dispersată.
Fiindcă, Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt şi aceşti Trei una sunt (1 Ioan 5. 7). Dacă aceşti trei una sunt în cer, şi nici nu pot lucra dispersat, ATUNCI, cine era cu adevărat Domnul Iisus! ? Aceasta este taina lui Dumnezeu (Col. 2. 2).
În Luca 1. 35, îngerul îi spune Mariei: „Sfântul care se va naşte din tine, VA FI, chemat Fiul lui Dumnezeu”.
În noaptea zilei de 09. 04. 2003 pe la ceasul al optulea din noapte (02), Domnul îmi descoperă (1 Cor. 2. 10; Matei 6. 13; 13. 14) taina ţinută ascunsă din veşnicii (Col. 1. 26), referitoare la persoana Domnului Iisus.
Când mi-a fost descoperită aceasta, îmi venea să strig de bucurie și să sun la telefoane să spun, dar era ora 2 din noapte.
Iată cine este cu adevărat Domnul Iisus.
- El este Mielul (Ioan 1. 29) cu şapte ochi şi şapte coarne.
- El este PLINĂTATEA celor şapte Duhuri ale lui Dumnezeu TRIMISE în tot pământul (Apoc. 3. 1; 5. 6).
- El este întruparea celor trei care mărturisesc pe pământ: Duhul, apa şi sângele (1 Ioan 5. 8), şi aceşti trei una sunt în persoana Domnului Iisus, Mesia, sau Hristosul (Ioan 1. 41; Apoc. 11. 15).
- El este Fiul omului întrupat din femeie (Apoc. 12. 5).
Din cele relatate de Scriptură, reiese că trupul (adică Domnul Iisus) ce fusese pregătit pentru întruparea Cuvântului (Ev. 10. 5, 7), pe pământ era purtat de cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu (Apoc. 3. 1; 5. 6), plus cele trei de pe pământ: Duhul, apa şi sângele (Ioan 19. 34), plus Duhul Sfânt (Matei 3. 16).
Câtă putere avea în El Domnul Iisus, şi cât de smerit şi ascultător a fost pe pământ!
Noi, cum suntem, ca să avem parte cu El! ?
El fiind de la ceruri, n-a avut NIMIC din femeie. Dacă ar fi avut ceva din femeie, ar fi putrezit. Dar El era dintr-o sămânţă care NU putea putrezi, şi care este Cuvântul lui Dumnezeu (1 Petru 1. 23).
Însă fiind altoit (Rom. 11. 17) în femeie - (orice altoi, altoit într-un pom, face rodul altoiului nu al pomului, dar se hrăneşte cu seva pomului) -, El s-a hrănit cu seva din hrana pe care o mânca Maria, pentru a se dezvolta ca om, ca să poată cunoaşte suferinţele omului şi să-i poată veni în ajutor în slăbiciunile lui (Ev. 2. 18).
Cât a fost pe pământ ca om, El n-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să placă (Is. 53. 2). Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi suferinţei, era AŞA de dispreţuit, că îşi întorceau faţa de la El şi nu era băgat în seamă (Is. 53. 3). Suntem şi NOI (creştinii) aşa de dispreţuiţi ca El, pentru El? ? ?
Din pricina mea a ajuns El aşa, căci El suferinţele mele le-a purtat, era străpuns pentru păcatele şi fărădelegile mele (Is. 53. 4, 5), și nu numai ale mele, și ale tale! Suntem noi străpunşi pentru El? Sau suntem aşa de „deştepţi”, aşa de modernişti, încât lumea ne aplaudă şi mai că ar zice: că aşa creştinism le place şi lor? Nu cumva ne-am contopit cu lumea, prin ceea ce facem ca şi ei? Aveţi grijă oameni buni! - (şi comunitatea GAY, spun că sunt „creştini”).
La înălţarea la cer, Duhul lui Dumnezeu a dus acest trup al Domnului Iisus pentru a Se întrupa Cuvântul lui Dumnezeu, iar apa (1 Ioan 5. 6) şi sângele (Ioan 19. 34) au rămas pe pământ pentru curăţirea mea, și a ta, de păcate (Ioan 3, 5; 1 Ioan 1. 7).
După înălţarea Domnului la cer, Domnul Şi-a căpătat strălucirea pe care o avea înainte de a fi lumea (Ioan 17. 5), fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu a luat acel trup, ajungând ca în Domnul Iisus să locuiască TOATĂ plinătatea Dumnezeirii (Col. 1. 19; 2. 9). După care, măreţia şi strălucirea Domnului Iisus, a devenit mai mare ca a soarelui (Apoc. 1. 16).
În 1 Ioan 3. 2, ni se spune că Îl vom cunoaşte aşa cum este, numai atunci când Se va arăta El, la a doua Sa venire (Ev. 9. 28). Atunci se va sfârşi cu taina (Apoc. 10. 7) Domnului Hristos, taina lui Dumnezeu (Col. 2. 2). Singurul care L-a văzut pe Domnul Iisus în toată splendoarea Lui, a fost apostolul Ioan care scrie cartea Apoc. . Citiţi vă rog Apoc. 1. 11-18 şi să vă daţi seama, cine ar putea să zugrăvească o aşa măreţie?
Raza de lumină, pe care a văzut-o apostolul Pavel când i S-a descoperit Domnul, pe drumul lui nelegiuit spre Damasc (F. A. 9. 3-7), era mai puternică decât a soarelui (F. A. 9. 9-10; 26. 13). Şi pentru că acea lumină nu putea fi privită cu ochi omeneşti, Domnul acoperă ochii lui Pavel cu nişte solzi (F. A. 9. 18) ca SĂ NU rămână orb, pentru că nimeni nu poate să-L vadă pe Dumnezeu şi să mai trăiască (Exod 33. 20).
Prin descoperire dumnezeiască am luat la cunoştinţă despre aceste taine (Ef. 3. 3) despre care v-am scris.
Aţi fost chemaţi la slobozenie, numai nu faceţi din această slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească (Gal. 5. 13). Dumnezeu să vă (Ef. 1. 17) lumineze ochii, ca să înţelegeţi cu inima (Matei 13. 15) şi să pricepeţi (Ef. 1. 18), care este bogăţia chemării Lui!
Noi eram morţi în greşelile şi păcatele noastre în care trăiam odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului (Ef. 2. 1-3), când făceam voile firii pământeşti. Astăzi, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la aceleaşi porunci omeneşti (Col. 2. 20)? Paşti, crăciun, rusaliile, floriile, ş. m. a?
Haideţi SĂ NU mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, (Ef. 4. 14-15), ci să fim credincioşi adevărului ca să ajungem la Cel ce este Capul, Domnul Hristos!
Dezbrăcaţi-vă de omul cel vechi şi îmbrăcaţi-vă cu omul cel nou, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă Adevărul (Ioan 14. 6; Ef. 4. 22-24). Nu vă lăsaţi înşelaţi de vorbe deşarte, căci din pricina aceasta vine mânia lui Dumnezeu (Ef. 5. 6) peste oamenii neascultători. Umblaţi ca nişte copii ai luminii, căci roada luminii stă în adevăr (Ef. 5. 9; Ioan 14. 6), NU în imitaţii. Majoritatea lumii, au imitat din obiceiurile evreilor, au imitat (căci diavolul numai cu imitaţii se ocupă) nişte foste reguli ale poporului lui Dumnezeu, le-au făcut obiceiuri, crezând că astfel se fac ei creştini! Nu mersul la o aşa zisă biserică, te face creştin, cum nici mersul în grajd, nu te face măgar sau cal.
Nici dacă intri în staul la oi, nu te faci oaie sau berbec! Nu! Ca să devii creştin, trebuie să-L ai pe Domnul Iisus la cârma vieţii tale, şi supunându-te Lui, să-I dai voie să te modeleze aşa cum a fost creat omul (Ecles. 7. 29), după chipul şi asemănarea Lui.
Trebuie să fii după chipul lui Dumnezeu (Ef. 4. 24) ca să devii născut din Dumnezeu (Ioan 1. 12, 13) şi să poţi deveni creştin. După ce am ajuns să trăim cum a trăit Domnul Iisus (1 Ioan 2. 6), atunci să ne batem cu pumnul în piept spunând: Eu sunt creştin. Dar nici atunci, fiindcă dacă am împlinit toată Scriptura, trebuie să spunem: Sunt un nenorocit, „un rob netrebnic, căci am făcut doar ceea ce eram DATOR să fac” (Luca 17. 10).
Acestea sunt vremuri, când fiecare trebuie să se păzească de prietenul lui, şi SĂ NU se încreadă în nici unul din fraţii săi; căci orice frate caută să înşele, şi orice prieten umblă cu bârfeli. Se trag pe sfoară unii pe alţii, şi nu spun adevărul; îşi deprind limba să mintă, şi se trudesc să facă rău (Ier. 9. 5). Locuinţa lor este în mijlocul făţărniciei, şi de făţarnici ce sunt, nu vor să cunoască pe Dumnezeu – zice Domnul (Ier. 9. 6). De aceea, astăzi trebuie să fii foarte atent pe unde mergi pe unde calci şi cu cine ai de-a face, căci mulţi sunt preacurvari (Ier. 9. 2). Nu prin adevăr sunt ei puternici în ţară – (oricine ar fi ei); căci merg din răutate în răutate, şi nu cunosc (Ier. 9. 3) Scripturile (Matei 22. 29) şi nici pe Domnul. Ţin tradiţii şi obiceiuri imprimate de alţii care nu mai sunt pe pământ. Ca şi cei din lume, care se mai lasă şi astăzi conduşi de cei morţi, ca: Lenin, Stalin, Karl Marx, Eminescu, Maria, Paraschiva, părinţii bisericii……şi de mulţi, mulţi alţii. Aşa şi în religiile neoprotestante, nu caută să fie învăţaţi (Is. 48. 17; Ioan 6. 45) NUMAI de Cel ce este viu (Ev. 12. 25), de Domnul Iisus prin Duhul Sfânt (Ioan 16. 13), ci se lasă învăţaţi tot de morţi, şi în felul acesta nu vor afla despre adevărata mântuire care are profunzimi mari, adânci.
Rugaţi-vă pentru umplerea cu Duh Sfânt, căci numai El ne poate călăuzi în învăţătura care duce la mântuire (Ioan 16. 13-15). Stăruiţi în rugăciuni, ca să putem face faţă ispitelor şi să ne împotrivim diavolului tari în Domnul Hristos (1 Petru 5. 8-10). Căutaţi să fiţi învăţaţi de Dumnezeu (Ioan 6. 45), căci El Însuşi va îngriji de noi (Ezec. 34. 10-16), căci El este mare în puterea Lui, şi cine ar putea să înveţe pe alţii ca El (Ioav 36. 22). În aşa zisele case ale Domnului, adică case de colectarea banilor, nu veţi ajunge la mântuire. Aveţi grijă, nu vă mai lăsaţi duşi de nas. Vegheaţi pentru sufletele voastre.
Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu (Iac. 4. 4)? Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în creştini, ne vrea cu gelozie pentru Sine (Iac. 4. 5). Să ne supunem dar lui Dumnezeu, să ne împotrivim diavolului şi el va fugi de la noi (Iac. 4. 7). Să ne apropiem de Dumnezeu şi El Se va apropia de noi. Curăţiţi-vă mâinile, curăţiţi-vă inima oameni cu inima împărţită (Iac. 4. 8)! Aduceţi-vă aminte de potopul lui Noe, aduceţi-vă aminte de Lot. Câţi au scăpat în timpurile acelea? Pe timpul lui Noe au scăpat doar opt oameni. Pe timpul lui Lot au scăpat doar trei oameni. I-a păsat lui Dumnezeu de aşa-zisa credinţă a fiecărui om? i-a păsat lui Dumnezeu de ce ziceau fiecare cum că-i slujesc lui Dumnezeu? Nu! Lui Dumnezeu i-a păsat NUMAI de aceia care au ÎMPLINIT cu toată fiinţa poruncile date prin Cuvântul Său (Gen. 15. 1; Exod 9. 20; Deut. 33. 9), după rânduielile Lui.
Domnul Iisus, ca să ne sfinţească cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să ieşim dar şi noi afară din lume (2 Cor. 6. 17) la El, şi să suferim ocara pentru Numele Lui (Ev. 13. 12, 13), căci noi ucenicii Domnului nu avem aici o cetate, o patrie, patria noastră NU este România, suntem călători în căutarea celei viitoare, patria cerească, Ierusalimul ceresc (Ev. 13. 14). Să aducem dar lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică; fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor (Ev. 12. 28-29).
Dacă n-a cruţat El pe îngerii care au păcătuit; dacă n-a cruţat El lumea veche, ci l-a scăpat doar pe Noe; dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă Sodoma şi Gomora, şi a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa pe care o trăiau cei din jurul lui; căci Lot îşi chinuia în TOATE zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea (2 Petru 2. 7–9), cum credeţi că vom scăpa noi dacă facem în continuare ceea ce face lumea cu învăţăturile ei drăceşti (1 Tim. 4. 1, 2), şi stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare (2 Petru 2. 4-7; Ev. 2. 3)? Dumnezeu porunceşte SĂ NU mai trăim după obiceiurile oamenilor (Lev. 20. 23), SĂ NU facem ce se face în ţara românească (Lev. 18. 3), să păzim legile şi poruncile Lui ca să trăim (Lev. 18. 4-5). Să fim sfinţi, căci El este sfânt.
El ne-a ales şi ne-a pus deoparte din poporul român (Lev. 20. 26), ca să fim numai ai Lui, şi El este un Dumnezeu gelos (Deut. 4. 24) şi un foc mistuitor. De aceea, iată ce vă îndemn: SĂ NU mai trăiţi cum trăiam altădată, ca păgânii în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu în urma împietririi inimii lor, fiindcă voi n-aţi învăţat aşa pe Domnul Hristos; dacă cel puţin L-aţi ascultat, şi dacă potrivit adevărului care este în Domnul, aţi fost învăţaţi. Dezbrăcaţi-vă de omul cel vechi şi înnoiţi-vă în duhul minţii voastre, îmbrăcaţi-vă în omul cel nou, de o neprihănire pe care o dă adevărul (Ef. 4. 17–24).
Din cauza necinstirii lui Dumnezeu, lumea se îndreaptă cu paşi repezi spre miezul necazului cel mare, adică al treilea război mondial. Acesta va fi inima necazului cel mare – (durerile (1 Tes. 5. 3; Luca 17. 27-29) naşterii) -, în care rămăşiţa Bisericii Domnului va avea de suferit (Dan. 7. 25; Matei 24. 21-22; Apoc. 6. 11; 7. 13-14; 9. 3-4; 12. 17; 13. 7, 15; 14. 12; 15. 2; 16. 2) o mie două sute nouăzeci de zile de când se va aşeza urâciunea pustiitorului (Dan. 12. 11), adică omul fărădelegii, fiul pierzării (2 Tes. 2. 3-4), Antihristul.
Cine va fi rămas pe pământ la vremea aceea şi va răbda până la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile (Dan. 12. 12), va fi mântuit (Matei 10. 22; 24. 14; Marcu. 13. 13; Ev. 3. 6; Apoc. 2. 10).
Cuvântul acesta care este adevărat, vesteşte o mare nenorocire (Dan. 10. 1), pentru că Domnul va trimite peste pământ tot felul de boli şi răni, care NU sunt pomenite în Biblie (Deut. 28. 61).
