text Eseuri

Conținutul sufletului

de Witness Lee
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Witness Lee

Sufletul este personalitatea noastră invidiuală, ego-ul nostru; prin urmare, sufletul este sinele nostru. Ceea ce este inclus în suflet, vorbind analitic, este mintea, emoția și voința, aceste trei părți.

Mintea este organul pentru gândirea omului. Este ceea ce noi considerăm de obicei ca fiind creierul. (Din punct de vedere fiziologic este vorba despre creier, iar din punct de vedere psihologic este vorba despre minte.) Este partea majoră a sufletului. Gândirea, meditația, analizarea și memoria omului sunt toate funcții ala minții din suflet. După cădere, omul și în special omul de astăzi, trăiește în mare măsură în mintea sa și este dirijat de gândurile minții. Așa cum gândește, așa se și comportă. Acțiunea omului întotdeauna are legătură cu gândul omului. Puțini sunt cei care nu trăiesc în gândul lor. Astfel, astăzi, indiferent la cine sau la ce ne gândim, trebuie să începem cu gândul omului pentru a câștiga mintea omului. În zilele noastre există atât de multe teorii, școli și metode educaționale și toate au o singură țintă: să se ocupe de gândul omului pentru a câștiga mintea omului. Dacă poți câștiga mintea unui om prin gândul său, atunci poți să-l câștigi pe el însuși, deoarece omul trăiește în minte, care este creierul, și este dirijat de către gândul minții sale.

Emoția din suflet este organul iubirii, mâniei, tristeții și bucuriei omului. Omul iubește, urăște, se bucură, se lamentează și este emoționat sau deprimat - toate acestea sunt funcțiile emoției din sufletul omului. Mulți sunt emoționați. Ei sunt bogați în emoție și se stârnesc foarte ușor. De multe ori ei tratează lucrurile prin emoția lor. Cu asemenea oameni de multe ori este greu să ajungi la o concluzie dacă le aduci argumente raționale dar este foarte ușor să le stârnești emoția. Nu este ușor să-i convingi în mintea lor, dar în emoție pot fi stârniți cu ușurință.

Voința sufletului este organul prin care omul ia decizii. Omul decide, hotărește, judecă, alege, primește și refuză - toate acestea sunt funcțiile voinței din sufletul omului. Unii oameni sunt în minte, alții sunt în emoție și există și alții care sunt în voință. Așa cum cei care se află în minte sau în emoție trăiesc în minte sau trăiesc în emoție, tot astfel, cei care se află în voință trăiesc în voința lor. Așa cum mintea respectiv emoția este partea lor cea mai puternică a celor care se află în ele, același lucru e valabil și în cazul voinței. Cel care se află în voința sa este cu siguranță foarte puternic în deciziile sale. O dată ce s-a hotărât să urmeze o anumită direcție în acțiune, nu mai poți să-l schimbi. Poți să-i aduci argumente, dar lui nu-i pasă de argumente, poți să apelezi la el folosind mijloace emoționale dar el nu acordă nici o atenție emoției. El este o persoană care acționează prin voința sa și care este în voință.

În suflet se află aceste trei părți: MINTEA, EMOȚIA, VOINȚA.

În orice om aceste trei părți sunt prezente în mod simultan. Fiecare om are gânduri, emoție și voință.

Totuși, unii sunt mai mult în minte, unii sunt mai bogați în emoție, iar alții sunt puternici în voință.

Unii au o gândire foarte clară. Oricât ai încerca să-i impresionezi cu emoția, este imposibil. Dacă vrei să îi câștigi, trebuie să folosești argumente. Ei trăiesc în minte sau în creier, ei sunt intelectuali.

Alții abundă în special în emoție. Este ca și cum ei nu au un creier și nu gândesc ci au numai emoție. Asemenea oameni de multe ori dau lucrurile peste cap cu emoția lor. Dacă le aduci argumente, în mod frecvent lor nici nu le pasă de ele, nici nu le înțeleg și nu sunt impresionați în inima lor. Dacă te ocupi de ei folosind emoția, este foarte ușor să le atingi partea lăuntrică. O mie sau zece mii de argumente nu sunt atât de puternice pentru ei ca una sau două lacrimi. Uneori, indiferent de argumentele pe care le poți aduce, poți să-i câștigi. Pe ei nu-i interesează decât emoția, nu rațiunea. Motivul este acela că ei nu sunt în intelect ci în emoție.

Voința unor oameni este deosebit de puternică. În legătură cu orice lucru ei au o propunere sau o idee. Și o dată ce iau decizia, ei sunt foarte fermi și nu se pot răzgândi cu ușurință. De obicei, astfel de oameni sunt foarte stabili și încăpățânați și nu le pasă nici de emoție, nici de argumente. În legătură cu orice lucru, prin voința lor îndârjită, ei prezinta idei și stabilesc tactici. Dacă încerci să le aduci argumente, nu înțeleg, dacă folosești emoția, nu sunt impresionați. Ei nu sunt nici în emoție, nici în intelect ci în voință.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise