Ce spune Biblia despre viaţa creştină

   "Căci pentru mine a trăi este Cristos"

     (Filipeni, capitolul 1, versetul 21)

   Spune oare acest verset CA Cristos? Nu. Sau spune a-L IMITA pe Cristos? Iarăşi nu. Sau spune a-L lua pe Cristos ca MODEL şi a-L urma? Încă odata, nu. Spune că pentru mine a trăi ESTE Cristos. Este absolut imposibil de a imita, şi este cu desăvârşire zadarnic de a încerca să fii bun. Chiar dacă noi suntem capabili să citim Biblia şi să ne rugăm şi să trăim o viaţă bună, dacă viaţa noastră este rea, şi trăirea noastră va fi la fel. Nu este nimic rău în faptul de a nazui, de a plânge, şi de a ne pocăi înaintea lui Dumnezeu spunândui: "O, Dumnezeul meu, eu vreau cu adevărat să mă supun Ţie" - nu, ce este rău cu noi este pur şi simplu ca viaţa noastră este rea.

   Dumnezeu nu numai ca Îl rânduieşte pe Cristos să moară la Calvar pentru noi, ci Îl face viaţa noastră. Să fie foarte limpede în această privinţă: Dumnezeu nu te face creştin în acelaşi mod în care cineva învaţă o maimuţă să se îmbrace, să mănânce şi să se mişte. A învăţa o maimuţă să trăiască ca omul ar însemna o asemena povară pentru aceasta, încât ea ar prefera mai degrabă să rămână aşa cum este decât să înveţe să fie om. Nu, Dumnezeu nu ne tratează în acest mod!

   Putem să citim Biblia de cinci minute şi să o găsim anostă, pe când citirea altor cărţi ni se pare foarte interesantă. Putem să ne rugăm şi să nu obţinem nimic; şi totuşi, dacă nu ne rugăm, ne mustră cugetul. Nu putem face nimic împotriva iubirii ce o avem pentru lume; totuşi, iubind lumea, nu avem pace înlăuntrul nostru. Este foarte greu să fii creştin. Cât de imposibil este să trăieşti o viaţă dumnezeiască! Într-adevăr, suntem cât se poate de nenorociţi. Totuşi, daţi-mi voie să adaug că, atâta timp cât ne simţim nenorociţi, mai este o nădejde, pentru că a avea un asemenea sentiment este dovada că suntem încă pe cale. Dacă cineva nu se mai simte nenorocit, atunci eu trebuie să mă simt nenorocit din cauza lui, căci înseamnă că  el s-a abătut de la calea dreaptă.

   Adeseori rămânem fără grai în faţa puternicelor ispite din această lume. Cum am putea atunci să-i blamăm pe alţi oameni când şi noi suntem atinşi înăuntrul nostru? În mod frecvent tânjim după a fi ca alţii, care sunt aşa de predaţi lui Dumnezeu încât au întors spatele lumii şi şi-au întors faţa spre El. Noi înşine am încercat să facem aşa şi am descoperit cât este de greu. Şi cât de nenorociţi am devenit după ce am căutat să fim asemenea creştini! Căci cine poate să atingă un standard aşa de înalt? Oare a aştepta aşa ceva nu este acelaşi lucru cu a cere unui copil de cinci ani să transporte 150 de kg? Oh, ce cruzime! Şi ar fi, cu siguranţă, extrem de nemilos a forţa un asemenea copil să transporte 5000 de kg. Şi totuşi, a cere unui creştin să trăiască o viaţă dumnezeiască este de departe ceva şi mai îngrozitor decât a cere unui copil de cinci ani sa transporte 5000 sau chiar 150 de kg.

   Cu toate acestea, noi încercăm adesea să ajungem la înălţimea unei astfel de vieţi. Admirăm o asemenea umblare şi suntem gata să suferim pentru ea. Dar se întâmplă urmatorul fapt: înainte ca un păcat să fie îndepărtat, deja un altul a apărut pe scenă. Sau, înainte de a ne fi dus până la capăt pocăinţa noastră pentru un lucru anume, exact acelaşi lucru apare iarăşi. Înainte ca lacrimile de pocăinţă să se fi uscat, lucrul din cauza căruia am plâns a revenit pentru a ne hărţui.

   O, daţi-mi voie să spun că, dacă am putea crede cu adevărat că "noi nu putem" - ar fi cu mult mai bine! Dumnezeu nu vrea ca voi să încercaţi. Viaţa pe care El ne-o dă nu este o viaţă de genul cădere şi pocăinţă. El vrea să traim aşa cum Cristos trăieşte; pentru ca, Cristos din noi vrea saă trăiască felul Său de viaţă.

   Maria a dat Domnului un trup prin care El  a putut arăta o viaţă dumnezeiască. La fel, dacă noi ne dăm pe noi înşine Domnului şi Îl primim pe Cristos, Dumnezeu ne va face în stare să trăim viaţa pe care Cristos Însuşi a trăit-o odată.

   Vă rog să reţineţi că a fi sfânt şi a nu umbla după propria voinţă, a-L iubi pe Domnul cu o inimă neîmpărţită şi a te supune Lui în întregime nu este ceva ce tu poţi să încerci, să faci un lucru sau să imiţi.   Aceasta depinde cu totul de Cristos, pe care Dumnezeu ni L-a dat nouă. Şi aceasta este mântuirea deplină. Dumnezeu L-a dat pe Cristos pentru două scopuri: pe de o parte, El a murit pentru noi, pe de altă parte El trăieşte în noi. La Calvar El a realizat mântuirea pentru noi; acum El pune în aplicare acea realizare în noi. La Calvar El ne-a justificat; locuind acum în noi, ne face drepţi. Nu numai ca El S-a SUPUS lui Dumnezeu, ci, prin faptul că trăieşte în noi, ne face şi pe NOI în stare să ne supunem lui Dumnezeu.

   El nu numai că a făcut totul PENTRU noi; El, de asemenea, face toate lucrurile ÎN  noi!