Biserica
Subiectul pe care urmează să-l tratez este unul foarte amplu. În această scriere doresc să relatez ce spune Dumnezeu în Biblie despre învățători, proroci, evangheliști, păstori și despre starea Biserici Sale, la vremea sfârșitului.
Învățătorii!
Pentru început, să vedem cum trebuie să constituită o învățătură.
Din Ecles. 12.0, aflăm că, cuvintele înțelepților sunt ca niște bolduri; și, strânse la un loc, sunt ca niște cuie bătute, date de un singur stăpân.
Vorbind în mod simbolic, potrivit versetului menționat mai sus, învățătura sănătoasă străpunge inimi (Marcu 1.2; F. A 2.7), și-l trezește pe om la adevăr.
Domnul Iisus a spus să rămânem în Cuvântul Său, căci astfel vom cunoaște adevărul, iar adevărul ne va face liberi față de păcat (Ioan 8.1).
Așadar, ceea ce trebuie propovăduit, sunt cuvintele Domnului Iisus care au în ele duh și viață (Ioan 6.3), cuvintele vieții (F. A 5.0), nu lucruri închipuite (2 Tim. 4.4), ci Legea Duhului Sfânt (Rom. 8.2), Legea slobozeniei (Iac. 1.5).
În 1 Cor. 3.0-15, Pavel afirmă că, prin învățăturile învățătorilor, credincioșii sunt clădiți. Dar fiecare trebuie să ia seama cum clădește, ce învățături dă, pentru că lucrarea fiecăruia va fi încercată prin foc, căci încercarea va dovedi dacă credincioșii au fost clădiți cu învățătură sănătoasă. De aceea, potrivit cu spusele apostolului Pavel, adresate lui Tit, învățătorii trebuie să se țină strict de Cuvântul adevărului (Tit 1.9).
În toate adunările, se spune că Domnul Iisus este în mijlocul lor, dar Domnul Iisus le spune: NU, Eu stau la ușă, și bat!
Potrivit cu Apoc. 3.0, aflăm că, Domnul Iisus deplânge adunare din Laodicea (Apoc. 3.4), spunându-le că El nu este în mijlocul lor, ci că El stă la ușă, și bate. Dar acum se pune întrebarea, dacă Domnul Iisus nu este în mijlocul adunării respective; dacă Domnul Iisus este în afara ei, atunci cine este cel prezent acolo?
Prin faptul că, oamenii leapădă învățătura sănătoasă a Domnului Iisus Hristos (1 Ioan 2.4; 2 Ioan 9), de notă faptul, că, acei oameni nu-L acceptă pe El ca Stăpân (Luca 19.4,7).
Duhul Domnului ne spune prin Pavel, că la vremea sfârșitului oamenii se vor alipi de învățăturile dracilor (1 Tim. 4.1); vor lepăda învățătura sănătoasă, și-și vor da învățători după poftele lor, care vor spune lucruri închipuite (2 Tim. 4.3-4).
În F. A 20.8-32, Pavel ne avertizează, că după plecarea lui se vor ridica mulți care vor căuta să-i atragă pe ucenici de partea lor, dându-le tot felul de învățături stricate.
În 2 Petru 2.1, suntem din nou avertizați, că acești învățători, vor căuta să strecoare pe furiș erezi nimicitoare; și se vor lepăda de Domnul Iisus, dând cuvintele lor drept cuvinte ale lui Dumnezeu (Ier. 23.2).
În Matei 24.5, Domnul Iisus ne spune că vor veni mulți în Numele Lui, dar pe care nu El i-a trimis.
După cum putem observa din Scripturi, Biserica este avertizată de foarte multe ori, să se ferească de ”învățăturile deosebite”, care nu duc la evlavie (1 Tim. 6.3).
Observând din Biblie semnele sfârșitului, putem constata foarte ușor, că este ceasul sfârșitului, pentru că s-au ridicat foarte mulți anticriști (1 Ioan 2.8) –învățători care învață pe oameni învățături deosebite, împotriva învățăturii sănătoase a Domnului Iisus -.
În 1 Ioan 4.5-6, citim: ” Ei Sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă. Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii.”
De aceea, cei care au în ei Duhul Adevărului, ascultă doar de învățătura Domnului Iisus și a apostolilor Săi (Ioan 17.8; F. A 2.2); și întotdeauna vor spune doar cuvintele lui Dumnezeu (1 Petru 4.1), cuprinse în Sfintele Scripturi (1 Cor. 4.6).
În F. A 17.1, aflăm despre niște Iudei, care întotdeauna, când Pavel se ducea să le predice, ei acasă luau Scripturile să vadă, dacă ceea ce li s-a spus este scris. Acum gândiți-vă, dacă Pavel ar fi dat învățături care n-ar fi fost cuprinse în Sfintele Scripturi, cum ar fi fost el văzut de acei oameni; ca un om venit de la Dumnezeu, sau ca un rătăcit? !
În zilele noastre, după cum putem observa din versetele amintite, învățătorii trimiși de Dumnezeu și învățăturile sănătoase, sunt rarități (Ps. 12.4; 139.0; Amos 8.1).
Prorocii!
În Biblie ne este arătat că prin prorocie, Dumnezeu descoperă tainele inimii (1 Cor. 14.4-25 etc) și lucruri viitoare (Amos 3.7; F. A 11.7-28 etc).
Prorociile se găsesc în Vechiul Testament, dar și în Noul Testament; prorocia este un dar al Duhului Sfânt (1 Cor. 12.0); iar acest dar ca și toate celelalte daruri (1 Cor. 12.8-11), sunt valabile și în zilele noastre (1 Cor. 1.7).
Însă, cei mai mulți au ajuns să caute mai mult prorocia, decât Cuvântul din Scripturi, considerând-o mai importantă decât Sfintele Scripturi; iar acest lucru este năstrușnic.
Însăși Biblia este prorocie, de aceea la ea nu mai este nimic de adăugat sau de scos (Ecls. 3.4; Prov. 30.6). Cât despre celelalte prorocii, care nu se găsesc în Scriptură, suntem învățați să le cercetăm și să le judecăm, în lumina Scripturilor (1 Cor. 14.9), să vedem dacă sunt de la Dumnezeu (1 Ioan 4.1).
Să vedem acum, ce spune Dumnezeu despre prorocii care vor fi la vremea sfârșitului.
În Deut. 13.1-3, citim: ” Dacă se va ridica în mijlocul tău un prooroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune, şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi-a vorbit el zicând: „Haide după alţi dumnezei” - dumnezei pe care tu nu-i cunoşti, „şi să le slujim”! să n-asculţi cuvintele acelui prooroc sau visător de vise, căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru”
După cum putem observa din versetele mai sus menționate, Dumnezeu poate pune pe oameni la încercare prin proroci, ca să vadă dacă rămân statornici în învățăturile Sale (1 Cor. 4.6).
În Sfintele Scripturi, ne este arătat că la vremea sfârșitului, se vor ridica mulți proroci mincinoși (2 Petru 2.1). Ei vin îmbrăcați în haine de oi (Matei 7.5); ei întăresc pe învățători și învățăturile nesănătoase (Ier. 5.1); sunt dornici de bani (Ier. 6.1; Mica 3.5); nu dau pe față păcatul (Ier. 6.4; Plângerile 2.4), ci întăresc minciuna (Ezec. 22.8).
În Ieremia 23.6-17,2, 28-29, Domnul oștirilor deplânge pe prorocii din perioada lui Ieremia, spunându-le: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „N-ascultaţi cuvintele proorocilor care vă proorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zădarnice; spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului. Ei spun celor ce Mă nesocotesc: „Domnul a zis: „Veţi avea pace;” şi zic tuturor celor ce trăiesc după aplecările inimii lor: „Nu vi se va întâmpla nici un rău.”Dacă ar fi fost de faţă la sfatul Meu, ar fi trebuit să spună cuvintele Mele poporului Meu, şi să-i întoarcă de la calea lor rea, de la răutatea faptelor lor!”
Proorocul, care a avut un vis, să istorisească visul acesta, şi cine a auzit Cuvântul Meu, să spună întocmai Cuvântul Meu! „Pentru ce să amesteci paiele cu grâul? zice Domnul.” „Nu este Cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfarmă stânca?”
După cum putem observa, prorocia de la Dumnezeu, ca și învățătura sănătoasă, sunt rarități. De aceea, Domnul Iisus spune să ne păzim de ei (Matei 7.5), deoarece, rătăcirea va fi și mai mare, pentru că Satan va face semne și minuni atât de mari (2 Tes. 2.9-12), încât dacă ar fi cu putință să-i dărâme chiar și pe cei aleși (Matei 24.4).
Evangheliștii!
Slujba un evanghelist este să vestească Evanghelia. Apostolul Pavel, spunea,”dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia” (1 Cor. 9.6). Dar este trist faptul că, în zilele noastre nu se mai vestește o Evanghelie pură, ci diluată.
În mijloacele pe care ”evangheliștii” le folosesc pentru a-i atrage pe oameni la Dumnezeu, este unul nebiblic, pentru că vestesc lucruri care nu corespund cu modul de lucru a lui Dumnezeu (în ce privește dragostea Lui, iertarea pe care o dă, modul de manifestare a-l credinței în El); în zilele noastre, propovăduirea a ajuns să fie bazată pe o emoție creată de om, ci nu pe puterea Duhului Sfânt; acești ”evangheliști” folosesc (pe fundal ) diferitele instrumente muzicale și o tonalitate plângătoare pentru a sensibiliza inimile oamenilor, considerând că Duhul Sfânt este Acela care îi sensibilizează.
Însă, purtarea acestor oameni ”transformați” în urma primiri Evangheliei, lasă de dorit (Matei 23.5), aceasta pentru că nu Duhul Sfânt este Acela care a sensibilizat, nu Duhul Sfânt a vorbit, nu Duhul Sfânt a lucrat; căci atunci când lucrează Duhul Sfânt, Duhul Sfânt schimbă inimi, transformă oameni în făpturi noi (1 Sam. 10.6).
Pavel spunea, că el nu se baza pe înțelepciunea omenească (1 Cor. 1.7) când propovăduia Evanghelia, ci pe Duhul Sfânt (1 Cor. 2.4-5).
Însă, Evangheliști zilelor noastre, au ajuns să propovăduiască o Evanghelie deosebită și un alt Iisus (2 Cor. 11.4; Gal 1.8-9); pentru că cei mai mulți nu proclamă învățăturile Domnului Iisus, care au în ele duh și viață (Ioan 6.3; 5.0), care pot sfărâma inima de piatră din pieptul omului (Ier. 23.9; Ezec. 11.9-20), ci promovează plăsmuirea gândurilor lor.
Păstorii!
Datoria unui păstor, este foarte importantă, pentru că Dumnezeu i-a însărcinat să supravegheze Biserica (1 Petru 5.1).
Păstorul, are următoarele atribuții față de turma în care Dumnezeu la așezat: să o păzească (Ioan 10.2-13), să o îngrijească (Zah. 11.6), să o îndrepte când greșește (Apoc. 2.4-16), să o ferească de învățăturile mincinoase (Apoc. 2.2), să caute pe cea pierdută (Ezec. 34.4 ).
Însă, după cum am putut observa din Scripturi, învățătorii, prorocii și evangheliștii trimiși de Dumnezeu, sunt rarități; de aceea, este de așteptat ca și păstorii care sunt însărcinați cu adevărat de Dumnezeu pentru această slujbă, să fie puțini la număr.
Domnul Iisus Hristos afirmă, că păstorii care sunt plătiți, nu le pasă de oi, ci când vine lupul, ei fug (Ioan 10.2-13); nu caută pe cea rătăcită (Ezec. 34.4), ci umblă după foloasele lor (Isaia 56.1); risipesc turma (Ier. 23.1); sunt lacomi de bani (Ier. 6.3); nu abat turma de la păcat și întăresc învățăturile mincinoase (Eezc. 22.6).
Și toți împreună, păstor, proroc, evanghelist, învățător, sunt lacomi de bani și lucrează mână în mână (Ier. 5.1; 6.3).
Marele păstor este Domnul Iisus Hristos, El este Acela, care Și-a dat viața pentru oile Sale (Ioan 10.4-15), de aceea, întotdeauna un credincios autentic, se va lăsa în totalitate sub călăuzirea Lui (Ezec. 34.5). Este drept că, Dumnezeu a lăsat în Biserică: apostoli, proroci, evangheliști, păstori și învățători (Efes. 4.1); însă este bine de menționat faptul că, dacă aceștia ajung să fie „deosebiți” față de învățătura sănătoasă (Gal. 1.8), credinciosul nu trebuie să primească învățăturile pe care ei le proclamă, ci să se îndepărteze de ele (Prov. 19.7; Matei 16.2), ca să nu ajungă blestemat (Ier. 17.5); pentru că el trebuie să asculte doar de Dumnezeu (F. A 5.9).
Starea Bisericii!
Uitați în ce mod se raportează Dumnezeu la Biserica Sa: ” Vinzi pe poporul Tău pe nimic, şi nu-l socoteşti de mare preţ. Ne faci de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de râsul celor ce ne înconjoară. Ne faci de pomină printre neamuri, şi pricină de clătinare din cap printre popoare. Ocara mea este totdeauna înaintea mea, şi ruşinea îmi acopere faţa, la glasul celui ce mă batjocoreşte şi mă ocărăşte, la vederea vrăjmaşului şi răzbunătorului. Toate acestea ni se întâmplă, fără ca noi să Te fi uitat, fără să fi călcat legământul Tău: da, inima nu ni s-a abătut, paşii nu ni s-au depărtat de pe cărarea Ta, ca să ne zdrobeşti în locuinţa şacalilor, şi să ne acoperi cu umbra morţii. Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru, şi ne-am fi întins mâinile spre un dumnezeu străin, n-ar şti Dumnezeu lucrul acesta, El, care cunoaşte tainele inimii? Dar din pricina Ta suntem junghiaţi în toate zilele, suntem priviţi ca nişte oi sortite pentru măcelărie.” (Ps. 44.3-22)
Toate aceste încercări prin care copiii lui Dumnezeu sunt trecuți, își au un motiv întemeiat (Plângerile 3.2-33 ); Dumnezeu are o astfel de atitudine, pentru a-și face Biserica neclintită (1 Petru 5.0).
De aceea, Biserica trebuie să-și înarmeze gândirea, cu faptul că, trebuie să fie martiră pentru Hristos (2 Cor. 4.1; 1 Petru 4.1-2); coapsele minții să-i fie încinse, ca toată nădejdea să-i fie pusă în harul care va fi adus (1 Petru 1.3).
Nu există oameni mai persecutați decât creștinii (Ioan 16.2); pentru că ura oamenilor față de Dumnezeu este mare, și batjocora adresată acestor oameni către Dumnezeu, a căzut mai întâi peste Domnul Iisus, apoi peste toți urmașii Săi (Ioan 15.8-25).
De aceea, în zilele de pe urmă, antihriștii (învățătorii), vor căuta să implanteze în mintea Bisericii că răpirea va fi înaintea necazului cel mare; și că Dumnezeu nu ar permite ca Mireasa Domnului Iisus să treacă prin suferință; ca-n ziua în care Domnul Dumnezeu va îngădui prigoana pe-ntreg pământul, inima credincioșilor să fie slăbită și să se lepede de Domnul Iisus - (dacă vreți să aflați ce spune Dumnezeu despre răpire, citiți articolul din acest site ”Răpirea Bisericii”)-.
Însă, Dumnezeu a hotărât ca, copiii Săi să fie sortiți batjocorilor oamenilor, pentru ca această rușine, să lase o greutatea nemăsurabilă de slavă (2 Cor. 4.7). De aceea, orice credincios trebuie să fie conștient, că-n momentul în care îl urmează pe Hristos, are multe de suferit (F. A 9.6; Filip. 1.9-30).
Așadar, în acea perioadă, Biserica adevărată care formează trupul Domnului Hristos (Ioan 11.2; 1 Cor. 12.3), este slăbită (Luca 18.8), întristată (Ioan 16.0), apăsată de asuprire (Ps. 12.5), batjocorită (1 Petru 4.4), prigonită (Matei 24.9) și tulburată de învățături eretice (Matei 24.4). Și cei care nu au fost clădiți cu învățătură sănătoasă, vor cădea și se vor vinde unii pe alții (Matei 24.0).
În încheiere, dragilor, vă îndemn: fiți tari în învățătura sănătoasă, întăriți-vă coapsele minții, că va trebui să fiți martiri, și învățați-vă copii despre gloria martirajului și urmările ei; ca nu cumva, vremea acea să vă prindă nepregătiți, și să nu cădeți datorită prigoanei (Luca 21.6).
Întăriți-vă mintea cu ideea: dacă Domnul Dumnezeu va îngădui, ca copiii să vă fie ucișii pentru motivul, că nu vă veți lepăda de Hristos, primind semnul fiarei pe mâna dreaptă sau pe frunte (Apoc. 13.6; 14.9-12), că va veni ziua în care, Domnul Iisus va reveni împreună cu ei pe norii cerurilor (1 Tes. 4.4); ca astfel și copiii să fie mântuiți împreună cu voi; altminteri, și voi și ei, veți fi pierduți pentru veșnicie.
Este bine de menționat faptul că, în zilele acelea, harul va fi dat într-un mod deosebit peste Biserică, la fel cum a fost dat și peste înaintașii noștri la întemeierea Bisericii, ca astfel să putem birui (Apoc. 17.4).
Potrivit cu Efes. 6.1-17, Biserica trebuie să se pregătească, pentru a putea sta în picioare în ziua cea rea: Îmbrăcaţi cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să putem ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, să luăm toată armătura lui Dumnezeu, ca să ne putem împotrivi în ziua cea rea, şi să rămânem în picioare, după ce vom fi biruit totul (Luca 22.6). Să stăm gata, deci, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, să luăm scutul credinţei, cu care vom putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Să luăm şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu (1 Tes. 5.8).”
