text Eseuri crestine

Privind urma pașilor în vale …. ale unui blogger începător

04 aprilie 2025

Era spre sfârșitul lunii mai și mă aflam undeva în Italia, aproape de Savona. A trebuit să aștept acolo într-o parcare de pe autostradă toată ziua, motivul fiind legat de locul meu de muncă. Partea cea bună a fost că am putut să mă conectez la internet, prin wi-fi de la benzinăria din parcare, cu calculatorul meu portabil, vechi de 10 ani,. Mi-am adus aminte atunci de o sugestie venită de la unul dintre tinerii din biserică, prin intermediul uneia dintre fiicele mele. El i-a spus odată acesteia: „de ce tatăl tău nu își face un blog. Este foarte ușor și cred că ar avea ce să scrie și să posteze acolo”.

Mi-am zis eu atunci: „dacă tot am timp la dispoziție, cum ar fi să încerc”. Așa a început totul. Bineînțeles că a trebuit apoi să apelez la ajutor profesional pentru a-l configura și să fac primii pași în această lume total necunoscută pentru mine. Am descoperit că pot să folosesc timpul disponibil atunci când sunt departe de casă și de biserică și să fiu util celor care îl caută pe Dumnezeu. De fapt mă mișcam în domeniile cele mai îndrăgite de mine toată viața: cititul și scrisul.
 

Încă de la început mi-am impus anumite reguli deontologice pe care să le respect în această lucrare. Astfel, scopul pentru care scriam ceva și apoi să public pe blog, vroiam să fie în exclusivitate unul devoțional și evanghelic; nu voi profita de munca altora decât cu acordul acestora; voi căuta pe cât posibil să nu polemizez cu nimeni, decât atunci când la mijloc este credința dată sfinților odată pentru totdeauna; și nu voi folosi blogul pentru a-mi promova propria persoană.
 

În cele șapte luni de când am început, am reușit să public 55 de articole, unele fiind preluate din diferite surse pe o anumită temă, altele fiind traduceri, în special din limba spaniolă, iar altele fiind rezultatul inspirației și transpirației. Cele mai citite articole au fost, în ordine: Nu știți că o căpetenie, un om mare, a căzut azi în Israel? – Moise Lucaci, cu o diferență notabilă față de celelalte; „Fenomenul penticostal”, luat în discuție la Vatican; Ținuta vestimentară – unde sunt limitele decenței ???; Parlamentul din Paraguay, în genunchi la rugăciune; Nicola Legrotaglie – fotbalistul din Il Calcio căruia nu-i este rușine de Evanghelia lui Hristos, etc.; cele mai puțin vizualizate fiind cele din categoriile: Studii biblice și Predica de duminică.
 

În ceea ce privește cititorii, cei mai mulți sunt firește cei din România, urmați de cei din Spania (unde eu locuiesc), SUA, Italia, Austria, Marea Britanie și Germania. M-au surprins de-a dreptul accesările din unele țări exotice cum ar fii: India, Singapore, Mexic, Brazilia, Noua Zeelandă, Kenia, Tadjikistan, Emiratele Arabe Unite sau Qatar (nu le-am scris pe toate), cei de acolo fiind bineînțeles români, probabil în bună parte, misionari.
 

Îmi place să cred că cei mai mulți din cei care au citit materialele publicate de mine pe acest blog, au găsit aici un cuvânt care să-i îmbărbăteze, să-i consilieze, să-i motiveze la a-i sluji mai mult lui Dumnezeu, sau să-i determine să se întoarcă de pe drumurile greșite, înspre Dumnezeu. Biografiile unor personalități cunoscute, dar care se deosebesc de restul VIP-urilor prin credința lor, am vrut să fie un exemplu pentru noi, că se poate sluji lui Dumnezeu și atunci când ești în vârf, ca și atunci când ești undeva la periferie.
 

Acum la trecerea dintre ani, vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru sprijinul și binecuvântarea oferită în anul 2013, familiei mele pe care i-am avut lângă mine întotdeauna, bisericii în care slujesc și tuturor cititorilor din această lume virtuală care se numește internet. Tuturor acestora, indiferent de meridianul pe care locuiesc, le doresc pentru anul 2014, în primul rând binecuvântarea Domnului, apoi, sănătate, pace și prosperitate în toate segmentele vieții. Pentru acei care se află în țări unde nu se bucură de libertate, așa cum ne bucurăm noi cei mai mulți, le doresc și mă rog ca Dumnezeu să-i protejeze de tot ce li s-ar putea întâmpla rău și să lucreze în continuare pentru a duce Evanghelia la cei necredincioși, știind că Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră.
 

Vreau să-i salut cu considerație și respect, pe toți bloggerii din mediul evanghelic, pe care i-am cunoscut (virtual vorbind) aici și să le doresc binecuvântare, inspirație, voință și putere din partea Domnului, ca în anul 2014 să fie mai eficienți, mai convingători și mai aproape de sufletele cititorilor lor.
 

Vă salut pe toți cu 1 Corinteni 15:58
 

De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.
 

Beni Drădici – Castellon de la Plana (Spania) – 31.12.2013

Cele mai recente resurse creștine scrise

ISUS - FIUL LUI DAVID
Categorie: schite de predici  Introducere: Fara nici o indoiala, persoana Domnului Isus este unica in multe feluri. Magii i s-au inchinat si i-au adus daruri: aur, smirna si tamiie. Ori...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
MARTORII NASTERII
Categorie: schite de predici  Introducere: Nasterea Domnului Isus s-a intimplat printre oameni ca mine si ca tine. Iata o rapida trecere in revista a lor. Incearca sa te recunosti intr-...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Darul nespus de mare
Categorie: schite de predici  Text: 2 Cor. 9:15; Isaia 9:6-7  Introducere: Acest verset apare intr-un context care vorbeste despre darnicia crestina. Concluzia lui Pavel este...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Daruri pentru Noul Nascut (II)
Categorie: schite de predici  Text: Luca 1:26-38  Introducere: 1. Da-i planurile si visurile tale. MARIA si IOSIF erau logoditi si aveau minunate palnuri de viitor. Dumne...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Daruri pentru Noul Nascut
Categorie: schite de predici Text: Mat. 2:1-12Introducere: Multa lume are falsa impresie ca Dumnezeu este "costisitor", ca El vine ca sa ne fure toate bucuriile si placerile vietii. Multora li se...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vise, vise, vise
Categorie: predici scrise  Introducere:  Visam ceea ce-am fost, visam ceea ce-am vrea sa fim, visam ceea ce ne spune Dumnezeu. Cineva m-a intrebat de ce la noi, la baptisti, nimeni...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Învierea lui Isus: iluzie sau relitate?
Categorie: predici scrise  Articol preluat din revista "ethos" nr.1 din 1999 Viaţa creştină, credinţa, nădejdea şi istoria creştină, toate sunt ancorate în cru­cea lui Cristos şi în cer...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Tipuri de Biserici locale din cartea Apocalipsei
Categorie: predici scrise  Biserica locala nu poate fi inteleasa decit in contextul realitatii sociale in care exista. Numai cel ce se inalta la inaltimea intregului poate intelege in intreg...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"MANTUIREA" - CA UN FIR ROSU PRIN CARTILE BIBLIEI
Categorie: predici scrise  Lucrurile stau foarte simplu: sau Biblia este intr-adevar o carte despre Rascumparare si atunci ea este cea mai importanta din toate cartile lumii, sau ea nu este...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Revelatie si Inspiratie sau "Cine a scris Biblia?"
Categorie: predici scrise  Cel ce deschide Biblia, se poate apropia de ea din doua directii, care caracterizeaza doua scoli cu opinii distincte: cea literara si cea analitica. 1. ...
de Adina Copos 10 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise