text Eseuri crestine

Rugaciune ascultata

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

Cu ceva timp in urma (povesteste autorul anonim) intr-o noapte furtunoasa, am fost impulsionat de Duhul Sfant sa merg destul de departe, in casa unei familii in varsta si sa ma rog acolo.

Atat de imperativa a fost chemarea incat am inhamat calul si am mers la locul respectiv.

Cand am ajuns, am legat animalul sub un sopron si am intrat in casa neobservat pe o usa care era larg deschisa.

Acolo, m-am asezat pe genunchi si am inceput sa ma rog cu voce tare ca Domnul sa aduca protectie peste cei ce locuiesc acolo.

Pentru ca nu a aparut nimeni m-am ridicat de la rugaciunea incheiata si am plecat acasa.

Cateva luni mai tarziu ma aflam in vizita intr-o inchisoare din Canada.

Mergand printre prizonieri, cineva ma trage de maneca pretinzand ca ma cunoaste.

Eu nu detineam nici o amintire a condamnatului si am ramas surprins dar acesta continua:

- Iti aduci aminte ca intr-o noapte ai fost intr-o casa si te-ai rugat acolo pe intuneric pentru cei ce o locuiesc?

I-am spus ca imi amintesc intrebandu-l de unde stie.

- Venisem acolo sa fur o suma de bani ce stiam ca o are batranul; cand ai ajuns in timp ce legai calul am vrut sa te omor crezand ca esti stapanul casei ; dar cunoscand ca esti  un strain dupa glasul cu care te adresai calului te-am lasat in viata urmarindu-te indeaproape.

Ti-am ascultat rugaciunea; te rugai Lui Dumnezeu ca batranii sa fie feriti de orice violenta in special de crima iar daca totusi o mana se va ridica impotriva lor acea mana sa paralizeze.

Apoi prizonierul arata catre mana sa dreapa ce atarna fara vlaga pe langa corp.

- Vezi aceasta mana? A fost paralizata pe loc in timpul rugaciunii tale si de atunci nu am putut sa o mai misc si nici sa fac vreun rau batranilor acelora.

Acum sunt aici din pricina unei talharii ce am comis-o in alta casa.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Darul profeției Doctrine crestine
Între darurile Duhului Sfânt se află şi profeţia. Acest dar este un semn de identificare al bisericii rămăşiţei şi a fost manifestat în lucrarea lui Ellen White – solul trimis de Dumnezeu. Scrie­rile...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Darurile și slujbele spirituale Doctrine crestine
Dumnezeu a revărsat daruri spirituale asupra tuturor membrilor bisericii Sale din orice generaţie, pe care fiecare membru trebuie să le folosească într-o slujire plină de iubire şi pentru binele comun...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Cina Domnului Doctrine crestine
Ritualul Cinei Domnului este împărtăşirea cu simbolurile trupului şi sângelui lui Isus, ca o expresie a credinţei în El, Domnul şi Mântuitorul nostru. În această experienţă a comuniunii, Hristos este...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Botezul Doctrine crestine
Prin botez, noi ne mărturisim credinţa în moartea şi învierea lui Isus Hristos şi dăm mărturie privind moartea noastră faţă de păcat şi hotărârea de a duce o viaţă nouă. În acest fel, Îl recunoaştem p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Unitatea în trupul lui Hristos Doctrine crestine
Biserica este un corp de credincioşi, compus din mulţi membri, chemaţi din toate naţiunile, limbile şi popoarele. În Hristos, noi suntem o nouă creaţie; deosebirile de rasă, cultură, educaţie şi naţio...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Rămășița și misiunea ei Doctrine crestine
Biserica universală este compusă din toţi aceia care cred cu adevărat în Hristos. Dar, în zilele sfârşitului – o perioadă de apostazie foarte răspândită – o rămăşiţă a fost chemată să păzească porunci...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Biserica Doctrine crestine
Biserica este comunitatea de credincioşi care Îl recunosc pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Ca o continuare a poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, suntem chemaţi să ieşim din...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Creșterea în Hristos Doctrine crestine
Prin moartea Sa pe cruce, Isus a obţinut victoria asupra forţelor răului. El, care în timpul lucrării Sale pe Pământ a ţinut sub control spi­ritele demonice, le-a frânt puterea şi a asigurat condamnar...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise