text Eseuri crestine

„Epidemia pornografiei” cuprinde Biserica, afirmă un lider evanghelic

de Contra Curentului
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Contra Curentului

de Bill Berkowitz

„Da, avem un necaz, prietene, chiar aici, un necaz chiar aici, în River City… Cu un P mare… Iar acesta vine de la pornografie! ” (Parafrazare din cartea Omul Muzical)

Există o mișcare creștină evanghelică în plină desfășurare, a cărei preocupare imediată nu este combaterea avortului, căsătoria între persoane de același sex sau redefinirea libertății religioase. Este o mișcare care urmărește învingerea înclinației bărbaților creștini către pornografie. Indiferent dacă dependența este un produs al unui atac al lui Satan, al unui complot conceput de comuniști în anii 1950 sau doar al simplei accesibilități a internetului 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, pornografia îi ține în strânsoarea ei pe creștini și zguduie comunitatea creștină evanghelică.

Recent, evanghelistul Josh McDowell a declarat pentru ASSIST News Service că „epidemia pornografiei cuprinde Biserica”. Conform Josh McDowell Ministry, [1] „Cel puțin 78, 8% dintre bărbații care frecventează biserici evanghelice vizionează pornografie. De asemenea, probabil 80% dintre pastorii de tineret evanghelici vizionează pornografie, iar acum cea mai mare creștere este la femei și la tinere. Asta ne omoară. 64% dintre familiile creștine au o problemă acută cu pornografia. 67% dintre divorțuri sunt legate direct de pornografie. Aproape de fiecare dată când auzi că un pastor părăsește biserica fiindcă i se cere să plece, este din cauza pornografiei. ”

Site-ul conservator Lifesitenews. com a raportat recent că un sondaj făcut de Barna Group și cerut de Josh McDowell Ministry a găsit că „21% dintre liderii de tineret și 14% dintre pastori… recunosc că se luptă cu pornografia. ” Același sondaj a găsit că „21% dintre pastorii de tineret și 5% dintre pastori recunosc că sunt dependenți de pornografia pe internet. ” Barna a găsit, de asemenea, că „adolescenții – atât băieți, cât și fete – vizionează pornografie săptămânal, iar 41% au trimis pe telefonul mobil o imagine explicit sexuală”.

Un sondaj făcut de Christianity Today a găsit că „cel puțin 50% dintre pastorii creștini se luptă cu pornografia”.

Site-ul Pastorswives. org a numit pornografia „una din problemele cu creșterea cea mai rapidă în viețile pastorilor nord-americani de astăzi”.

Autorul Steve Farrar a scris: „Cu un număr de ani în urmă, s-a ținut o conferință națională pentru liderii de tineret din biserici la un hotel important, într-un oraș din vestul mijlociu. Pastorii de tineret s-au adunat cu sutele în acel hotel și au ocupat aproape toate camerele. La încheierea conferinței, managerul hotelului i-a spus administratorului conferinței că numărul invitaților care s-au conectat la canalul de filme pentru adulți a bătut recordul precedent, depășind cu mult recordul oricărei alte conferințe din istoria hotelului. ”

În încercarea de a atrage atenția asupra calamității, Josh McDowell Ministry, în parteneriat cu Covenant Eyes, [2] găzduiește summitul global Eliberat, având ca temă impactul pornografiei asupra Bisericii. Întâlnirea la nivel înalt va avea loc la Hreensboro, Carolina de Nord, în perioada 4-7 aprilie.

Planul de Luptă pentru Puritate

Între timp, o altă inițiativă evanghelică, KingdomWorks Studios, [3] a anunțat recent, dovedind astfel o bună perspicacitate, că a dezvoltat un instrument important pentru a le da posibilitatea creștinilor să lupte cu dependența de pornografie; un set de 6 DVD-uri numit Planul de Luptă pentru Puritate.

Un trailer pentru cele 6 DVD-uri, căruia i s-a făcut multă publicitate, începe cu o muzică de rău augur, continuă, urmată de luminile unui avion de luptă, în timp ce o divizie antiaeriană amenințătoare – condusă, se pare, de un echipaj de asiatici – stă în așteptare. În partea de sus apar o serie de titluri strălucitoare, anunțând triumfător apariția DVD-ului: „Pentru prima dată în istorie, o serie de învățături cinematice despre puritatea sexuală sunt disponibile, pentru a le oferi bărbaților Planul de luptă pentru puritate. ”

În trailer, Dr. Doug Weiss, autorul DVD-urilor și cărții Clean: Proven Plan for Men Committed to Sexual Integrity, spune: „Biserica se află în bătălia sexuală a vieții sale. ” Dr. Ted Roberts, fondator al Pure Desire Ministries International[4] și vedeta DVD-ului afirmă: „Crezi că este un creștin standard, obișnuit. Nu fă asta, nu fă asta… nu va funcționa. ” Dr. James Reeves, pastor senior la biserica City on a Hill Church avertizează: „Va mătura biserica precum un tsunami și va distruge familiile. ”

Dr. Ted Roberts, fost pilot care a luptat în Marina Statelor Unite, este o vedetă necontestată a prezentării. Roberts susține că le oferă creștinilor instrumentele de care au nevoie pentru a lupta cu dependența de pornografie. Și o face cu stil, ocolind o divizie de obstacole cu avionul său de luptă, în drum spre libertatea de pornografie.

Un e-mail care anunță proiectul – trimis sub auspiciile revistei Christianity Today, precizează: „Industria pornografiei știe că nu va supraviețui dacă numărul utilizatorilor dependenți de materialul lor nu va crește. De asemenea, ei au ca țintă tot mai mult, în mod specific, comunitățile creștine, ceea ce influențează, într-o anumită măsură, faptul că Centura Bibliei se află pe primul loc în națiunea noastră la consumul de pornografie. Filmul pornografic 50 de umbre ale lui Grey a avut ca țintă, în foarte mare măsură, Centura Bibliei, prin publicitate și comunicare media, motiv pentru care cele mai mari vânzări de bilete au fost în sud. Numărul 25 din Scopurile comuniste în prezent din cartea Comunistul nud, publicată în 1958, este: „Dărâmă standardele culturale ale moralității, promovând pornografia și obscenitatea în cărți, reviste, filme artistice, radio și televiziune. ”

Dr. Ted Roberts susține că vizionarea de pornografie în mod regulat este o „problemă a creierului”. „Le spunem bărbaților să încerce mai mult, să-L iubească pe Isus mai mult. Dar ceea ce începe ca o problemă morală devine rapid o problemă a creierului. Spunându-i unui bărbat să încerce mai mult, nu facem decât să strângem «lanțul» robiei. ” Pentru o perspectivă antipornografie, el a folosit o metaforă destul de atrăgătoare.

Va reuși Satan? Se va realiza în final „complotul” comunist? Va opri conferința antipornografie sponsorizată de Josh McDowell sau setul de DVD-uri al Kingdom Works valul pornografiei? Rămâneți în legătură cu noi.

Note

[1] Josh McDowell este un apologet creștin, evanghelist și scriitor. Este protestant și autor sau coautor a aproximativ 115 cărți. Cea mai cunoscută carte a sa, Mărturii care cer un verdict, s-a clasat pe locul 13 în clasamentul Christianity Today al celor mai influente cărți evanghelice publicate după cel de-al Doilea Război Mondial. [N. trad. ]

[2]www. covenanteyes. com

[3]www. kingdomworks. com

[4]www. puredesire. org

[Extras din Bill Berkowitz, “Porn Epidemis” is “Sweeping the Church”, says Evangelical Leader. Copyright © 2016 Bill Berkowitz. Bill Berkowitz este de mult timp un observator al mișcării conservatoare. Articolele lui examinează strategii, instituții, victorii și înfrângeri ale Dreptului American. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul www. smirkingchimp. com. ]

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Respectă pe cei mai în vârstă"
Categorie: Raspunsuri biblice Tot mai des ajung să fiu martoră a diferitor forme de lipsă de respect, mai ales al tinerilor față de cei mai în vârstă. Pe stradă, în transporturile sau în instituț...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Copiii au nevoie de dragoste necondiționată şi limitări"
Categorie: Raspunsuri biblice Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, articolul 19 afirmă: „Statele părţi...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O femeie plăcută"
Categorie: Raspunsuri biblice Femeile au un impact atât de mare în viața fiecăruia dintre noi: Mama, Sora, Bunica, Educatoarea, prima Învățătoare și lista poate continua mult. Femei deosebite car...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Copilul meu crește obraznic. Ce să fac ca și părinte?"
Categorie: Raspunsuri biblice Când vorbim despre un copil obraznic avem în vedere un copil care sfidează regulile unui colectiv de ex. la școală/biserică sau a bunului simț cum ar fi față de cei...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Să învățăm copiii să fie oameni"
Categorie: Raspunsuri biblice Societatea noastră culege roadele amare ale exodului masiv al populației la începutul anilor 2000. Vă mai aduceți aminte cum părinții plecau peste hotare pentru a of...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ca și creștini, avem dreptul să confruntăm pe necreștini cu Biblia?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:“Recent am publicat un articol despre dragobete și anume despre tineri de la o universitate din țară, care au oficiat căsătorii fictive pentru 24 de ore. A...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Timpul petrecut împreună este un dar"
Categorie: Raspunsuri biblice Ştim cu toţii că viaţa este limitată oricât de lungă sau scurtă ar fi ea. Timpul petrecut cu ceilalţi niciodată nu este suficient şi niciodată nu este prea lung. Şi...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Autismul virtual – o boală ce afectează tot mai mulți copii"
Categorie: Raspunsuri biblice În ultimii ani auzim tot mai mult de o creștere vertiginoasă a numărului de copii diagnosticați cu autism sau tulburări ale spectrului autist. Foarte multe astfel de...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Fii o pildă pentru alții - Radu Blendarencu"
Categorie: Raspunsuri biblice Conceptul precum că toată viață trebuie să agonisim pentru a lăsa moștenire copiilor noștri de cele mai multe ori s-a arătat falimentar. Nimeni nu spune că este un l...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Întăriți în încercări"
Categorie: Raspunsuri biblice Sună atât de controversat pentru mulți această expresie… Cum poți fi întărit atunci când vine încercarea și cuptorul cu foc în viața ta? Când parcă nu poți face nimi...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise