text Eseuri crestine

Biserica și Necazul cel Mare -3-

de Zac Poonen
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Zac Poonen

Iov a putut spune:

DUMNEZEU CUNOAȘTE ORICE DETALIU CU PRIVIRE LA MINE (traducere parafrazată Iov 23.10).

Sub Noul Legământ, putem să mergem chiar mai departe și să spunem:

DUMNEZEU PLANIFICĂ ORICE DETALIU CU PRIVIRE LA MINE, deoarece acesta este planul la care se referă Romani 8.28. De asemenea, este adevărat că și în astfel de vremuri, Dumnezeu, fiind credincios nu va îngădui să fim încercați peste puterile noastre. Cu fiecare suferință, El va scoate la iveală o cale de a birui și de a scăpa de la a păcătui și de a-L tăgădui (1 Corinteni 10.13).

Harul Său se va dovedi a fi suficient chiar atunci, altfel nici unul dintre noi n-ar putea sta în picioare. Nu cei curajoși din firea lor vor sta în picioare în acea zi ci aceia care, chiar dacă ar fi temători în felul lor, se încred în Domnul ca să-i întărească.

Acelea vor fi zilele Necazului cel Mare când Anticrist va domni, dar Isus a spus că Dumnezeu va scurta durata acelei perioade din pricina celor aleși. În acea vreme, aleșii lui Dumnezeu-Biserica vor fi, în mod cert aici pe pământ depunând mărturie pentru Domnul.

Înadată după acele zile de necaz, (a spus Isus) vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă. Matei 24.29-31

Trâmbița la care s-a referit Isus aici, este cea menționată în 1 Tesaloniceni 4.16,17 la al cărei sunet morții lui Hristos vor învia și împreună cu ucenicii lui Isus aflați în viață vor fi răpiți ca să-L întâlnească pe Domnul în văzduh.

Isus a spus clar că Biserica (aleșii) va experimenta această răpire doar după Necazul cel Mare.

Apoi, vom întâmpina pe Domnul în văzduh la a doua Sa venire și ne vom întoarce cu El pe Pământ să domnim cu El pentru o mie de ani.

Cuvântul lui Dumnezeu este precis cu privire la cine va domni cu Hristos 1000 de ani - cei CE NU SE ÎNCHINASERĂ FIAREI ȘI ICOANEI EI ȘI NU PRIMISERĂ SEMNUL EI PE FRUNTE ȘI PE MÂNĂ (Apocalipsa 20.4). Aceasta arată în mod clar că cei ce au biruit, (Mireasa lui Hristos), vor fi pe Pământ, rămânând credincioși Domnului în timpul domniei lui Anticrist.

Necazul vine de la oamenii care sunt instigați de Satan împotriva Bisericii. Trebuie să distingem acest necaz de pedeapsa lui Dumnezeu care e păstrată pentru cei neevlavioși.

Nu vom înfrunta mânia lui Dumnezeu dar vom înfrunta în mod cert Necazul cel Mare din partea oamenilor. Binecuvântarea oamenilor lui Dumnezeu sub Vechiul Legământ a fost prosperitatea și confortul. Sub Noul Legământ este contrariul - suferința și necazul.

În Ioan 12.27-28, când Isus a înfruntat moartea, El n-a spus: Tată, izbăvește-Mă din ceasul acesta ci: TATĂ, PROSLĂVEȘTE NUMELE TĂU! Cântecul curvei este: Tată, izbăvește-mă din necaz! Cântecul Miresei este: TATĂ, PROSLĂVEȘTE-ȚI NUMELE!

Ba mai mult, ne bucurăm chiar și în necazurile noastre.

În Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

(Romani 5.3; Fapte 14.22)

Isus S-a rugat în mod specific Tatălui: nu ca noi să fim luați din lume, ci să fim feriți de păcat (Ioan 17.15. Isus nu a dorit niciodată ca Biserica Sa să fie răpită pentru a scăpa de necaz.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Respectă pe cei mai în vârstă"
Categorie: Raspunsuri biblice Tot mai des ajung să fiu martoră a diferitor forme de lipsă de respect, mai ales al tinerilor față de cei mai în vârstă. Pe stradă, în transporturile sau în instituț...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Copiii au nevoie de dragoste necondiționată şi limitări"
Categorie: Raspunsuri biblice Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, articolul 19 afirmă: „Statele părţi...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O femeie plăcută"
Categorie: Raspunsuri biblice Femeile au un impact atât de mare în viața fiecăruia dintre noi: Mama, Sora, Bunica, Educatoarea, prima Învățătoare și lista poate continua mult. Femei deosebite car...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Copilul meu crește obraznic. Ce să fac ca și părinte?"
Categorie: Raspunsuri biblice Când vorbim despre un copil obraznic avem în vedere un copil care sfidează regulile unui colectiv de ex. la școală/biserică sau a bunului simț cum ar fi față de cei...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Să învățăm copiii să fie oameni"
Categorie: Raspunsuri biblice Societatea noastră culege roadele amare ale exodului masiv al populației la începutul anilor 2000. Vă mai aduceți aminte cum părinții plecau peste hotare pentru a of...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ca și creștini, avem dreptul să confruntăm pe necreștini cu Biblia?"
Categorie: Raspunsuri biblice Întrebare:“Recent am publicat un articol despre dragobete și anume despre tineri de la o universitate din țară, care au oficiat căsătorii fictive pentru 24 de ore. A...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Timpul petrecut împreună este un dar"
Categorie: Raspunsuri biblice Ştim cu toţii că viaţa este limitată oricât de lungă sau scurtă ar fi ea. Timpul petrecut cu ceilalţi niciodată nu este suficient şi niciodată nu este prea lung. Şi...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Autismul virtual – o boală ce afectează tot mai mulți copii"
Categorie: Raspunsuri biblice În ultimii ani auzim tot mai mult de o creștere vertiginoasă a numărului de copii diagnosticați cu autism sau tulburări ale spectrului autist. Foarte multe astfel de...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Fii o pildă pentru alții - Radu Blendarencu"
Categorie: Raspunsuri biblice Conceptul precum că toată viață trebuie să agonisim pentru a lăsa moștenire copiilor noștri de cele mai multe ori s-a arătat falimentar. Nimeni nu spune că este un l...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Întăriți în încercări"
Categorie: Raspunsuri biblice Sună atât de controversat pentru mulți această expresie… Cum poți fi întărit atunci când vine încercarea și cuptorul cu foc în viața ta? Când parcă nu poți face nimi...
de Marga Buhus 14 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise