text Eseuri crestine

Moartea lui Cristos eliberează viaţa

de Watchman Nee
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Watchman Nee

   La început, viaţa lui Dumnezeu umplea Universul. După ce Cristos - Cuvântul - a devenit trup, acea viaţă divină a fost limitată la acel trup, ea nu putea fi eliberată. Viaţa lui Dumnezeu a intrat mai întâi în trupul Domnului Isus. Iar Domnul aştepta cu ardoare botezul prin care putea să-ŞI dea la o parte trupul şi să dăruiască oamenilor viaţa Lui. Luca 12.49-50 sunt cele mai preţioase versete din Noul Testament. Înainte de a avea loc acest botez al Domnului, cei doisprezece apostoli, care Îl urmau aşa de  îndeaproape, nu puteau primi nici măcar o părticică din viaţa Lui. Din acest motiv, cel de-al treilea aspect al morţii Domnului nu este legat nici de Dumnezeu, nici de oameni, ci se raportează numai la El Însuşi.

   Vom înţelege mai clar acest lucru dacă citim în Ioan 12:24, unde este consemnată afirmaţia Domnului: "Dacă bobul de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă". Moartea bobului de grâu este în întregime o moarte care eliberează viaţa. În interiorul bobului de grâu este viaţă, dar ea e îngrădită de învelişul lui. Dacă pui bob de grâu pe masă, nu se va întâmpla nimic. Va rămâne în continuare bob de grâu. Trebuie să semeni în pământ, unde învelişul lui să se degradeze şi să se strice sub acţiunea mediului umed din jurul lui. Atunci va ieşi viaţa, care îşi va întinde rădăcinile dedesubt şi va produce spice şi frunze deasupra. După două sau trei luni, va da naştere la o sută de boabe, care, cu toatele, vor avea viaţă în ele însele. Viaţa din fiecare bob provine din acel prim bob de grâu.

   La fel, prin moartea singurului Său Fiu, Dumnezeu are acum nenumăraţi fii. Înainte de întruparea lui Isus, viaţa lui Dumnezeu părea a fi abstractă şi intangibilă. Chiar şi după naşterea lui Isus, viaţa lui Dumnezeu a fost îngrădită în trup. Dar dupa ce Isus a mers la Calvar şi a fost răstignit, viaţa Lui a fost eliberată. Voia lui Dumnezeu era ca singurul Lui Fiu să devină Fiul întâi nascut, astfel încât EL să aibă încă mulţi alţi fii. Prin moartea singurului Său Fiu, viaţa Lui este eliberată şi produce mulţi fii. Bobul de grâu iniţial, a devenit, astfel, primul bob. Înainte de învierea Domnului Isus, Dumnezeu a avut doar un singur Fiu. După înviere, EL are mulţi fii. În ziua Învierii Sale, Domnul i-a spus Mariei: "Mă înalţ la Tatăl MEU şi la Tatăl VOSTRU". Înainte, Tatăl era Tatăl lui Cristos numai. Noi nu puteam să-I spunem lui Dumnezeu TATĂ. Aleluia! De la răstignirea de la Calvar şi de la Învierea lui Cristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu este Fiul întâi născut. "Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească fraţi".

Cele mai recente resurse creștine scrise

Doctrina Bisericii Adventiste - Noul Pământ Doctrine crestine
Pe Noul Pământ, în care domneşte neprihă­nirea, Dumnezeu le va oferi o casă eternă celor răscumpăraţi şi un mediu perfect pentru viaţa, iubirea şi bucuria veşnică, precum şi pentru a putea învăţa în p...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Mileniul și sfârșitul păcatului Doctrine crestine
Mileniul reprezintă domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere. În acest timp, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi; pământul va fi cu totul pus...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Moartea și învierea Doctrine crestine
Plata pentru păcat este moartea. Dar Dumnezeu, care este singurul nemuritor, le va da viaţă veşnică celor răscumpăraţi. Până în ziua aceea însă, moartea este o stare de inconştienţă pentru toţi oameni...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - A Doua Venire a Domnului Hristos Doctrine crestine
A Doua Venire a Domnului Hristos este binecuvântata speranţă a bisericii – marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi reală, personală, vizibilă şi mondială. Când El va reveni, morţii n...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Lucrarea Domnului Hristos în Sanctuarul ceresc Doctrine crestine
În ceruri, există un Sanctuar – adevăratul tabernacul, ridicat nu de om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeşte în favoarea noastră, punând la dispoziţia credincioşilor beneficiile jertfei Sale...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Căsătoria și familia Doctrine crestine
Instituţia căsătoriei a fost întemeiată de Dumnezeu, în Eden. Isus a proclamat-o ca fiind unirea pentru toată viaţa dintre un bărbat şi o femeie, într-o comuniune plină de iubire. Pentru creştin, legă...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Comportamentul creștin Doctrine crestine
Noi suntem chemaţi să fim un popor evlavios, care gândeşte, simte şi acţionează în armonie cu principiile Cerului. Pentru ca Duhul să refacă în noi caracterul Domnului nostru, trebuie să ne angajăm nu...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Administrarea creștină a resurselor vieții Doctrine crestine
Noi suntem administratori numiţi de Dumnezeu, care ne-a încredinţat timp, oportunităţi, capacităţi, bunuri materiale şi binecuvântările şi resursele Pământului. Suntem responsabili în faţa Lui pentru...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Ziua de Odihnă – Sabatul Doctrine crestine
Binefăcătorul Creator, după cele şase zile ale creaţiei, S-a odihnit în cea de-a şaptea zi şi a instituit Sabatul pentru toţi oamenii, ca un monument de aducere-aminte a creaţiei. Porunca a patra a Le...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Doctrina Bisericii Adventiste - Legea lui Dumnezeu Doctrine crestine
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în cele Zece Porunci şi exemplificate în viaţa Domnului Isus. Ele exprimă iubirea, voia şi hotărârile lui Dumnezeu cu privire la comportamentul şi...
de Marga Buhus 12 martie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise