text Eseuri crestine

Cine sunt prietenii lui Dumnezeu

de Ph. Yancey
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ph. Yancey

Poţi afla foarte multe despre cineva uitându-te la prietenii pe care şi-i alege şi nimic nu este mai surprinzător cu privire la Dumnezeu decât uitându-te la prietenii pe care Şi i-a ales, cu cine a hotărât să aibă relaţii strânse. Avraam a minţit în privinţa soţiei lui şi chiar a fost de acord să o dea altcuiva de soţie, Iacov şi-a înşelat fratele, Moise a comis o crimă, David a comis adulter şi crimă, dar, cu toate acestea, toţi aceşti oameni au fost incluşi în lista de favoriţi ai lui Dumnezeu. Iacov a primit un nume nou, ISRAEL, CEL CE SE LUPTĂ CU DUMNEZEU, după o noapte întreagă de luptă cu Dumnezeu şi poporul lui Dumnezeu face referinţă de atunci încoace la acea luptă. Oamenii lui Dumnezeu sunt, literalmente, copiii luptei.

Dumnezeu are o explicaţie deschisă cu oamenii care s-au plâns pe faţă, oameni ca Iov, Ieremia, Iona. El s-a angrenat în lungi discuţii cu Avraam şi Moise şi uneori i-a lăsat să câştige! În lupta Sa cu Iacov, Dumnezeu a aşteptat până la ivirea zorilor pentru a-l lovi. Până atunci Iacov a rezistat. E evident faptul că Dumnezeu preferă disputele oneste în locul supunerii lipsite de onestitate. El priveşte la fiinţele umane cu multă seriozitate, poartă dialoguri cu ele, le include în planurile Sale şi ascultă de ele.

Dacă lecţia cea mai importantă a Vechiului Testament e că Dumnezeu este personal şi apropiat de oameni, lecţia cea mai importantă despre fiinţele umane este că NOI AVEM VALOARE. Ceea ce spunem, cum ne purtăm, chiar şi ceea ce gândim, ce simţim, toate aceste lucruri au un efect enorm asupra lui Dumnezeu. De fapt, ele au implicaţii cosmice.

Nouă, celor ce trăim în ea putem vedea planeta noastră din perspectiva unei nave spaţiale, ca un glob minuscul albastru si verde suspendat în vastitatea inimaginabilă a universului, ne vine greu să credem că FIINŢELE ŞI VIEŢILE NOASTRE CONTEAZĂ. Ironia este că cele mai mari progrese tehnologice, cum este telescopul Hubble, au arătat cât de mici suntem din perspectiva cosmologică. Ernst Becker a spus că purtăm în pieptul nostru 'durerea caracterului cosmic special', întrebându-ne cum putem avea O VALOARE AŞA DE MARE ÎN UNIVERS.

Băiatul rău al baschetului, Dennis Rodman, exprimă punctul de vedere modern: 'Dacă există o fiinţă supremă, el sau ea are mult mai multe probleme pe cap decât să se preocupe de stupidele mele probleme'. Dar Vechiul Testament este devotat infirmării acestei obiecţii, pe care au avut-o şi vechii evrei:

'Când privesc cerurile, lucrarea mâinilor Tale, luna şi stelele pe care le-ai făcut, îmi zic: 'Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? '

Relatările mesopotamiene despre creaţie prezintă fiinţele umane aproape ca pe niste accidente ale creaţiei, fiinţe inferioare făcute pentru a sluji capriciilor zeilor, pentru a le satisface nevoile personale. Prin contrast, Geneza consideră bărbatul şi femeia ca fiind APOGEUL CREAŢIEI şi le dăruieşte libertatea şi puterea de a decide - şi a distruge- soarta restului creaţiei. Conform lui Cicero 'Zeii se ocupă de problemele importante; ei le neglijează pe cele mărunte'. Vechiul Testament nu le dă dreptate şi prezintă un Dumnezeu care Îşi găseşte 'plăcerea în fiii oamenilor'. Psalmul 8, care începe prin mirarea faţă de grija lui Dumnezeu pentru oameni, continuă astfel:

'L-ai făcut cu puţin mai pe jos decât Dumnezeu şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui... '

David şi ceilalţi psalmişti au părut copleşiţi de noţiunea că un Dumnezeu 'de acolo de sus' din cer poate să fie interesat de ceea ce se întâmplă pe această planetă neînsemnată, dar Dumnezeu le dovedeşte acest lucru în mod incontestabil de nenumarate ori. Mesajul că acţiunile noastre contează pentru Dumnezeu defineste practic Vechiul Testament. Noi avem o influenţă profundă asupra lui Dumnezeu. Un verset din profetul Ţefania exprimă foarte bine acest lucru:

'Domnul Dumnezeu este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine. '

~&,"&~.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"A fost fecioara Maria crescută la Templu și dată în tutelă lui Iosif?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Este adevărat ce scrie ProTV despre Fecioara Maria că a fost crescută la Templu și că a fost dată în tutelă lui Iosif? Citez: “În ziua de...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să scapi de problemele trecutului?"
Categorie: Raspunsuri biblice   Problemele trecutului – sunt anumite momente, situații și experiențe neplăcute ce au avut loc în trecut și noi le-am reținut, am luat anumite decizii sau...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Un partid al poruncii a opta"
Categorie: Raspunsuri biblice    Recent, țara noastră s-a mai îmbogățit cu un partid politic. Nimic rău într-o democrație. Cum va fi evoluția partidului dat nu ne rămâne decât să v...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este păcat să mergi la serviciu duminica?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Domnule Vasile Filat, am o întrebare la care mă gândesc  de ceva timp. Dacă sunt angajat undeva și mă cheamă să muncesc și în ziua de duminică,...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Este idolatrie tortul cu barza care aduce copii?"
Întrebare: Pacea Domnului! Am ascultat multe învățături foarte adevărate biblice, dar am o întrebare: după binecuvântarea unei copil, la altar se face o masă de dragoste, la sfârșitul servic...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum se postește în Săptămâna Patimilor?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Spuneți-mi, vă rog, cum se postește în Săptămâna Patimilor? Chiar dacă Săptămâna Patimilor este descrisă în detalii pe paginile Sfintelor...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te depărtezi de Dumnezeu?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare: Am o problemă foarte mare: mă departez de Domnul și nu pot să înțeleg de ce. Încerc să înțeleg, dar nu reușesc. Încep să devin ca cei din...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-ți întorci soția care te-a părăsit, pentru că i-ai fost infidel?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Întrebare:Buna ziua! Am să vă prezint pe scurt povestea mea în speranța de a primi un sfat din perspectivă biblică. După 8 ani de căsătorie, mi-am înșelat...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Despre cei ce se salută cu ”Hristos a înviat!”
Categorie: Raspunsuri biblice  Mulți folosesc salutul ”Hristos a înviat!” de la Paște până la Ispas. Îi putem împărți în mai multe categorii pe acești ”mulți”.O bună parte din ei, NU cei mai...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Responsabilitatea – definiţie sau mod de viaţă?"
Categorie: Raspunsuri biblice  Din momentul în care am venit în lume, fiecare dintre noi a primit deja o responsabilitate: copiii– să se supună părinţilor, împotriva voinţei lor de a face ce...
de Marga Buhus 18 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise